2 C
București
21 noiembrie 2024
econtext.ro
ȘTIRI

Război în Israel, ziua 157. Drum care taie frontiera cu Gaza. Proteste la Tel Aviv de Ramadan

Război în Israel, ziua 157. Drum care taie frontiera cu Gaza. Armata  israeliană construiește un drum care mparte Fâșia Gaza în două, pentru a controla teritoriul, spun oficialii palestieni. Israelul se apără și se spune că ruta este doar un „punct operațional”.

Război în Israel ajuns în cea de-a 156-a azi. Armata israeliană este acuzată că vrea să preia teritoriul Gaza printr-un drum nou, despărțind nordul Fâșiei, inclusiv orașul Gaza, de sudul enclavei. Aproximativ doi kilometri includ un drum existent, în timp ce restul este nou, potrivit analizei CNN.

Război în Israel, ziua 157. Drumul care taie frontiera cu Gaza. Cum justifică Israelul depășirea graniței

Război în Israel

Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au declarat pentru CNN că folosesc ruta pentru a „stabili (un) punct de sprijin operațional în zonă” și pentru a permite „trecerea forțelor, precum și a echipamentelor logistice”. Când a fost întrebat despre finalizarea traseului, IDF a transmis că drumul exista înainte de război și că era în curs de „renovare”, din cauza faptului că vehiculele blindate „l-au deteriorat”. Acesta a adăugat că nu exista „un început și un sfârșit”.

Între timp, palestinienii din Fâșia Gaza sunt nevoiți să se roage sub cerul liber, odată cu începerea Ramadanului. Războiul dintre Israel și gruparea Hamas a dus la distrugerea a sute de moschei, informează Euronews.

Autoritățile palestiniene au anunțat că 1.000 de moschei au fost distruse de la începutul războiului.

„Simți tristețe când vezi casele lui Dumnezeu distruse și făcute morman de ruine. Cu toate acestea, noi spunem doar că Dumnezeu ne este de ajuns și El este cel mai bun îndrumător al lucrurilor”, spune un bărbat, conform sursei citate.

Primind Ramadanul în 2024, simțim multă tristețe. Am fost la această moschee timp de aproximativ 20 de ani”, spun palestinienii care se roagă pentru pace, sub cerul liber.

Război în Israel. Revoltă la Tel Aviv de Ramadan demisia premierului Netanyahu

Război în Israel

Conform sursei citate, la Tel Aviv protestatarii s-au încăierat cu forțele de ordine. Oamenii au ieșit din nou în strada și au cerut demisia lui Benjamin Netanyahu și a întregului guvern. Ei sunt nemulțumiți de modul în care autoritățile israeliene au gestionat conflictul cu gruparea Hamas și, mai ales, faptul că nu au reușit până acum să aducă acasă toți ostaticii.

„Cred că guvernul nostru trebuie să anunțe acum o încetare a focului unilaterală și să oprească războiul, deoarece cred că este foarte important că ostaticii să fie eliberați și cred că aceasta este singura modalitate de a-i elibera. Cred că nu are rost să continuăm cu acest tip de război lent. Nu vom obține nimic și pierdem timp, ceea ce înseamnă viață pentru ostaticii noștri”, s-a exprimat o israeliancă, conform Euronews.

Related posts

Război în Ucraina, ziua 761. Rusia atacă pentru a treia oară în patru zile Kievul

econtext

RĂZBOI. Israelul, „atac mortal și neașteptat” asupra Iranului. SUA le dă sistemul antiaerian THAAD

econtext

ALIMENTELE in Romania, cu 30% mai ieftine decat in UE. SALARIUL, de 4-5 ori mai mic! VEZI cat costa mancarea, dar si cat e salariul in toate statele din UE

Asaftei Bogdan

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More