10.2 C
București
23 februarie 2024
econtext.ro
ACTUAL

Robert Negoiță și-a început săptămâna cu un live pe Facebook din zona Brățării

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a început săptămâna cu o transmisiune live pe Facebook din zona Brățării. El se arată încântat că serviciul de transport public al STB a fost extins și în această zonă. Negoiță menționează că a mai realizat o transmisiune live de aici cu mulți ani în urmă, și acum, în cele din urmă, serviciul STB a ajuns în această zonă. El subliniază importanța acestui eveniment pentru locuitorii din zonă și își dorește creșterea numărului de linii de transport în comun.

Primarul Sectorului 3 se declară extrem de bucuros că transportul în comun a fost introdus în zona Brățării și își propune să extindă acest serviciu până la strada Victor Brauner și Pallady pentru a conecta eficient această zonă în rapidă dezvoltare. De menționat că, începând cu data de 28 octombrie 2023, autobuzele liniilor 253 și 330 au început să circule pe strada Brățării din Sectorul 3.

Iată mesajul integral al primarului Sectorului 3:

„Bună ziua! Suntem în zona Brățării…da, unde am mai făcut live…acum câțiva ani, de aici, că am pregătit totul: capăt de linie, tot ce trebuie…să vină STB-ul aici. Doamne ajută! În sfârșit, a ajuns STB-ul aici!

Avem transport în comun în această zonă, ceea ce este foarte important. La cât mai multe linii și la cât mai mult transport în comun care să ne îmbunătățească viața și calitatea vieții în general.

Doamne ajută! Este un moment de mare satisfacție pentru mine că, în sfârșit, am reușit să aducem transportul în comun, aici, în zona Brățării. Încercăm să-l ducem și mai departe pe tot ce înseamnă zona „gurilor” până la str. Victor Brauner și până la Pallady. Să conectăm foarte bine zona asta care se dezvoltă atât de mult și atât de repede.

Zona de construcții este unul din puținele motoare ale economiei. Dacă se oprește și ăsta…o să avem mari probleme economice. Și…da! Avem o problemă de locuire în București. Fără construcții nu putem să rezolvăm această problemă de locuire, de locuri de muncă și așa mai departe.

La o economie cât mai prosperă, la un transport în comun cât mai performant și cât mai extins! Vă doresc o zi minunată!”, a precizat Negoiță pe Facebook.

Related posts

Scandal între jandarmi și interlopi: Desfă cătușele că te mierlesc!

econtext

Recomandare de weekend: Festivalul de Teatru de Stradă din București. Râul Dâmbovița, scenă pentru „două spectacole nocturne pe apă”

econtext

Au fost începute lucrările de reabilitare și consolidate la Podul Grant. Din toamnă, tramvaiele liniei 41 vor circula pe un singur fir

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More