Pensiile speciale ale foștilor magistrați sunt de aproape 11 ori mai mari decât cele ale pensionarilor de rând și de 4 ori mai mari decât ale foștilor diplomați, potrivit datelor CNPP consultate de „Adevărul”.
Potrivit datelor Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), în luna iunie, cele mai mari pensii speciale sunt cele ale foștilor magistrați, în număr de 5.656 – din care 3.055 nu au contribuit deloc la sistemul public de pensii -. Pensia medie pe care aceștia o încasează este de 24.879 de lei, din care 6.814 lei li s-ar cuveni în baza propriilor contribuții la bugetul de pensii, iar 21.831 de lei sunt plătiți din bugetul de stat, adică din contribuțiile, taxele și impozitele plătite de toți românii.
Raportat la pensiile de rând de 2.292 de lei (la fel ca și în luna precedentă), de care beneficiază aproape 4,6 milioane de români, pensiile speciale ale magistraților sunt de 10,85 ori mai mari, iar față de pensiile foștilor magistrați (pensie medie de 6.672 lei) sunt de 3,73 de ori mai mari.
Potrivit datelor CNPP, numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în iunie 2024, de 11.588 persoane, în creştere cu 47 de persoane comparativ cu luna anterioară, cei mai mulţi (5.656) fiind beneficiari ai Legii 303/2022 privind statutul procurorilor şi judecătorilor.
Numărul beneficiarilor Legii 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României este de 794 de persoane, pensia medie fiind de 6.672 de lei, din care 3.142 de lei suportaţi de la bugetul de stat.
În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 874 de persoane, pensia medie ridicându-se la 5.726 de lei (3.240 de lei de la bugetul de stat).
Conform Casei Naţionale de Pensii Publice, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.377 de pensionari, iar pensia medie se ridica la 12.917 de lei, din care 8.307 lei suportaţi din bugetul de stat.
Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 666 de persoane, media fiind de 9.875 de lei, din care 3.139 lei cota suportată din bugetul de stat.
De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 2.221 de pensionari, pensia medie fiind de 6.339 de lei, din care 3.479 de lei suportaţi din bugetul de stat.