0.5 C
București
24 noiembrie 2024
econtext.ro
ACTUAL

Pe strada Nicolae Zamfir din Sectorul 2 se va amenaja o grădină publică urbană

Primăria Sectorului 2 a anunțat că se va amenaja o grădină publică urbană pe strada Nicolae Zamfir, nr. 1, pe o suprafață generoasă de 8.845 mp. Această grădină va oferi locuitorilor un spațiu verde în care vor găsi o gamă variată de facilități.

Printre dotările planificate se numără un loc de joacă pentru copii, o zonă de recreere, un spațiu dedicat activităților sportive în aer liber, precum și spațiu verde pentru relaxare.

Pentru realizarea acestui proiect, sunt necesare diverse lucrări de amenajare, inclusiv igienizarea terenului, instalarea unui sistem de irigat, plantarea de arbori, flori și gard viu, montarea unui sistem de iluminat cu led, precum și instalarea de mobilier urban, cum ar fi bănci, coșuri de gunoi, mese de șah și de ping-pong.

Totodată, vor fi executate alei pietonale, un loc de joacă pentru copii și o zonă pentru activități sportive în aer liber. Pentru a asigura protecția grădinii, se va construi un gard perimetral.

Zona în care se va amenaja grădina publică nu dispune în prezent de locuri de joacă pentru copii sau spații de recreere și odihnă. Cel mai apropiat parc, Parcul Motodrom, are o capacitate insuficientă în raport cu densitatea populației din cartierul Andronache.

Terenul pe care Primăria Sectorului 2 dorește să amenajeze această grădină publică se află în prezent în proprietate privată și este neutilizat. Pentru a demara lucrările de amenajare, Primăria Sectorului 2 urmează să solicite aprobarea din partea Primăriei Capitalei, după ce studiul de fezabilitate pentru această investiție a fost aprobat în Consiliul Local.

Recent însă, în Consiliu Local a fost aprobată întocmirea studiului de fezabilitate pentru această investiţie. În baza acestui studiu, vom cere acordul Primăriei Capitalei pentru inițierea procedurilor de expropriere şi trecerea terenului în domeniul public, în administrarea ADP Sector 2, pentru a putea începe lucrările de amenajare a grădinii publice urbane.

Related posts

Prognoza meteo 8 februarie 2024. Temperaturile vor fi în continuare mult mai ridicate decât în mod obișnuit

econtext

Rusia, o nouă provocare. Acuzații pentru România și Ucraina de la FSB

econtext

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Cum va fi vremea la finalul lunii aprilie

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More