Criticii lui Piedone nu au dat atenţie echivocului şi adâncimii sloganului „Şi eu sunt interlop”, scris pe tricoul cu care s-a fotografiat la depunerea candidaturii pentru Primăria Capitalei, astfel că replica lui Nicuşor Dan – „Ştim toţi” -, înscrisă pe un alt tricou, deşi amuzantă la prima vedere, se dovedeşte că, la a doua, a fost o capcană (probabil, involuntară).
Nicuşor Dan declarase iniţial că ar putea pierde Primăria (am văzut un sondaj cu 48% Piedone şi 27% Nicuşor Dan), pentru că Piedone este „susţinut de interlopi”, iar Piedone a reacţionat împărţind ziariştilor tricouri cu „Şi eu sunt interlop”, cu intenţia ironică să îi metamorfozeze, astfel, în susţinători ai săi.
Dar Cristian Popescu Piedone chiar este un individ dubios, suspect, deocheat, validând presupunerea sarcastică a lui Nicuşor Dan, că sloganul „Şi eu sunt interlop” este autoreferenţial – „Ştim toţi” (ha, ha, ha!).
De aici, lucrurile se complică.
Este o adevărată aventură hermeneutică.
Dacă Piedone şi-a înscris candidatura la Primărie sub sloganul „Şi eu sunt interlop”, asta echivalează şi cu o declaraţie că numai indivizii interlopi au căderea să candideze şi că el îndeplineşte condiţia.
Deci, cine devine primar, este sută la sută un „interlop” (cuvântul acesta nu este un substantiv, dar am văzut că toată lumea aşa îl foloseşte, inclusiv, – fără nicio mirare -, Piedone).
Înseamnă că Nicuşor Dan, ca primar în exerciţiu, este un „interlop”, astfel că replica sa „Ştim toţi” se întoarce împotriva lui, confirmând ceea ce spune Piedone – „da, toţi candidaţii sunt interlopi şi cu atât mai mult primarii în exerciţiu”.
Piedone, la rândul lui, este şi el primar în exerciţiu.
Pe el îl recomandă trecerea pe la puşcărie şi caracterul suspect al deciziei judecătoreşti să-l elibereze şi să-l repună în funcţia de primar la Sectorul 5.
Când sari din puşcărie direct la Primărie, este normal să fii cât de cât confuz – în capul lui Piedone, primăria şi puşcăria se suprapun, căci puşcăria e definită ca locul unde sunt concentraţi infractorii, iar el a ticsit primaria cu infractori, dar şi cu fiice, fii, nepoţi, neveste, gagici şi şoferi.
Distincţia dintre infractori şi membrii clanului familial (angajaţi în primării şi/sau câştigând contracte cu Primăriile în plin conflict de interese) păleşte.
Cineva a numărat 46 de rude şi apropiaţi angajaţi în Primăriile sectoarelor 4 şi 5, pe unde şi-a lăsat urma Piedone; Primăria sectorului 5 este ereditară, acolo candidează acum fiul său („holigofrenul”, după cum s-a exprimat Piedone însuşi).
Sloganul „Şi eu sunt interlop” spune adevărul, doar că prezintă boala ca şi când ar fi un tratament.
Aici am vrut să ajung.
Este momentul să scot asul din mânecă.
Prin 1985, la Staţia Autobuzul, către Prelungirea Ferentari, pe după-amiază, se urcă un ţigan atât de negru încât ziceai că-i african, dar, nu, el era ţigan de-al nostru şi toţi călătorii îşi aţintesc privirile pe vergelele de lemn subţiri, frumos rindeluite, ţinute mănunchi în mână, cu o banderolă de hârtie.
Pe atunci, atelierele de tâmplărie pentru populaţie aproape că nu existau; funcţionau unele în cadrul unor întreprinderi mai mari, ale statului.
Nu prea puteai să cumperi vergele de lemn.
Ele mai mult ca sigur erau furate.
Chiar dacă fuseseră plătite, indubitabil că plata se făcuse la negru, ele erau furate de la stat.
Toţi ştiau asta.
