15.8 C
București
7 octombrie 2024
econtext.ro
ȘTIRI

Rusia este dispusă să discute cu SUA, dar Ucraina trebuie să fie pe agendă. Dmitri Peskov: „Suntem deschişi la dialog”

Rusia consideră, potrivit Kremlinului, că există o nevoie presantă de discuţii de securitate cu Statele Unite, dar acestea trebuie să fie cuprinzătoare şi să includă subiecte precum Ucraina, informează vineri Reuters.

Este imposibil să scoatem segmente individuale din complexul general al problemelor acumulate şi nu vom face acest lucru”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, întrebat dacă Moscova este pregătită să discute cu Washingtonul despre chestiunea riscurile nucleare.

„Aşadar, suntem deschişi la dialog, dar la un dialog larg, cuprinzător, care acoperă toate dimensiunile, inclusiv dimensiunea actuală legată de conflictul din jurul Ucrainei, legată de implicarea directă a SUA în acest conflict”, a declarat Peskov reporterilor.

Statele Unite resping afirmaţia venite din Rusia conform căreia, prin înarmarea Ucrainei, au devenit un protagonist direct într-un război menit să îi provoace Rusiei o „înfrângere strategică” zdrobitoare. SUA susţin că negocierile privind războiul reprezintă o chestiune ce revine Ucrainei.

Poziţia rusă, aşa cum a subliniat Dmitri Peskov, nu este una nouă. Dar el le-a spus reporterilor că lista de subiecte pe care Rusia şi Statele Unite trebuie să le discute este în creştere.

„În general, acest dialog este foarte necesar”, a spus Peskov.”Este necesar deoarece problemele se adună şi există o mulţime de probleme asociate cu arhitectura globală de securitate”.

Din punctul de vedere al Washingtonului, în al treilea an de război în Ucraina, preşedintele Vladimir Putin este cel care adaugă pe lista preocupărilor de securitate.

Săptămâna aceasta, şeful statului rus a efectuat o vizită la Phenian, a semnat un acord de apărare reciprocă cu liderul nord-coreean Kim Jong Un şi a spus că ar putea furniza arme ruseşti Coreei de Nord ca răspuns la înarmarea Ucrainei de către statele occidentale.

Preşedintele Putin a reiterat, de asemenea, joi, că are în vedere revizuirea doctrinei Rusiei privind utilizarea armelor nucleare. Ultimul tratat de control al armelor care limitează numărul de focoase nucleare strategice pe care Rusia şi SUA le pot desfăşura urmează să expire în 2026.

Related posts

Cum ar putea elita Rusiei să evite să ajungă la „lada de gunoi a istoriei”

econtext

ADEVARATELE cifre ale referendumului! Iata cati cetateni cu drept de vot are, de fapt, Romania

Asaftei Bogdan

SE CONFIRMA: Avem cei mai bogati ministri! Vezi cati bani au in seifuri TOTI ministrii din guvernul Victor Ponta: Pop, Sova, Hasotti, Georgescu, Dusa, Andronescu, Stroe, Voicu

Asaftei Bogdan

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More