20.7 C
București
10 octombrie 2024
econtext.ro
ACTUAL

Parlamentul European limitează plățile în numerar. România, afectată de măsuri

Plățile în numerar pe teritoriul UE vor fi limitate. Măsura va fi aplicată la nivelul tuturor statelor europene, inclusiv în țara noastră. Prin prisma acestei norme, oficialii din cadrul PE vor să diminueze tranzacțiile ilegale.

Cetățenii europeni nu vor mai putea face plățile în numerar mai mari de 10.000 de euro. Măsura stă la baza unui acord între Parlamentul European (PE) şi statele membre ale Uniunii Europene. Regula ar urma să împiedice tranzacțiile ilicite.

Plăți în numerar. Limitele impuse la nivel european

Oficialii din cadrul Parlamentul European şi statele membre alee UE au bătut palma în acest sens. Cele două tabere au au ajuns joi un punct comun prin prisma căruia vor limita unele tranzacții. Astfel, cei care vor să facă plăți în numerar vor avea o sumă limită.

Conform acordului, plafonul ales în acest sens a fost stabilit la 10.000 de euro. De altfel, unele state s-au aliniat deja măsurilor stricte. În Franţa, cetățenii se lovesc deja de norme mai riguroase în acest sens.

Măsura este considerată parte din lupta împotriva terorismului

Pentru unele state, reglementările vin ca un șoc. De pildă pentru cetățenii din Austria sau Germania, plăţile în numerar au fost mereu nelimitate. Oficialii europeni spun că dispoziţia poate fi privită ca o parte din lupta împotriva finanţării terorismului.

Discuțiile legate de acest context au început în urmă cu doi ani. În tot acest interval, PE a negociat cu statele membre UE. De asemenea, aceste reglementări ar urma să conducă spre o transparență în sfera
tranzacțiilor, spun inițiatorii.

Plățile

Plăți în numerar. Noua legislație, lovitură pentru anumite sectoare de activitate

Inițiatorii acestei măsuri spun că efectele vor fi vizibile într-un timp scurt. Odată cu limitarea numerarului, tranzacțiile vor fi făcute la vedere.

„Va garanta că fraudatorii, crima organizată şi teroriştii nu vor mai avea posibilitatea de a-şi legitima profiturile prin intermediul sistemului financiar”, a precizat ministrul belgian al Finanţelor.

Plățile

Vincent Van Peteghem, oficial a a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE, s-a numărat printre marii promotori ai acestei idei.Reglementările vor afecta comerțul cu produse de lux, precum și pe cel cu autoturisme,avioane private sau iahturi.

Related posts

Apa din sticla de plastic, periculoasă. ANCPC spune cum poate deveni cancerigenă

Au fost începute lucrările de reabilitare și consolidate la Podul Grant. Din toamnă, tramvaiele liniei 41 vor circula pe un singur fir

econtext

România va doborî dronele Rusiei ce se apropie de teritoriul său cu ajutorul SUA și Franței

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More