19.8 C
București
13 aprilie 2024
econtext.ro
ACTUAL BĂNCI Recomandate

Ralph Hamers va fi noul conducător al duoului UBS – Credit Suisse!

Ralph Hamers, olandezul care la începutul anilor 2000 a fost CEO ING România și Iugoslavia, va fi cel care va conduce gigantul bancar rezultat după fuziunea dintre băncile elvețiene UBS și Credit Suisse. Noua entitate bancară estimează că va avea în administrare active totale investite în valoare de 5 trilioane de dolari, conform wall-street.ro.

Hamers a venit în România în vara anului 1999, preluând poziția de CEO ING România. După aproape 3 ani în această funcție, el a fost promovat ca CEO al ING Bank Olanda, țara de origine a băncii. El și-a continuat cariera la ING, ajungând în 2013 să conducă întregul grup. ING Bank este prima instituție financiară internațională care a deschis o sucursală în România după 1989.În 2020, Ralph Hamers a plecat la UBS, cea mai mare bancă din Elveția.

Hamers va fi acum Group CEO al companiei care va rezulta din fuziunea UBS și Credit Suisse, potrivit unui anunț al companiei.

UBS a cumpărat Credit Suisse, rivalul său autohton, pentru 3 miliarde de franci elvețieni (3,2 miliarde de dolari), un preț sub cotația reală a băncii recunoscută pentru administrarea averilor unor clienți foarte bogați. Tranzacția a fost sprijinită de guvernul elvețian, care nu își dorea ca gigantul Credit Suisse să ajungă într-o imposibilitate de plată și apoi la faliment.

Credit Suisse se confrunta cu probleme serioase de lichidități după ce clienții au retras din bancă peste 120 mld. dolari în ultimele trei luni ale anului trecut. Din această cauză, Credit Suisse a ajuns să încalce anumite reglementări ce stabilesc valoarea minimă a rezervelor de cash pe care trebuie să o aibă în conturi. Banca recunoscuse anterior că a găsit „deficiențe semnificative” în procesele sale de raportare financiară pentru 2022 și 2021. Deficiențele au fost confirmate și de auditorii de la PWC.

Related posts

Atenție! În perioada următoare se vor face lucrări de reamenajare în zona Piața Rahova din Sectorul 5

econtext

Robert Negoiță și-a început săptămâna cu un live pe Facebook din zona Brățării

econtext

4 cutremure în 24 de ore în România în Ajun de Crăciun. Ce intensitate a avut. Record în decembrie

econtext

Leave a Comment

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More