-0.7 C
București
24 noiembrie 2024
econtext.ro
ȘTIRI

Simona Halep, aproape de o performanță de infarct la Wimbledon. E în semifinale!

Cvasinecunoscută în urmă cu mai bine de un an, Simona Halep a reușit să aibă un parcurs de cartea recordurilor, urcând mai bine de 60 de poziții din mai 2013, până pe podiumul campioanelor (locul 3) în prezent. Ediția actuală a turneului de la Wimbledon îi poate aduce Simonei Halep o performanță de infarct, atât din punct de vedere al poziției în clasamentul WTA, cât și în topul câștigurilor în bani din acest an. Se pare că stelele îi surâd lui Halep, în condițiile în care este singura jucătoare din top 5 mondial care a mai rămas în concurs.

UPDATE Ora 15:07 Simona Halep a zdrobit-o în două seturi pe finalista de anul trecut de la Wimbledon, nemțoaica Sabine Lisicki, 6-4, 6-0, și s-a calificat în semifinale. Este cea mai mare performanță stabilită vreodată de o jucătoare româncă la Wimbledon. Precedentul record aparținea Virginiei Ruzici, actualul manager al Simonei Halep, și fusese deja  egalat de Halep odată cu accederea în sferturi.

Simona Halep o va întâlni în semifinale pe canadianca Eugenie Bouchard, care la ora câștigării meciului de către Halep o conducea pe Angelique Kerber cu 6-3, 4-2, iar într-un final a câștigat cu 6-3, 6-4.

Calificarea în semifinale îi aduce lui Halep 780 puncte WTA și câștiguri de 440.000 lire sterline (754.800 dolari).

Până în prezent, momentul de grație pentru Simona Halep este calificarea în premieră în finala de la Roland Garros, pierdută după un meci pe viață și pe moarte cu Maria Sharapova. Finala de la Roland Garros i-a adus Simonei Halep accederea pe poziția a treia în clasamentul feminin mondial de tenis, performanță neatinsă vreodată de vreo jucătoare din România.

De asemenea, grație calificării în finala de la Roland Garros, Simona Halep a ajuns pe poziția a treia a favoritelor pentru turneul campioanelor din Singapore (Road to Singapore), fiind foarte aproape să o detroneze pe Na Li de pe poziția a doua a favoritelor.

Totodată, banii câștigați cu ocazia finalei de la Roland Garros au propulsat-o pe Halep pe locul 3 în clasamentul câștigurilor din acest an, cu 2,524 milioane dolari, în urma Mariei Sharapova care a urcat pe primul loc, cu 3,69 milioane dolari și al jucătoarei chineze Na Li (3,3 milioane dolari).

Ce îi poate aduce Wimbledon 2014 Simonei Halep

După un start ușor mai ezitant (în care a avut nevoie și de trei seturi să treacă mai departe), Halep și-a intrat în ritmul care a consacrat-o în ultimele luni și și-a zdrobit următoarele adversare pe care le-a întalnit pe iarba de la Wimbledon.

În primul tur, a învins-o pe brazilianca Teliana Pereira cu 6-2, 6-2, iar în turul 2 a avut ceva emoții cu ucraineanca Lesia Tsurenko, pe care a reușit să o învingă în trei seturi: 6-3, 4-6, 6-4.

Deja din turul 3 Halep a dovedit că e capabilă să meargă cât mai departe în turneul de la Wimbledon, așa cum declarase după meciul din primul tur, și a executat-o fără milă pe elvețianca Belinda Bencic : 6-4, 6-1. Odată cu această victorie, Simonei Halep au început să îi crească foarte mult șansele de câștigare a turneului, întrucât în această fază primele două cel mai bine clasate jucătoare, Serena Williams (favorita numărul 1) și Na Li (favorita nr. 2), au pierdut în fața revelațiilor Alize Cornet (Franța) și Barbora Zahlavova Strycova (Cehia).

În optimi, Simona Halep a demonstrat încă o dată că nu întâmplător ocupă podiumul campioanelor, spulberând-o în două seturi pe jucătoarea-revelație Zarina Diyas din Kazahstan: 6-3, 6-0. Cu această fază, șansele la titlul au crescut și mai mult, întrucât coșmarul său Maria Sharapova a pierdut în fața nemțoaicei Angelique Kerber, pe care Halep a mai învins-o în acest an, iar jucătoarea clasată imediat după Halep în clasamentul mondial, poloneza Agnieszka Radwanska, a pierdut în fața rusoaicei Ekaterina Makarova.

