33.4 C
București
18 iunie 2024
econtext.ro
ACTUAL

PSD se ține de cuvânt: pensiile se primesc înainte de Paște

Guvernul condus de PSD a luat decizia ca, în 2024, cu ocazia Paștelui Ortodox, pensiile pentru cei aproximativ 5 milioane de pensionari din România să fie plătite înainte de data de 5 mai, un efort financiar de 9,33 miliarde de lei.

Este încă o dovadă a promisiunii Guvernul PSD de a sprijini în permanență mai ales românii cu venituri mici și pe cei din categoriile vulnerabile.

La 25 aprilie, în ședința de Guvern, a fost aprobată:

– devansarea tranșelor II și III aferente plăților lunii mai 2024 în valoare de 2,3 miliarde de lei, pentru pensii și pentru alte drepturi prevăzute de legi cu caracter special, efectuate de către C.N. Poșta Română S.A, în luna aprilie 2024.

– devansarea plăților aferente lunii mai 2024, prin băncile comerciale, pentru pensii și pentru alte drepturi prevăzute de legi cu caracter special, în valoare de 7 miliarde de lei, efectuate în luna aprilie 2024.

Plata pe card, în ultimele zile din aprilie, prin poștă, la 2 mai

Hotarârea de Guvern introduce și o derogare cu privire la obligațiile de plată. Pentru pensii și alte drepturi prevăzute de legi cu caracter special, convenția încheiată de Ministerul Muncii cu băncile comerciale din România și cu Poșta Română presupune efectuarea acestor plăți în intervalul 1 – 15 al fiecărei luni. Astfel că Guvernul Ciolacu, prin hotărârea adoptată astăzi, permite deblocarea acestor fondurilor de la bugetul de stat și plata sumelor către beneficiari în timp util.

La 25 aprilie, banii vor fi transferați către Poșta Română și către toate casele județene de pensii publice, urmând ca apoi poștașii să distribuie pensiile, în ziua de 2 mai.

Paștele ortodox este sărbătorit în acest an la 5 mai, astfel că perioada 3-6 mai este liberă potrivit Codului Muncii. De asemenea, zilele de 1 și 2 Mai sunt și ele libere, pentru angajații de la stat – cu excepția angajaților Poștei Române care vor lucra la 2 mai pentru a distribui pensiile și care vor fi compensați cu o zi liberă, ulterior.

Related posts

Prognoza meteo, 24 februarie. Vreme cu temperaturi ridicate, sunt șanse să apară și ploile

econtext

Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor organizează un nou târg de adopții în acest weekend

econtext

Războiul din Ucraina a pornit la 2 aprilie 2008 la București. Secretele summit-ului NATO

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

youth2015 wordsmatter2012 shesthefest wmxs888888 cemeterbaik kosip ojosverdesediciones cequelejourdoitalanuit impresionesmias vrdoorperu referencedrugstores cutepics gospelconnoisseur blesstube peveroweb randomoverload couleurfrance cemeqiuqiu msnsmileys mycoolpix