5 octombrie 2024
econtext.ro
ACTUAL

Primăria Sectorului 2 dorește să realizeze o grădină urbană, cu loc de joacă pentru copii, pe Strada Periș

Primăria Sectorului 2 dorește să informeze cetățenii că intenționează să dezvolte o grădină urbană cu un loc de joacă pentru copii pe Strada Periș. Autoritățile au demarat deja procedurile pentru exproprierea terenului necesar amenajării spațiului verde. Administrația publică a Sectorului 2 a evidențiat necesitatea unor spații verzi suplimentare în cartierele Andronache și Ion Creangă. În acest sens, Primăria Sectorului 2 a anunțat că va crea o nouă grădină urbană.

Grădina urbană va fi situată la adresa Strada Periș nr. 6A, în cartierul Andronache. Aceasta va include următoarele facilități:

  • Un loc de joacă pentru copii,
  • Spații verzi,
  • Zone de odihnă și relaxare.

Pentru a realiza acest proiect, Primăria a început procesul de expropriere a unui teren cu o suprafață de 769 de metri pătrați.

Terenul se află în proprietate privată. În prezent acesta este neutilizat și are un aspect neîngrijit.
Investiția în această nouă grădină urbană este esențială în contextul în care în proximitate nu prea există locuri de joacă pentru copii sau spații pentru recreere, odihnă. Cele mai apropiate parcuri sunt Parcul Ion Creangă şi Parcul Motodrom, situate la distanțe relativ mari de parcurs pe jos.

Primăria Sectorului 2 a transmis că proiectul de hotărâre pentru realizarea Studiului de Fezabilitate pentru grădina urbană a fost aprobat până în prezent. Aceasta reprezintă un pas important în procesul de expropriere.

Pe lângă obținerea terenului, pentru realizarea grădinii urbane vor fi necesare următoarele lucrări:

  • Igienizarea terenului,
  • Realizarea unui sistem de irigat,
  • Construirea de alei pietonale, un loc de joacă pentru copii și o zonă sport calisthenics,
  • Plantarea de arbuști, flori și alte plante,
  • Montarea de mobilier urban, cum ar fi bănci, cișmele, coșuri de gunoi, mese de șah, mese de ping-pong, etc.,
  • Implementarea unui sistem de iluminat cu LED,
  • Construirea unui gard perimetral de protecție.

Aceasta este doar una dintre cele cinci grădini urbane pe care Primăria Sectorului 2 dorește să le dezvolte. Celelalte se vor afla pe străzile Dinu Vintilă, Cumpenei, Tușnad și Nicolae Zamfir.

Related posts

Ministrul rus Lavrov: ”Regimul de la Chișinău, condus de români”, ”calcă pe urmele celui de la Kiev”. Reacția R. Moldova

econtext

3.000 de camere de supraveghere vor fi montate în Sectorul 6 al Capitalei

econtext

George Copos, de la aprovizionarea căminelor și cantinelor la om de afaceri. La Revoluție, era pe cai mari

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More