Prognoza meteo, miercuri 04 octombrie. Temperaturile vor fi în continuare ridicate, peste media valorilor specifice perioadei în care ne aflăm. Pe alocuri vor fi ceva averse însoțite de descărcări electrice, iar în depresiunile Carpaților Orientali termometrele vor indica valori apropiate de limita îghețului.
Prognoza meteo, miercuri 04 octombrie. Temperaturile minime se vor încadra în intervalul 6-15 grade Celsius, mai puțin în depresiunile Carpaților Orientali unde termometrele vor indica valori apropiate de limita înghețului. Ceața își va face apariția mai cu seamă în centrul teritoriului.
Cum va fi vremea, miercuri 04 octombrie
În Capitală, cerul va fi în general senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. În privința temperaturilor, meteorologii au prognozat valori minime de 10-11 grade Celsius.
Prognoza meteo este în continuare caracterizată prin temperaturi peste normalul perioadei în care ne aflăm. În prima parte a zilei și spre seară, cerul va prezenta înnorări pe arii restrânse cu posibile șanse de averse însoțite de ceva descărcări electrice, îndeosebi în vestul și centrul țării dar și în est și la munte.
Vântul va va avea ușoare intensificări pe litoral și în partea de nord a Moldovei. Temperaturile maxime vor oscila între 19-28 de grade, în timp ce minimele se vor încadra în intervalul 5-17 grade Celsius.
Prognoza meteo pentru joi, 5 octombrie
La fel ca în ziua precedentă, vremea va fi ceva mai caldă decât ne-am fi așteptat în această perioadă din an, în special în zona de sud a țării, unde mercurul din termometre va indica valori cuprinse între 19 și 27 de grade. Temperaturile nocturne nu vor depăși 3 grade în depresiuni și 16 grade pe litoralul Mării Negre.
În zona montană precum și în centrul și estul țării este posibil să apară averse și descărcări electrice, iar vântul va sufla slab și moderat. În cursul dimineții și în a doua parte a zilei, pe alocuri apare și ceața.
Prognoza meteo în București nu se va diferenția de restul țării.
În Capitală temperaturile vor fi ceva mai mari decât media specifică perioadei. Cerul va fi mai mult senin noaptea, iar vântul nu va ridica mari probleme. Temperatura maximă va fi de 26 de grade în timp ce valorile termice minime încadrează în intervalul 11-13 grade, potrivit meteoromania.ro.