Prim-ministrul Slovaciei, Robert Fico, a spus luni că mai multe state din NATO și Uniunea Europeană iau în considerare trimiterea de soldați în Ucraina pe baza unor acorduri bilaterale, informează Reuters.
Premierul slovac, Robert Fico care se opune de mult timp livrări de echipamente militare Ucrainei și a adoptat o poziție pe care mulți o descriu drept prorusă, nu a oferit niciun alt detaliu, iar alți lideri europeni nu au reacționat imediat la remarca lui Fico.
Liderul slovac a făcut comentariul într-un discurs susținut înainte de o întâlnire cu liderii europeni ce urma să aibă loc la Paris.
„Mă voi limita să spun că aceste teze (în pregătirea întâlnirii de la Paris) sugerează că un număr de state membre NATO și UE iau în considerare că vor trimite trupe în Ucraina în bază bilaterală”, a spus Fico după o întâlnire a consiliului de securitate al Slovaciei.
„Nu pot să spun în ce scop sau ce ar trebui să facă acolo”, a mai spus Robert Fico, adăugând că Slovacia nu va trimite soldați în Ucraina.
Întrebat despre remarca lui Fico, prim-ministrul Cehiei, Petr Fiala, a spus că „Republica Cehă cu siguranță nu se pregătește să trimită niciun soldat în Ucraina, nimeni nu trebuie să își facă griji pentru asta.”
Fico a mai spus că războiul din Ucraina riscă să se intensifice și mai mult, dar că nu poate să dezvăluie mai multe informații în public.
Aproximativ 20 de lideri europeni, inclusiv Fico, se întâlnesc luni la Paris pentru a-i trimite președintelui rus Vladimir Putin un mesaj al angajamentului Europei în privința susținerii Ucrainei și a combaterii mesajului venit din partea Kremlinului conform căruia Rusia va câștiga războiul, a transmis Franța.
Fico a mai spus că organizarea întâlnirii de la Paris arată că strategia Occidentului privind Ucraina a eșuat și că va participa la această adunare cu un spirit constructiv, cu toate că subiectul de dezbatere „îmi dă fiori”.