5.3 C
București
19 martie 2024
econtext.ro
tone-peste-stricat
ACTUAL ȘTIRI

Tone de peşte stricat au ajuns în farfuriile românilor. Era spălat cu oţet, apoi era vândut ca fiind peşte proaspăt

Tone de peşte stricat au ajuns în farfuriile românilor. Mai multe persoane din judeţele Tulcea, Constanţa şi Vâlcea sunt acuzate că aduceau în ţară peşte stricat, pescuit din ape poluate din Franţa, Italia şi Spania. Peştele era spălat cu oţet, apoi era vândut ca fiind peşte proaspăt.

Tone de peşte stricat au ajuns în farfuriile românilor

Potrivit procurorulor, timp de un an (2018-2019), cei 20 de români au adus în România zeci de tone de peşte stricat şi toxic, iar la fiecare transport câştigau aproximativ 2.500 de euro. Se lucra doar cu bani cash, nimic nu era fiscalizat sau contabilizat.

„Românii erau cei care organizaseră afacerea şi aduceau otravă în farfuria conaţionalilor lor. Pescarii de acolo nu sunt italieni sau spanioli, ci tot români. Românii transportau, românii pescuiau şi românii comercializau”, spune Teodor Niţă, procurorul de caz.

Gruparea formată din români era organizată pe paliere: pescarii, transportatorii şi distribuitorii. În multe cazuri, transportatorul şi distribuitorul erau una şi aceeaşi persoană.

Pescuiau ilegal în Italia (fluviul PO), apoi s-au mutat în Spania (fluviul Ebru), iar o parte a grupului s-a relocat în Franţa, pe fluviul Ron. În toate zonele, pescuitul era interzis din cauza poluării apelor, iar consumul de peşte din aceste locuri reprezintă un real pericol pentru sănătatea oamenilor.

Peştele era prins mai ales noaptea, prin mijloace ilegale, în special prin folosirea unor plase monofilament şi prin utilizarea unor aparate electrice (pescuiau „la baterie”). Apoi, era depozitat în locuri improprii – garajele unor membri ai grupării. Urma transportul cu dube de 3,5 tone (care trec mai uşor graniţa, fără a fi controlate), care nu îndeplineau nici ele condiţiile frigorifice pentru astfel de marfă.

„De multe ori, marfa era reprezentată de peşte stricat, pe care inculpaţii îl spală cu substanţe de genul oţetului, ulterior valorificându-l ca peşte proaspăt. Dacă nu putea fi cosmetizat olfactiv, atunci se folosea procedeul filetării sau porţionării în rondele a peştelui stricat şi astfel românul, consumatorul final, era înşelat să cumpere şi să mănânce”, se arată în rechizitoriu.

Procurorul Niţă relatează chiar şi un fragment de dialog între doi dintre inculpaţi, dialog surprins în perioada când anchetatorii monitorizau activitatea grupării infracţionale. „ Mă, dar cam miroase. Spală-l cu oţet sau taie-l rondele şi ţine-l la marinat ca să nu miroasă”

Potrivit anchetatorilor, transportul era însoţit de documente false, fiind folosită chiar şi o ştampilă falsificată.

„Dădeau aparenţa legalităţii prin emiterea în lanţ, şi la nevoie, de documente false privind capturarea şi transportul”, spun anchetatorii.

Unul dintre inculpaţi şi-a a făcut o societate comercială cu sediul în Hârşova, SC Italia Fish Logistic SRL, cu care asigura transportul peştelui din străinătate. Mai exact, el cumpăra peştele de la românii care-l prindeau ilegal în apele poluate, îl transporta (în baza documentelor falsificate) şi distribuia pe piaţa din România.

Potrivit anchetatorilor, această firmă nu deţinea autorizaţie sanitar-veterinară pentru transport intracomunitar.

Afacerea cu peşte toxic şi stricat a fost demontată de investigatori în luna mai 2019 când, concomitent, s-au efectuat 150 de percheziţii la persoane suspecte din România (în Bucureşti şi judeţele Constanţa, Călăraşi, Dâmboviţa, Argeş, Ilfov, Tulcea, Prahova, Braşov, Brăila, Buzău, Vâlcea, Giurgiu şi Maramureş), Italia, Spania şi Franţa.

Acum, procesul va începe la Tribunalul Constanţa cu toţi inculpaţii în stare de libertate.

Related posts

Topul european al deceselor cauzate de accidente rutiere. Cati romani isi gasesc sfarsitul din cauza neatentiei la volan si a serviciilor medicale jalnice

Asaftei Bogdan

Invazie în Fâșia Gaza. Israel a mobilizat 300.000 de soldaţi la frontieră

econtext

Xi Jinping și Vladimir Putin se întâlnesc la Forumul Belt and Road: Ambii lideri contestă supremația SUA

econtext

Leave a Comment

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More