26.5 C
București
10 octombrie 2024
econtext.ro
ACTUAL

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a participat ieri la ceremonia militară organizată cu ocazia Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene

Ieri, Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, a participat la ceremonia militară dedicată Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene. Cu acest prilej, edilul a transmis un mesaj de apreciere către toate persoanele angajate în acest domeniu. Nicușor Dan și-a anunțat prezența la evenimentul organizat în Piața Aviatorilor din București prin intermediul paginii sale de Facebook.

Ceremonia a avut loc între orele 11:00 și 12:00, iar primarul a dorit să exprime în mod public recunoștința și admirația pentru toți cei implicați în industria transporturilor aeriene.

Am participat astăzi la ceremonia de Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene.
Doresc să transmit sincerele mele aprecieri aviatorilor militari, parașutiștilor, membrilor forțelor aeriene precum și personalului civil care lucrează în transporturile aeriene din România.
Este un domeniu extrem de complex și frumos, fascinant pentru marea majoritate a oamenilor”, a declarat primarul Nicușor Dan.

Pe lângă evenimentul dedicat Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene, ieri a fost sărbătorit și „Sfântul Ilie”. Cu această ocazie, primarul a transmis urări de „La mulți ani” celor care își sărbătoresc ziua onomastică.

Și pentru că astăzi este și Sfântul Ilie, ocrotitorul aviatorilor români, doresc să le urez tuturor celor care poartă numele de Ilie ”La mulți ani”, iar aviatorilor români ”Cer senin! a transmis Nicușor Dan.

Ieri, 20 iulie 2023, Statul Major al Forțelor Aeriene a organizat o ceremonie militară cu depuneri de coroane și jerbe de flori la Monumentul Eroilor Aerului din Piața Aviatorilor, cu ocazia sărbătoririi „Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene”.

Din această cauză, între orele 10:15 și 12:15, au fost instituite restricții de circulație în următoarele zone:

  1. Bulevardul Aviatorilor, pe ambele sensuri de circulație, între Piața Victoriei și Piața Charles de Gaulle;
  2. Aleea Modrogan și Aleea Alexandru;
  3. Strada Arhitect Ion Mincu, pe ambele sensuri de circulație, între Șoseaua Kiseleff și Bulevardul Aviatorilor;
  4. Strada Căpitan Gheorghe Demetriade, pe ambele sensuri de circulație, între Strada Emil Pangratti și Bulevardul Aviatorilor.

Brigada Rutieră a Capitalei a recomandat șoferilor să urmeze rute alternative, astfel:

  1. Piața Charles de Gaulle – Calea Dorobanților – Bulevardul Iancu de Hunedoara – Piața Victoriei;
  2. Piața Charles de Gaulle – Bulevardul Mareșal Constantin Prezan – Șoseaua Kiseleff – Strada Arhitect Ion Mincu – Bulevardul Ion Mihalache;
  3. Piața Universității – Piața Romană – Calea Dorobanților – Piața Charles de Gaulle;
  4. Piața Universității – Piața Romană – Piața Victoriei – Bulevardul Ion Mihalache – Bulevardul Alexandru Averescu – Bulevardul Mărăști – Piața Presei Libere.

Related posts

Nicolae Ciucă: „Îndemnul lui Blaga trebuie respectat. Mergem înainte!”

econtext

România, vizată de noul proiect de lege adoptat de către Congresul american

econtext

Atenție! Astăzi, 10 august, are loc întâlnirea unde se va discuta despre regulamentul parcărilor de reședință din Sectorul 3

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More