Omul nostru se ţine de bara de sus şi sesizează că vergelele lui au atras atenţia tuturor, le ridică încet, ostentativ, spre tavanul autobuzului – asistenţa este fascinată, este ca şi când ţiganul ar striga „Jos Ceauşescu!” – şi deodată el explică pe un ton calm, de om chibzuit:
„Cine nu fură, nu e om cinstit”.
Cred că este cea mai bună definiţie a regimului de atunci.
Nomenclaturiştii aveau salarii mari, prime enorme, magazine cu circuit închis cu preţuri de nimic, cu mărfuri care nu se găseau pe piaţă, aveau cantine şi hoteluri ale „gospodăriei de partid” unde plăţile erau simbolice.
Nomenclaturiştii nu furau.
Nu aveau nevoie.
De furat, furau numai oamenii cinstiţi.
Piedone pare că încă mai trăieşte în acel trecut.
Pe modelul „biotopului” lui Dan Voiculescu, şeful de partid al lui Piedone (poate că, de fapt, este ideea lui), sloganul „Şi eu sunt interlop” este o retroproiecţie, aducându-ne în prezent acele timpuri când Piedone era şeful Restaurantului Flora din Mamaia.
Atunci era om cinstit.
Cei mai cinstiţi erau şefii de restaurante de pe Litoral.
Servitorimea nomenclaturiştilor fura de stingea, fapt acceptat drept firesc, în unanimitate.
Un vecin de-al meu se mândrea că este prieten cu barmanul de la „Intercontinental” Bucureşti, adică un sus-pus.
Aşa arăta ierarhia de valori.
În top erau şefii de restaurante, barmanii, aprozariştii, măcelarii, frizerii şi taximetriştii.
Chinuiţi-vă să înţelegeţi ce spune Piedone în continuare:
„Credeţi-mă, simţul realităţii, astăzi, fără lipsă de modestie, decât mine, nu există. Restul trăiesc în lumea lor şi cu o bulă în această lume simplă a majorităţii.”
Ştiu că este greu, dar vă îndemn să depăşiţi stratul aparent al ininteligibilului.
Nu fac băşcălie, eu pricep ce vrea să spună.
Vrea să spună că Revoluţia nu a schimbat nimic.
Post Scriptum
Personajul de film Piedone, interpretat de actorul Bud Spencer, este un detectiv carismatic şi puternic, cunoscut pentru personalitatea sa jovială şi abordarea sa neconvenţională a legii.
Are statuie la Budapesta.
Piedone al nostru are cu 20 de centimetri mai puţin decât Piedone.
De fapt, i-au lipsit şi kilogramele, este un Piedone la scară, mărunt şi uşurel ca o farsă proastă.
Nu discut despre incapacitatea sa-şi termine frazele, dacă i s-ar desface capul şi i-ar ieşi un porc de acolo, n-ar trebui să mire pe nimeni, chiar dacă nu este desenul animat Peppa Pig.
După toată clasa de repetenţi de la conducerea ţării, după Dăncilă, Ciolacu, Ciucă, Iohannis, după muţenia lui Nicuşor Dan şi după zbieretele lui Şoşoacă, Piedone ar trebui să fie un primar plauzibil.
O farsă de gust îndoielnic, un agramat incoerent, un şef de clan, uneori poruncitor, alteori mieros, ca orice neam prost.
Totuşi, acest personaj despre care se fac glume, iar glumele îi netezesc drumul spre Primăria Capitalei, a semnat autorizaţia de funcţionare a Clubului Colectiv, unde au murit arşi 64 de oameni.
Decizia prin care a fost exonerat de responsabilitate este suspectă, pentru că argumentează că practica generală (cu excepţia Primăriei Cluj) a fost ca primăriile să nu ceară avizul de incendiu.
Foşnetul banilor îi dezorientează pe judecători.
Faptul că mulţi ignoră legea nu este izvor al unei alte legi, chiar dacă toţi declară „Şi eu sunt interlop”.
Nu, practica generalizată pe alături de lege, sub pretextul că legea ar fi confuză, este izvor de arbitrariu, iar arbitrariul este izvor de şpagă.
Când mai glumim balcanic, indulgent, cu sau despre Piedone, să ne amintim morţii pentru şpagă.
Zâmbetul îngheaţă.
Autorul
