19.7 C
București
3 octombrie 2024
econtext.ro
ACTUAL Recomandate

Rocsana Marcu și-a schimbat radical viața! S-a stabilit în Anglia și e afaceristă!

La 42 de ani, Rocsana Marcu este „regina imobiliarelor” din Anglia! Locuieşte de doi ani în Londra şi a luat în serios noua meserie, chiar dacă a avut parte de multe comentarii răutăcioase după ce a renunţat la muzică şi la cariera din televiziune în România. A reuşit să vândă mai multe case cu preţul de peste un milion de lire sterline şi pentru isprava sa a fost remarcată de presa britanică, potrivit click.ro.

După ce a făcut parte din showbiz-ul autohton mai bine de 20 de ani, Rocsana a reuşit să se reinventeze în Anglia, unde duce o viaţă lipsită de griji.

Locuieşte acolo de la sfârşitul anului 2020, s-a înscris la o Facultate de Drept, a făcut în paralel cursuri de real estate, pentru agenţi imobiliari, şi a început să vândă mai multe proprietăţi, printre care chiar şi o casă de 1 milion de euro.

Iar pentru isprava sa a ajuns în ziarul britanic The Sun, jurnaliştii de acolo oferindu-i o pagină şi numind-o Holly Willoughby a României, cu referire la una dintre cele mai importante vedete de televiziune locale.

Rocsana Marcu vrea să atace şi piaţa imobiliară din Dubai

„Am început să vând acum foarte multe proprietăţi şi în Dubai, pentru români şi pentru englezi. Toată lumea vrea să cumpere case acolo, pentru că sunt preţuri foarte bune. Cu siguranţă o să îmi iau şi eu casă în Dubai, pentru că merg acolo de 20 şi ceva de ani, în fiecare an, şi am văzut cum s-a dezvoltat.

Îmi este foarte drag acel loc. 90% dintre prietenii mei locuiesc acolo, şi prietenele mele din copilărie, aşa că abia aştept să plec din nou. Voi merge curând cu nişte clienţi de-ai mei care au cumpărat acolo şi o să-şi preia apartamentele. Dar vin şi alţii să vadă zona, să mai investească. O să tot fac naveta Londra-Dubai.”, a mărturisit Rocsana Marcu, în exclusivitate pentru Click!

Artista devenită acum femeie de afaceri este foarte bucuroasă pentru realizările sale, mai ales că le poate oferi celor două fetiţe, Mayra (15 ani) şi Indira (11 ani), un viitor mai bun.

Iar cele mici sunt şi ele mai fericite ca niciodată: s-au acomodat imediat la şcoala de acolo şi şi-au făcut deja mulţi prieteni.

Amândouă sunt firi sportive, fac tenis de câmp şi înot, iar Rocsana, datorită succesului, poate petrece mai mult timp cu ele.

Rocsana Marcu: „Nu mai am răbdare să dezvolt o relaţie”

„Sunt singură, nu mai am răbdare să dezvolt o relaţie şi nici nu mai cred în relaţiile perfecte. Nu cred că îmi doresc cu adevărat să am o relaţie pentru că nici nu aş avea timp de aşa ceva şi nu vreau să încurc nici un bărbat, pentru că ultimul cu care am fost a avut de suferit. Nu a înţeles de ce m-am despărţit de el, pur şi simplu nu am mai vrut să îi dedic timp. Fetele mele au nevoie de cea mai mare atenţie şi de cel mai mult timp pe care să i-l dedic lor. În plus, sinceră să fiu chiar nu am găsit bărbatul care să merite mai multă atenţie din partea mea!”, a declarat ea recent, tot pentru Click!.

Rocsana nu a fost niciodată căsătorită, cele două fetiţe fiind rodul a două relaţii diferite. Tatăl Indirei este avocatul Florin Moldoveanu, iar Mayra este fiica fostului primar din Giurgiu, Adrian Ştefan Iliescu, cu care Rocsana a avut şi un proces, pe care l-a câştigat în 2020.

În ceea ce priveşte cariera muzicală, nu a renunţat la ea. Organizează evenimente cu artişti, atât în Londra, cât şi în România şi mai urcă şi ea din când în când pe scenă. Spre exemplu, după Crăciun, a organizat câteva petreceri în Poiana Braşov, acolo unde l-a adus să cânte de revelion pe celebrul rapper Nana.

Va fi rivala actriței Maria Dinulescu

Actrița Maria Dinulescu (41 de ani) s-a orientat și ea spre acelaşi domeniu extrem de bănos, și anume al imobiliarelor de lux. Iar pentru asta a ales din prima Dubaiul, cel mai mare oraș din Emiratele Arabe Unite.

Related posts

Teo Trandafir strânge cureaua! „Scumpirile nu iartă pe nimeni”

Moise Lidia

Aproape 2 milioane de pensionari care nu primesc niciun ban în plus după recalcularea din septembrie

econtext

Bulgaria ar putea intra în zona portocalie din cauza numărului mare de infectări. Noi restricţii pentru turişti

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More