1.4 C
București
22 noiembrie 2024
econtext.ro
ACTUAL

Sâmbăta Morților, ziua în care cimitirele sunt pline de lumină. Obiceiuri mai puțin cunoscute

În Sâmbăta Morților sau Moșii de toamnă, credincioșii își îndreaptă rugăciunile către cei adormiți. La finalul Sfintei Liturghii, preoții îi pomenesc pe cei plecați în veșnicie. Slujbele de parastas sunt făcute pentru iertarea păcatelor lor. De această zi sunt legate numeroase obiceiuri și tradiții.

Sâmbăta Morților, zi destinată pomenirii celor adormiți. Conform tradiției creștine, slujba de parastas este un ajutor oferit celor plecați din această lume. Prin rugăciunile rostite de preoți, aceștia pot primi alinare și iertare de păcate.

În Sâmbăta Morților, familia și apropiații celor plecați merg la cimitir, unde continuă rugăciunile și dau de pomană. De altfel, se spune că în această zi lumina umple fiecare cimitir.

Tradiții mai puțin cunoscute

În zona Transilvaniei, familiile celor adormiți merg cu la cimitir cu lumânări și coșuri pline de bunătăți. După ce preotul trece pe la fiecare mormânt cu tămâie, cei prezenți împart bucatele aduse cu inima deschisă.

Sâmbăta Morților

Majoritatea oamenilor care merg la cimitir în Sâmbăta Morților poartă haine negre. Cu toate acestea, în unele zone se spune că urmașii ar trebui să poarte culori deschide într-o astfel de zi, ca un semn al bucuriei și Învierii. În plus, credincioșii cred cu tărie că toți cei adormiți vor învia la a doua venire a lui Hristos.

Sâmbăta Morților. De ce ar trebui să dai de pomană colivă

Puțini oameni știu ce semnifică, de fapt, coliva. Pregătită din grâu, nucă și diferite arome, aceasta semnifică trupul celui adormit. Acesta se întoarce în pământul din care a fost plămădit. În plus, aromele care dau adevăratul gust al preparatului reprezintă valorile credinței ortodoxe, pe care omul le dobândește de-a lungul vieții.

Sâmbăta Morților

De asemenea, gospodinele dau de pomană turte pregătite cu făină, sare și apă, dar și gogoși sau plăcinte.

Superstiții legate de această zi

Multe persoane cred că sufletele morților coboară pe pământ în această zi. În unele zone din Moldova, în casa celor răposați se pune o cană cu apă și o turtă din făină de grâu. Dacă o parte din apă se evaporă, oamenii consideră că toți cei dragi ai lor au venit în lume pentru a-și potoli setea.

Totodată, mulți credincioși susțin că nu ar trebui oferite haine de pomană, ci alimente sau mâncare gătită.

Related posts

Maria Lungu de la Survivor se apucă de afaceri! Pe foștii colegi îi acuză de falsitate!

Cazaban Emilia

Ungurii fac legea în Transilvania! Umilință cruntă pentru țara noastră

econtext

Prognoza meteo, 1 februarie. Vreme mai caldă cu unele înnorări. Unde va mai ninge

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More