Spioni chinezi furnizau tehnologie americană pentru dronele Iranului. Cu acestea atacau bazele SUA. Patru cetățeni chinezi au fost acuzați de furnizarea tehnologiei americane Iranului printr-o schemă ce implica și China și Hong Kong, potrivit Departamentului de Justiție al SUA.
Spioni chinezi furnizau tehnologie americană pentru dronele Iranului. Cu acestea atacau bazele SUA, inclusiv atacul recent care a ucis trei militari americani în Iordania.
„Baoxia Liu, alias Emily Liu; Yiu Wa Yung, alias Stephen Yung; Yongxin Li, alias Emma Lee; și Yanli Zhong, alias Sydney Chung, au exportat și introdus ilegal articole aflate sub control de export din SUA prin China și Hong Kong”, a declarat Departamentul de Justiție, potrivit upi.com.
Spioni chinezi furnizau tehnologie americană pentru dronele Iranului. Cu acestea atacau bazele SUA
Între 2007 și 2020, suspecții au înființat companii-paravan în China pentru a obține tehnologie cu dublă utilizare din Statele Unite pentru entități legate de Corpul Gărzii Revoluționare Islamice (IRGC) din Iran, inclusiv de Ministerul Apărării și Logistica Forțelor Armate Iraniene, care supraveghează producția de drone militare și de sisteme de rachete balistice.
„Rechizitoriul nostru susține o conspirație complexă de ani de zile pentru a încălca legile SUA prin achiziționarea de tehnologie americană cu utilizări militare pentru entități din Iran, ulterior folosită împotriva noastră”, a declarat procurorul general Matthew Graves.
Trei militari americani au fost uciși și zeci au fost răniți duminică într-un atac cu o astfel de dronă iraniană asupra unei baze militare americane din Iordania.
În octombrie, Departamentul de Justiție a emis un aviz cu privire la amenințările reprezentate de operațiunile iraniene menite să sporească producția de drone și rachete balistice, ocolind controalele internaționale.
„De-a lungul conspirației, inculpații au ascuns faptul că bunurile erau destinate Iranului și entităților iraniene și au făcut declarații mincinoase companiilor americane”, a spus Departamentul de Justiție.
SUA au emis mandate de arestare pentru acuzați, care au fugit din țară potrivit declarației.