4 octombrie 2024
econtext.ro
ȘTIRI

Toată Ucraina e în lacrimi! S-au decretat 3 zile de doliu. Au anunțat acum decesul

Toată Ucraina e în lacrimi! Autoritățile au decretat 3 zile de doliu în urma unui atac deosebit de sângeros al Rusiei asupra unui sat din regiunea Harkov. Aflat în Spania, Volodimir Zelenski a făcut imediat un anunț despre crima rușilor.

Ucraina e în lacrimi. 51 de morți în urma unui atac cu o rachetă Iskander

Ucraina a decretat 3 zile de doliu în regiunea Harkov, după ce un atac al Rusiei a provocat 51 de morți. Atacul a fost produs cu ajutorul unei rachete Iskander. Întâmplarea a făcut să lovească din plin un grup mare de oameni care participau la un parastas.

Mai precis, racheta a lovit un local și un magazin. Regiunea Harkov este situată în estul Ucrainei. Persoanele ucise erau civili. Autoritățile ucrainene anunță că acesta este unul dintre cele mai sângeroase atacuri din ultima perioadă, potrivit Associated Press.

Satul vizat de atac este Hroza, situat în nord-estul regiunii Harkov, cu o populație de 500 de locuitori înainte de izbucnirea războiului.

În localul lovit din plin erau 60 de civili, potrivit ministrului Afacerilor Interne, Ihor Klîmenko. Atacul i-a prins pe oameni la masă. Din păcate, printre morți este și un copil în vârstă de 6 ani, anunță șeful cabinetului prezidenţial, Andrii Iermak.

„Din fiecare familie, din fiecare gospodărie a satului, au fost oameni prezenţi la această comemorare. Este o tragedie teribilă”, a declarat Klîmenko pentru televiziunea din Ucraina.

Volodimir Zelenski denunță atacul „de o brutalitate demonstrabilă”: „Un act de terorism!”

Au fost decretate trei zile de doliu în întreaga regiune Harkov. Presa internațională anunță că echipele de intervenție încă mai caută victime și posibili supraviețuitori. Fotografiile eliberate de procurorii din Ucraina arată dărâmături în flăcări și corpuri însângerate.

Autoritățile au distribuit imagini cu echipele de salvatori cățărându-se printre dărâmături în flăcări. Unele fotografii prezintă trupuri aflate în mijlocul plăcilor de beton și a metalului contorsionat, în timp ce altele arată salvatorii transportând cadavre.

În această perioadă preşedintele Volodimir Zelenski participă în Spania la un summit unde se luptă pentru obținerea sprijinului a circa 50 de lideri europeni.

Din Spania, Zelenski a transmis un scurt mesaj în care denunță acest atac, dureros pentru țara sa. El consideră că atacul din satul Hroza este o „crimă rusească de o brutalitate demonstrabilă” şi „un act de terorism complet deliberat”.

Hroza a fost vizitat marți de președintele ucrainean care s-a întâlnit cu această ocazie cu trupele. Totodată, el a inspectat echipamentele furnizate de Occident. Satul se situează la doar 30 de kilometri vest de Kupiansk, o zonă de importanță strategică în cadrul eforturilor militare rusești.

Acesta este unul dintre atacurile care a provocat cele mai multe pagube în vieți omenești de la începutul războiului. Klîmenko a anunțat că atacul a fost bine pregătit și țintit.

„Teroriştii au efectuat în mod deliberat atacul în timpul prânzului, pentru a se asigura că va fi un număr maxim de victime. (…) Nu existau obiective militare acolo. Aceasta este o crimă odioasă menită să-i sperie pe ucraineni”, a declarat ministrul Apărării, Rustem Umerov.

Related posts

Flota „fantomă” a Rusiei – cum transportă Moscova armele și petrolul (ocolind sancțiunile) sub ochii Occidentului

econtext

Biden a ajuns în Europa. Întâlnire de gradul zero cu aliații

econtext

IN CE ZONE DIN ROMANIA creste alarmant si surprinzator numarul saracilor. TOPUL national al saraciei

Asaftei Bogdan

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More