25.6 C
București
3 octombrie 2024
econtext.ro
ACTUAL Recomandate

Scandal imens în familia lui Leo de la Strehaia în timp ce acesta se zbate între viață și moarte! S-au furat 20 de galbeni!

Leo de la Strehaia a primit o nouă lovitură! După problemele de sănătate și cele pe care le are cu legea, bărbatului i-a fost furată o sumă uriașă de bani. Acesta nu se aștepta să treacă printr-o asemenea situație, mai ales că cei vinovați fac parte chiar din familia sa, potrivit cancan.ro.

În ultimii ani, Leo de la Strehaia a trecut prin multe momente grele. Bărbatul a devenit cunoscut în urma relației cu Loredana Chivu, iar la acea vreme nu se gândea că poate trece prin astfel de situații care să îi schimbe complet viața.

În anul 2021, Leo de la Strehaia a fost condamnat definitiv pentru evaziune fiscală, după ce ar fi făcut contrabandă cu benzină în valoare de 3 milioane de euro. Din sentință, mai avea de executat trei luni, un atac vascular cerebral l-au scos din arest înainte de sărbătorile de iarnă. De atunci, afaceristul se află în spital, sub controlul atent al medicilor și supravegherea familiei. Acum o altă situație l-a făcut să trăiască momente de coșmar.

În cadrul unui interviu recent, fiul cel mic al lui Leo de la Strehaia, Alin Mihai, a făcut dezvăluiri cutremurătoare, susținând că bărbatul a primit o lovitură dură chiar din partea nurorii lui, soția fiului cel mare, Ursu. Se pare că femeia a fost șantajată de un bărbat și obligată să fure bani din familia de la Strehaia.

”Un bărbat a profitat de cumnata mea Mihai Camelia știind că aceasta avea tulburări. A abuzat de ea și a filmat-o în ipostaze pornografice, ulterior șantajând-o.

Zile la rând a pus presiune pe ea să plece cu el din țară și să fure banii familiei de acasă. Din informațiile mele în acest moment este pe cale să plece cu ea din țară”, a declarat Alin Mihai, fiul mai mic al lui Leo de la Strehaia pentru fanatik.ro.

Fiul lui Leo de la Strehaia: ”20 de galbeni de aur, galbenii Patroanei”
Imaginile indecente pe care individul le-ar fi avut cu nora lui Leo de la Strehaia ar fi făcut-o pe aceasta să ia din casă 20 de galbeni, care valorează o avere. Mai mult decât atât, cei doi ar fi vrut să fugă împreună din țară.

”Mihai Camelia, zis Lumina, este nevasta fratelui meu Ursu, care în prezent este în închisoare. Camelia a furat din casa de la Strehaia 20 de galbeni de aur, galbenii Patroanei, în timp ce noi fiind la spital la București cu tatăl meu Leo.

Lumina știa unde sunt galbenii și i-a luat la presiunile acelui băiat și vor să plece cât mai repede din țară”, a mai completat Alin Mihai pentru sursa citată.

Related posts

Analist CIA. Putin ar putea lansa o armă nucleară împotriva NATO

econtext

Europa se pregătește de război. Anunțul făcut de Ursula von der Leyen

econtext

Ucraina va folosi portul Constanța să transporte cereale și să evite blocada impusă de Polonia

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More