Astfel, după optimi, Simona Halep a rămas singura jucătoare din top 5 mondial în cadrul turneului de la Wimbledon.

Calificarea în sferturi la Wimbledon îi conferă până acum Simonei Halep 430 puncte în clasamentul WTA și câștiguri de 387.700 dolari (226.000 lire sterline).

Singurele jucătoare din Top 10 mondial care au mai rămas în concurs la Wimbledon alături de Simona Halep sunt cehoaica Petra Kvitova (locul 6) și germanca Angelique Kerber (locul 9), ambele fiind învinse de Halep în acest an.

Pe cehoaica Petra Kvitova Halep a reușit să o învingă la Madrid – 6-7, 6-3, 6-2, iar pe nemțoaica Angelique Kerber a bătut-o la Doha – 6-2, 6-3.

Chiar dacă, privind prin prisma pozițiilor în clasamentul mondial și al meciurilor directe pe care le-a avut cu cele mai bune jucătoare rămase în concurs, Halep are cele mai mari șanse să câștige turneul de la Wimbledon, totuși trebuie să țină cont de alte două jucătoare care i-ar putea pune probleme.

Una dintre ele este nemțoaica Sabine Lisicki (locul 19) cu care joacă chiar în sferturi, pe care a învins-o în acest an pe zgură la Madrid (5-7, 6-3, 6-2), dar care are un palmares de invidiat în ceea ce privește turneul de la Wimbledon. Lisicki este finalista de anul trecut de la Wimbledon, după ce în 2012 a ajuns până în sferturi, în 2011 în semifinale, iar în 2009 în sferturi, pe când Halep este pentru prima oară la acest nivel. Astăzi, în urmă cu câteva minute, Halep a reușit să o învingă pe Lisicki, trecând de încă un obstacol în drumul spre marea finală de la Wimbledon.

A doua jucătoare de care Halep trebuie să țină seama este canadianca Eugenie Bouchard (locul 13), care este ca și Simona o tânără speranță cu creștere impresionantă în ultimul an (de pe locul 31 la finele lui 2013). Bouchard este învingătoarea franțuzoaicei Alize Cornet, cea care a învins-o pe Serena Williams (locul 1). De asemenea, Bouchard a înregistrat ca și Halep cel mai mare salt pentru turneul campioanelor de la Singapore, ocupând în prezent poziția 7.

Unde ajunge Halep dacă își adjudecă trofeul Wimbledon 2014

Premiul cel mare de la Wimbledon, la care are cele mai mari șanse dintre toate jucătoarele aflate în concurs, i-ar aduce Simonei Halep peste 3 milioane de dolari (1,76 milioane lire sterline), ceea ce reprezintă un record absolut pentru întreaga sa carieră și pentru orice jucătoare româncă din istorie.

Dacă va câștiga turneul de la Wimbledon, Simona Halep va urca detașat pe prima poziție în clasamentul câștigurilor din acest an, până la cota de 5,52 milioane dolari, detronând-o pe Maria Sharapova (3,9 milioane dolari) și devansând-o pe Na Li (3,5 milioane dolari).

Cea mai mare performanță pentru Simona Halep odată cu câștigarea trofeului de la Wimbledon ar fi accederea pe locul 2 mondial, în fața chinezoaicei Na Li. Înaintea acestui turneu, Halep avea 6.105 puncte și o despărțeau de Na Li peste 1.200 puncte (7.330 puncte pentru locul 2).

Învingătoarea de la Wimbledon primește 2.000 puncte în clasamentul WTA, astfel că Halep ar trece detașat pe locul 2 mondial, și ar consemna și primul ei titlu de grand slam.

https://econtext.ro/bani-si-afaceri/simona-halep-aproape-de-o-performanta-de-infarct-la-wimbledon.html

Related posts

Vladimir Putin, dispus să negocieze cu Occidentul. Kremlinul impune propriile reguli

econtext

Hamas ia în considerare o propunere de încetare a focului venită din partea Israelului

econtext

De ziua Flotei Mării Negre a Rusiei, Ucraina a distrus cu Storm Shadow o bază secretă din Crimeea

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More