10.2 C
București
23 februarie 2024
econtext.ro
BĂNCI BANII NOȘTRI Recomandate

Picajul Silicon Valley Bank lovește și România! Bursa de Valori afectată grav!

Efectele produse de prăbuşirea Silicon Valley Bank şi temerile investitorilor internaţionali s-au resimţit din plin la Bursa de Valori Bucureşti, cu o primă şedinţă de tranzacţionare de săptămâna aceasta care a adus declinuri de 2-3% pe unii dintre cei mai mari emitenţi incluşi în indicele BET, conform stiripesurse.ro.
Totuşi, riscul de contagiune este neglijabil, iar recentele scăderi înregistrate de companiile listate pot reprezenta momente prielnice de intrare în piaţă, spun şefii celor mai mari administratori de fonduri de investiţii din România, printre care Amundi AM, Goldman Sachs AM şi BT AM.

Prezenţi pe 13 martie la a doua ediţie a conferinţei ZF Capital Markets Summit, dedicată în exclusivitate investiţiilor pe piaţa de capital, reprezentanţii industriei româneşti de asset management au argumentat că diversificarea – care ar trebui să reprezinte un punct central în portofoliul oricărui investitor – este mai importantă mai mult decât oricând în contextul actual în care până şi titlurile de stat, considerate unele dintre cele mai sigure instrumente financiare, oferă evoluţii negative, iar acţiunile de tip „value“ promit să rămână în centrul de interes al pieţei.

„Din structura pieţei locale de administrare a activelor reiese cât de necesară este diversificarea, iar aici aş face o conexiune şi cu situaţia nefericită a acestei bănci din SUA, în sensul în care o expunere prea mare pe titluri de stat a condus la un dezechilibru caracterizat de performanţe relativ slabe în 2022. Avem de reconstituit o încredere a unui segment de investitori care sunt mai degrabă defensivi. Cine s-ar fi gândit că se pot înregistra performanţe atât de negative pe un portofoliu de titluri de stat?“, spune Milan Pruşan, country head, Goldman Sachs AM.

Related posts

A murit Lisa Marie Presley, fata lui Elvis! Mama sa a făcut anunțul: „frumoasa mea fiică, Lisa Marie, ne-a părăsit”

Vlad-Tătaru Andreea

TOPUL CELOR MAI HARNICE JUDETE dupa PIB-ul pe cap de locuitor din ultimii ani. ULUITOR: unele judete gigant sunt pe minus. VEZI care sunt acestea

Asaftei Bogdan

Misterele Romaniei: pensia a crescut in timpul recesiunii in toata tara! Vezi cu cat a urcat pensia in fiecare judet

Asaftei Bogdan

Leave a Comment

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More