Cele două drone, cel puțin una fiind Shahed 136 (Geran-2),care au traversat România saptămâna trecută, au alertat săptămâna trecută NATO și au provocat ridicarea de la sol a câte două F-16 ale Forțelor Aeriene Române și două F-18 ale spaniole au avut misiuni de spionaj.
Cele două drone, cel puțin una fiind Shahed 136 (Geran-2),care au traversat România saptămâna trecută, au alertat săptămâna trecută NATO și au provocat ridicarea de la sol a câte două F-16 ale Forțelor Aeriene Române și două F-18 ale spaniole au avut misiuni de spionaj.
Și asta pentru simplul motiv că nu avut nicio legătură cu ținte din Ucraina, s-au îndreptat direct spre România şi au avut o traiectorie spre sud-vest. Conform datelor transmise de MApN prima dronă a intrat în România joi în judeţul Constanţa și se îndrepta tot spre Kogălniceanu, dar a virat spre sud, a survolat Eforie Nord, foarte aproape de Portul Militar din Constanţa, Apoi a virat spre sud-vest până la Topraisar, unde este o bază militară, iar semnalul pe radar a fost pierdut deasupra localităţii Amzacea. De reținut, după intrarea în România drona a luat un curs spre sud neavâd nicio legătură cu Ucraina.
Rusia a trimis drone să spioneze România. Ce obiective a vizat? Explicația contraamiralului Ciorobea
Apoi, sâmbătă, 19 octombrie, în jurul orei 2.30, într-un scenariu similar sistemul de supraveghere radar al Armatei României a indicat o țintă aeriană de mici dimensiuni într-o zonă în largul Mării Negre, la aproximativ 45 km est de localitatea Sfântu Gheorghe, județul Tulcea.
Ca urmare a faptului că ținta detectată evolua pe un traseu îndreptat către frontiera de stat a României, au fost activate, conform procedurilor, structurile aflate în Serviciul de Luptă Poliție Aeriană Extinsă sub comandă NATO, iar ulterior, Poliție Aeriană sub comandă națională.
Astfel, pentru monitorizarea situației au fost decolate succesiv două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene Spaniole, de pe Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, respectiv două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, de pe Baza 86 Aeriană Borcea.
Semnalul radar a indicat traversarea frontierei terestre a României în jurul orei 4.00, în zona Gura Portiței. La fel ca și în cazul precedent drona nu a luat un curs spre Ucraina ci spre sudul României.
Concret, a evoluat către localitatea Cogealac, jud. Constanța, adâncimea maximă de pătrundere pe teritoriul național fiind de 19 km. Acolo drona a și dispărut de pe radar.
Misiunile sunt clare
Experții militari susțin că este destul de clar că misiunile acestor drone nu au legătură cu Ucraina. Ce mai probabil a fost vorba de drone neînarmate în varianta de cercetare dotate cu camere și diverși senzori. Apoi aceste două drone ar fi putut avea misiunea de a testa viteza de reacție a NATO.
În plus, nu este exclusă nici posibilitatea unei misiuni combinate cercetare-testare. “Păi în primul rând au încercat să ne testeze viteza de reacție cu diverse drone, cu aparate cu performanțe și caracteristici diferite. Apoi, mai important au vizat obiective de pe litoral, unități militare, rafinării, depozite de combustibil. Nu în ultimul rând, sunt convins că rușii au monitorizat rutele de transport prin care este aprovizionată Ucraina. Deci cel mai probabil vorbim de o misiune care a avut două scopuri, testarea și cercetarea”, a declarat pentru presă contraamiralul Constantin Ciorobea, ex-locţiitor al şefului Secţiei operaţii informaţionale din Comandamentul NATO din Italia.