26.5 C
București
10 octombrie 2024
econtext.ro
ACTUAL

Nicușor Dan: „O să aibă oamenii apă caldă în sectoarele 2, 3 şi 4, în zilele următoare. Nu instant. Dar încet-încet”

Lucrările de reparaţii din cauza cărora mai mulţi locuitori din București nu au avut apă caldă sunt finalizate, iar în perioada imediat următoare cei afectaţi vor primi apă caldă, a anunțat, joi, la TVR Info, primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, relatează News.ro.

„Există două componente ale problemei: transportul şi producţia. Noi ne ocupăm de transport, compania Ministerului (n.r. – Ministerul Energiei) se ocupă de producţie. Lucrările noastre s-au terminat azi. Din momentul ăsta, CET Progresul poate să livreze la capacitate maximă, trebuie să pornească instalaţia şi, încet-încet, o să aibă oamenii apă caldă în sectoarele 2, 3 şi 4, în zilele următoare. Nu instant. Dar încet-încet”, a afirmat Nicuşor Dan.

Primarul general al Capitalei a admis că e posibil ca şi iarna care urmează să existe zone afectate de deranjamente pe reţeaua de termoficare, dar se arată „optimist” că iarna viitoare situaţia va fi mai bună decât iarna trecută.

„Vor mai fi avarii, însă situaţia va fi mai bună. Adică după anii în şir în care din iarnă în iarnă a fost tot mai rău, cea mai rea iarnă a fost 2020, 2021 a fost o iarnă mai bună, 2022 a fost o iarnă puţin mai bună şi anul ăsta, datorită lucrărilor pe care le-am făcut, o să fie mai bine”, a precizat Nicușor Dan.

Primarul general al Capitalei, a răspuns, miercuri, acuzaţiilor premierului Marcel Ciolacu potrivit cărora edilul „condamnă sute de mii de locuitori să se spele luni întregi cu apă rece”.

Nicuşor Dan a afirmat că nu se pune problema ca locuitori ai Capitalei să nu aibă apă caldă timp de mai multe luni, anunţând că furnizarea acestei utilităţi va fi reluată joi.

Lucrările de reabilitare în urma cărora în aproximativ jumătate din Bucureşti furnizarea apei calde a fost oprită au început în perioada 4-5 august.

Cele mai afectate au fost 5.000 de imobile din sectoarele 2, 3 și 4 ale Capitalei, în condițiile în care lucrările de înlocuire a conductelor s-au prelungit peste termenul anunțat inițial.

FOTO: Hepta

Related posts

Forţele Navale intervin. Mină marină posibil descoperită, la Marea Neagră

econtext

Bani mai mulți pentru români! Crește salariul mediu!

Cazaban Emilia

Oana Lasconi, revoluţionar fără diplomă. Fiica Elenei Lasconi a început trei facultăţi şi nu a terminat niciuna

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More