20.7 C
București
10 octombrie 2024
econtext.ro
ACTUAL

SUA trimite avioane de luptă în România, după atacurile Rusiei de la graniță

SUA trimite avioane de luptă în România, după ce mai mulltedrone rusești au căzut pe teritoriul țării noastre. Americanii continuă să furnizeze asistență României pentru protejarea mai eficientă a teritoriului național.

SUA a anunțat că, în contextul atacurilor Rusiei la granița României, vor fi dislocate, în țara noastră, aeronave de luptă ale Forțelor Aeriene ale Statelor Unite pentru suplimentarea misiunilor NATO. Ambasadoarea Kathleen Kavalec, condamnă atacurile ilegale ale Rusiei.

„La rândul său, ambasadoarea Kavalec a arătat că Statele Unite sunt preocupate de situația de securitate din regiunea Mării Negre, în condițiile generate de atacurile ilegale executate constant de Rusia asupra infrastructurii portuare a Ucrainei la Dunăre”, a spus aceasta.

Kavalec a subliniat că guvernul american rămâne pe deplin angajat în consolidarea capacităților României și ale NATO. Ambasadoarea a anunțat că America va continua să furnizeze asistență României pentru protejarea mai eficientă a teritoriului național.

Decizia Statelor Unite vine în după ce resturi de drone rusești au căzut în România.

SUA

SUA continuă să sprijine România

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, a discutat, la MApN, cu ambasadoarea Statelor Unite în România, Kathleen Kavalec. Cei doi oficiali au discutat despre situația generată în urma recentelor atacuri ale Federației Ruse asupra porturilor fluviale ucrainene, în proximitatea granițelor României.

„Am luat măsuri suplimentare de securitate în zona de graniță, prin întărirea monitorizării şi securizării spațiului aerian. Așa după cum a spus şi secretarul general NATO, Alianța a crescut semnificativ prezența în regiunea Mării Negre. Pentru noi este primordială siguranța cetățenilor noștri, mai ales a celor din comunitățile din proximitatea atacurilor brutale ale Federației Ruse asupra porturilor civile ucrainene”, a declarat Angel Tîlvăr.

A fost reiterată poziția României în ceea ce privește condamnarea fermă a războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei. S-a stabilit ca aeronavele de luptă americane să patruleze granițele aeriene estice ale României.

Tîlvăr a mulțumit părții americane pentru sprijinul acordat în avansarea proiectului Centrului de Pregătire F-16 din România.

„Prin operaționalizarea acestui centru în Baza 86 Aeriană „Locotenent aviator Gheorghe Mociorniță”, România va oferi un mediu de instruire de înaltă calitate, cu acces la resurse tehnice de ultimă generație nu doar pentru piloții români, ci și pentru cei din statele aliate și partenere, inclusiv Ucraina”, a afirmat ministrul apărării naționale, potrivit Realitatea.

Related posts

„Poarta Eroilor”, construită pentru valorificarea și promovarea patrimoniului cultural

econtext

Partidul Popular European câștigă alegerile europene, conform previziunilor. Mesajul Ursulei von der Leyen și al președintelui PPE

econtext

Astăzi se face curățenie în Sectorul 2, pe Calea Moșilor, între Bucur Obor și Bd. Carol I, pe sensul către Bucur Obor

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More