23.8 C
București
22 iunie 2024
econtext.ro
ACTUAL

Pensiile speciale cresc în continuare. Câți bani ne costă un magistrat pensionar

În octombrie 2023, Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunța 10.441 de beneficiari de pensii de serviciu. Pensiile speciale sunt cu 73 mai multe, comparativ cu luna anterioară. Majoritatea – 5.381 – sunt beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor și judecătorilor.

În octombrie 2023, pensiile speciale au fost în număr de 10.441, mai mult cu 73 faţă de septembrie şi cu 95 în plus faţă de august. În cazul magistraţilor s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, de 21.980 de lei.

Pensiile speciale continuă să crească. Potrivit CNPP, de Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României au beneficiat, în luna august, 722 de persoane. Pensia medie era de 5.806 lei, din care 2.557 de lei suportaţi de la bugetul de stat.

În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 719 persoane, pensia medie ridicându-se la 5.045 de lei (2.506 lei de la bugetul de stat).

Conform Casei Naţionale de Pensii Publice, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.362 de pensionari, iar pensia medie se ridica la 11.563 de lei, din care 7.538 de lei suportaţi din bugetul de stat.

La Curtea de Conturi s-au acordat pensii speciale unui număr de 561 de persoane. Media este de 8.558 de lei, din care 2.804 lei cota suportată din bugetul de stat.

De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 1.696 de pensionari, pensia medie fiind de 5.234 de lei, din care 2.571 de lei suportaţi din bugetul de stat.

Pensiile speciale

Legea pentru pensiile speciale, o glumă

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea pensiilor speciale. Noua versiune, după criticile Curții Constituționale, este mult mai blândă cu magistrații. Impozitarea crește la 20%, dar judecătorii și procurorii vor avea pensiile calculate în funcție de veniturile avute în vârful carierei. Vârsta lor de pensionare va ajunge la 60 de ani abia în 2063.

Cele mai importante schimbări se vor aplica abia peste 20 sau chiar 40 de ani. Atunci, vârsta de pensionare va crește și pentru aceștia la 60 sau 65 de ani. Pensia lor se va calcula în funcție de salariile avute pe tot parcursul carierei. Reforma este un criteriu crucial pentru ca România să nu piardă bani din PNRR

Related posts

Joi are loc o întâlnire a primarului Radu Mihaiu cu locuitorii Sectorului 2, în Parcul Florilor

econtext

Pique și noua iubită, fără scrupule pe net! Au făcut totul public!

Avramescu Radu

Paula Seling, pentru prima dată cu fiica ei la TV! Artista a fost copleșită de emoții!

Popescu Dan Cristian

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

youth2015 wordsmatter2012 shesthefest wmxs888888 cemeterbaik kosip ojosverdesediciones cequelejourdoitalanuit impresionesmias vrdoorperu referencedrugstores cutepics gospelconnoisseur blesstube peveroweb randomoverload couleurfrance cemeqiuqiu msnsmileys mycoolpix