15.8 C
București
7 octombrie 2024
econtext.ro
ȘTIRI

Război în Ucraina, ziua 623. Peste 500 de ruși, lichidați la Tavriisk

Război în Ucraina, ziua 623. Ministerul rus al Apărării a anunțat că sistemele de apărare antiaeriană au interceptat și distrus o dronă de origine ucraineană în zona regiunii Briansk, în jurul orei locale 17.00.

Peste 500 de ruși, lichidați la Tavriisk

Război în Ucraina, ziua 623. Grupul ucrainean de trupe „Tavria” a anunțat, prin intermediul centrului său de presă, că în ultimele 24 de ore, în direcţia sudică Tavriisk, soldații Ucrainei au lichidat 505 invadatori ruşi, potrivit Rador Radio România.

În plus, un soldat rus a fost luat prizonier.

Un raport publicat miercuri dimineaţă arată că, în ultimele 24 de ore, armata rusă a lansat 18 atacuri aeriene. În direcţia „Tavriisk” au avut loc 40 de lupte directe între armata ucraineană şi ocupanţii ruşi. Trupele lui Putin au tras de peste 1.000 de ori asupra poziţiilor ucrainene.

De la începutul războiului, Rusia a pierdut pe frontul din Ucraina nu mai puțin de 307.640 de militari.

Război în Ucraina, ziua 623. Guvernatorul regiunii Briansk, un oraș din Rusia, Alexander Bogomaz, a transmis pe canalul său de Telegram că sistemele de apărare antiaeriană au reușit să contracareze un atac cu drone asupra zonei Suzemski.

„Nu au fost răniți sau pagube. Serviciile operaționale și de urgență lucrează la fața locului”, a scris acesta.

Lukașenko ar fi implicat în deportarea copiilor ucraineni

Un activist belarus exilat a depus un al doilea dosar de probe la Curtea Penală Internațională, susținând că acesta demonstrează implicarea președintelui în transferul ilegal al copiilor din orașele ucrainene ocupate de Rusia în Belarus.

Pavel Latushka, fost ministru al culturii din Belarus, a precizat că unele dintre noile informații despre Alexander Lukașenko provin de la „insideri” din Belarus.

„Partajăm dovezi suplimentare care demonstrează participarea directă a lui Lukașenko la deportarea ilegală a copiilor ucraineni în Belarus în calitate de lider al așa-numitului Stat al Uniunii dintre Belarus și Rusia”, a declarat Latushka pentru Associated Press în afara Haghiei.

Volodimir Zelenski exclude organizarea unor alegeri în primăvară

Volodimir Zelenski a respins ideea de a organiza alegeri prezidențiale în primăvară și a îndemnat țara să evite diviziile politice.

Deși anterior, Zelenski a evitat să facă declarații definitive cu privire la această chestiune, astăzi a afirmat:

„Acum, în timp de război, când există atâtea provocări, este absolut iresponsabil să aruncăm subiectul alegerilor în societate într-un mod ușuratic și jucăuș.

Trebuie să realizăm că acum este timpul apărării. Timpul luptei care determină soarta statului și a poporului, nu timpul manipulărilor, pe care doar Rusia le așteaptă de la Ucraina. Cred că acum nu este momentul potrivit pentru alegeri”.

Război în Ucraina

Legislația ucraineană interzice alegerile în timpul stării de asediu. Ea este în vigoare din februarie 2022, de când Rusia a lansat invazia.

Război în Ucraina, ziua 623. O aeronavă rusă ar fi încălcat spațiul aerian al Letoniei

Pe data de 6 noiembrie, o aeronavă rusă ar fi pătruns în spațiul aerian al Letoniei. Totul are loc în contextul escaladării tensiunilor dintre NATO și Moscova, conform informațiilor furnizate de publicația de știri letonă Delfi pe 7 noiembrie, citând Ministerul Apărării al Letoniei.

În același timp, Statele Unite au adus acuzații la adresa Rusiei marți, susținând că aceasta finanțează o campanie de dezinformare în America Latină.

Această campanie ar avea drept scop alimentarea mass-mediei cu propagandă și știri false. Totul cu intenția de a submina sprijinul pentru Ucraina, dar și de a promova sentimente anti-SUA și anti-NATO.

„Scopul final al Kremlinului pare să fie acela de a-și spăla propaganda și dezinformarea prin intermediul presei locale într-un mod care să pară organic pentru audiența din America Latină”, se arată într-un comunicat al Departamentului de Stat.

Related posts

Putin: Nu am respins niciodată negocierile, am spus întotdeauna că suntem pregătiţi pentru continuarea dialogului

econtext

ALERTĂ Întâlnire secretă SUA – Coreea de Sud. Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat

econtext

Marea Britanie testează o rachetă nucleară. Al treilea război mondial, mai aproape

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More