Rusia ar putea ataca din nou Kievul, a lăsat de înțeles Putin, potrivit căruia o decizie în acest sens va fi luată doar de către el. ”Depinde de ceea ce ne dorim”, a spus președintele rus.
Preşedintele Vladimir Putin a declarat că orice nouă mobilizare va depinde de ceea ce vrea să obţină Rusia în războiul din Ucraina, adăugând că se confruntă cu o întrebare la care numai el poate răspunde – ar trebui ca Rusia să încerce din nou să cucerească Kievul? – relatează Reuters, potrivit News.
La mai bine de 15 luni de când Putin a trimis trupe în Ucraina, în februarie 2022, forţele ruse şi ucrainene încă se luptă folosind artileria, tancurile şi dronele de-a lungul unei linii de front de peste 1.000 de kilometri, deşi la mare distanţă de capitala Kiev.
În septembrie anul trecut, Putin a anunţat ceea ce el a spus că este o „mobilizare parţială” a 300.000 de rezervişti, declanşând un exod a cel puţin tot atâţia bărbaţi ruşi care au încercat să se ferească de recrutare plecând în republicile din fosta Uniune Sovietică.
”Ar trebui să ne întoarcem acolo sau nu?”
Întrebat despre o altă mobilizare în cadrul unei întâlniri cu 18 corespondenţi de război şi bloggeri militari ruşi, care a avut loc marţi la Kremlin, Putin a spus: „Nu există o astfel de nevoie astăzi”.
Totuşi, liderul suprem al Rusiei nu a fost atât de categoric, spunând că depinde de ceea ce vrea să obţină Moscova şi subliniind că unele personalităţi publice consideră că Rusia are nevoie de mobilizarea a 1 milion sau 2 milioane de oameni în plus.
„Depinde de ceea ce ne dorim”, a punctat Putin.
El a spus că Ministerul Apărării nu vede necesitatea unui alt val de convocări la război, dar a adus în discuţie o întrebare retorică la care a recunoscut că numai el poate răspunde – dacă este cazul pentru o nouă încercare de asalt asupra Kievului.
„Ar trebui să ne întoarcem acolo sau nu? De ce pun o astfel de întrebare retorică? Este clar că pur şi simplu nu există un răspuns la această întrebare – nu pot răspunde decât eu însumi”, a declarat liderul rus în faţa jurnaliştilor şi bloggerilor pro-război.
Rușii nu au reușit să cucerească Kievul, în primele zile ale invaziei
Forţele ruseşti au atacat Kievul la doar câteva ore după ce Putin a ordonat intrarea trupelor în Ucraina, la 24 februarie 2024, încercând să preia controlul asupra unui aerodrom aflat chiar în afara capitalei ucrainene, însă au fost respinse, cu pierderi grele, de forţele ucrainene.
Au urmat alte atacuri, dar trupele ruseşti din nou au fost respinse şi, în cele din urmă, ruşii s-au retras în estul şi sudul Ucrainei, în teritorii decretate de Putin ca făcând acum parte din Rusia.
Rusia, a spus Putin marţi, a ajuns să aibă „aproape întreaga Novorossie” (Noua Rusie) – o parte semnificativă a regiunii Doneţk cu acces la Marea Azov şi la portul Mariupol – şi aproape întreaga regiune Luhansk, la nord de Doneţk.
Planurile viitoare ale Rusiei în Ucraina, a spus Putin, vor fi decise după ce se va încheia contraofensiva ucraineană, care, potrivit acestuia, a început la 4 iunie.
Putin spune că nu e nevoie de legea marțială în Rusia
Contraofensiva pe scară largă a Ucrainei nu a avut succes în nicio zonă, a declarat Putin, adăugând că pierderile umane ucrainene au fost de 10 ori mai mari decât cele ale Rusiei.
Ucraina a pierdut peste 160 dintre tancurile sale şi 25-30% dintre vehiculele furnizate din străinătate, a spus el, în timp ce Rusia a pierdut numai 54 de tancuri.
Ucraina a declarat, în schimb, că a înregistrat câştiguri în contraofensivă.
Reuters precizează că nu poate verifica în mod independent declaraţiile ambelor părţi cu privire la ce se întâmplă pe câmpul de luptă.
Putin a mai spus că Rusia trebuie să lupte împotriva agenţilor inamici şi să îşi îmbunătăţească apărarea împotriva atacurilor de pe propriul teritoriu, dar a precizat că nu este nevoie să urmeze exemplul Ucrainei şi să declare legea marţială.
„Nu există niciun motiv pentru a introduce un fel de regim special sau legea marţială în ţară”, a declarat Putin.
„Nu este nevoie de aşa ceva astăzi”, a dat asigurări Putin.
”A devenit clar că lipsesc multe lucruri: muniție de înaltă precizie, echipamente de comunicații, drone”
Liderul rus a reluat acuzaţia că Ucraina a lovit în mod deliberat barajul hidroelectric Kahovka, la 6 iunie, precizând că a făcut-o cu rachete HIMARS furnizate de SUA, un pas care, potrivit lui, a împiedicat totodată şi eforturile de contraofensivă ale Kievului.
Ucraina susţine că Rusia a aruncat în aer barajul, pe care forţele ruseşti l-au capturat la începutul războiului.
Ofensiva militară din Ucraina a evidenţiat lipsa muniţiilor de înaltă precizie şi a dronelor din arsenalul Rusiei, a mai declarat marţi Vladimir Putin.
„A devenit clar că lipsesc mai multe lucruri: muniţie de înaltă precizie, echipamente de comunicaţii, drone”, a declarat Vladimir Putin la reuniunea cu jurnaliştii ruşi.
„Le avem, dar, din păcate, nu în cantitate suficientă”, a adăugat el, citat de AFP.