7.8 C
București
21 noiembrie 2024
econtext.ro
ACTUAL

Piața imobiliară explodează. Apartamentele din România, mai scumpe decât în SUA

Piața imobiliară din România explodează. Într-un oraș din România, apartamentele au ajuns să coste cât două locuințe în Miami sau chiar cât un castel medieval din Franța.

Piața imobiliară explodează. Apartamentele costa mai mult decât în SUA 

Un apartament situat la unul dintre ultimele etaje ale unui zgârie-nori din Cluj, cu o înălțime de aproximativ 100 de metri, poate ajunge să coste cât două apartamente de lux în Miami. De asemenea, pentru aceeași sumă, ar fi posibilă achiziționarea unui castel medieval impresionant în Franța, iar în unele cazuri chiar trei astfel de proprietăți.

Piața imobiliară din România continuă să devină tot mai scumpă, Clujul situându-se în topul celor mai scumpe orașe. Prețul mediu al unui apartament a atins aproape 3.000 de euro pe metru pătrat, ceea ce face ca proprietățile din Cluj să fie aproape de două ori mai scumpe decât în orașe precum Constanța sau Timișoara. Comparativ, în București,indicele imobiliar din luna august a fost de 1.776 euro pe metru pătrat.

Piața imobiliară

De ce cresc atât de mult prețurile pe piața imobiliară

Prețurile ridicate ale caselor și apartamentelor din Cluj nu sunt o surpriză, având în vedere tendințele din ultimii ani, când s-au înregistrat vânzări de vile de lux cu valori între 2 și 3 milioane de euro.

În acest context, un apartament situat la ultimele două etaje ale celui mai înalt bloc din Cluj, și totodată din România, se vinde cu 800.000 de euro fără TVA, ajungând la aproximativ un milion de euro cu toate taxele incluse. Aceste apartamente de tip penthouse, situate la etajele 24 și 25, oferă o priveliște spectaculoasă la aproape 100 de metri înălțime. Trebuie menționat că apartamentele se vând în stare „gri,” ceea ce înseamnă că finisajele sunt responsabilitatea viitorului proprietar.

„Cea mai înaltă clădire rezidențială din România nu se află în București, așa cum te-ai aștepta, ci în Cluj-Napoca, iar un penthouse cu priveliști impresionante aflat în aceasta a fost scos acum la vânzare. Locuința se vinde la gri și se află la etajele 24 și 25, ultimele din bloc. Proprietatea are cinci camere și trei băi și dispune de o suprafață utilă de 210 metri pătrați”, notează site-ul imobiliare.ro.

În ce țari se pot cumpăra mai multe locuințe cu aceeași bani

Comparând prețurile de pe piața imobiliară din România cu cele din alte țări, este evident că pentru suma necesară achiziționării unui apartament de lux în Cluj, ai putea cumpăra două locuințe deosebite în Miami. Conform portalului Masterhomes, un apartament situat în inima districtului Miami-Brickell costă aproximativ 623.000 de dolari, ceea ce se traduce în 562.503 euro, cu mult mai puțin decât prețul unui penthouse din Cluj.

În mod surprinzător, prețurile ridicate din România nu se reflectă doar în comparație cu locuințele din SUA. În Franța, de exemplu, pentru mai puțin de 800.000 de euro poți achiziționa chiar și castele medievale. Un exemplu este un castel din Bérenx, situat în regiunea Aquitania, care se vinde cu 790.000 de euro și vine la pachet cu un teren impresionant de 4 hectare.

În aceeași regiune franceză, un alt castel, aflat în Sainte-Orse, se vinde pentru 795.000 de euro. Acesta are o suprafață locuibilă de 500 de metri pătrați și este înconjurat de un teren de 2.500 de metri pătrați. Cu aceste prețuri, proprietăți cu o astfel de istorie și grandoare sunt o alternativă accesibilă pentru cei care caută locuințe de lux.

Mai mult, există chiar și castele la preț de apartament în Cluj. De exemplu, în Clermont-Dessous, un mic castel cochet este de vânzare pentru suma de 376.000 de euro, preț similar cu cel al multor apartamente din Cluj sau București, unde prețurile pot ajunge la 4.500 de euro pe metru pătrat, conform portalului imobiliar Storia.

Related posts

Prognoza meteo, 6 iunie. Temperaturi de peste 30 de grade, ploi și grindină. Zonele afectate de vremea rea

econtext

Fiica Elenei Lasconi, „dezgustată” de votul mamei la referendumul pentru familia tradițională: Nu susțin un astfel de om!

econtext

Temperaturi de 39-40 de grade, joi, 13 iulie, în 12 orașe mari din țară

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More