Ambasadorii Estoniei, Letoniei și Lituaniei în Marea Britanie au avertizat că NATO trebuie să fie pregătită pentru posibilitatea ca Rusia să declanșeze un război „existențial” împotriva statelor baltice, într-un scenariu mascat de o furtună de dezinformare.
Trei țări membre NATO avertizează: „Pregătiți-vă ca Putin să ne invadeze” Cei trei diplomați de rang înalt au avertizat că Rusia ar putea „schimba rapid direcția” de la Ucraina către o posibilă invazie în zona Mării Baltice. De asemenea, ei au subliniat că acțiunile brutale ale lui Vladimir Putin în Ucraina reînvie „cele mai întunecate amintiri” ale celor trei țări despre ocupația sub Stalin. Acest avertisment a fost făcut public în exclusivitate de ziarul The Sunday Telegraph.
Ambasadorul Estoniei, Viljar Lubi, ambasadorul leton, Ivita Burmistre, și reprezentantul pentru afaceri al Lituaniei, Lina Zigmantaite, au redactat împreună un articol pentru a sărbători aniversarea a 20 de ani de la aderarea țărilor lor la NATO, eveniment care a avut loc vineri.
Diplomații au afirmat că aderarea la alianță a însemnat că națiunile lor nu au beneficiat niciodată de o „securitate colectivă mai puternică” decât în prezent, însă „nici nu s-au confruntat cu o amenințare mai descurajantă” decât cea actuală.
Atacul Rusiei nu ar trebui minimizat, spun reprezentanții celor trei țări NATO
Într-un apel către alte țări europene care au subestimat riscul unui atac din partea Rusiei, aceștia au declarat:
„Avertismentele noastre cu privire la amenințarea latentă și în creștere din est au fost prea ușor respinse în unele capitale aliate. Știam atunci, așa cum știm astăzi, că doar o apărare colectivă poate garanta securitatea în Europa. Ne-a lipsit acest lucru în anii 1930 și am plătit un preț mare, unul pe care ucrainenii îl plătesc acum”.
Ambasadorii au adus în discuție suferințele actuale ale Ucrainei, sub forma „deportării, torturii, răpirii de copii” și „ștergerii culturale”, care au reactivat „cele mai întunecate amintiri și temeri” ale țărilor lor, o aluzie evidentă la ocupația sovietică a statelor baltice, care a început în 1940.
Avertizând că Rusia ar putea încerca din nou să invadeze țările lor, diplomații au afirmat:
„Suntem foarte conștienți de faptul că economia de război a Rusiei și armata ei pregătită de luptă pot pivota rapid de la sud la vest. Suntem de acord cu evaluările serviciilor de informații conform cărora o provocare strategică importantă pentru apărarea și acțiunile noastre de descurajare ar putea apărea în trei ani sau chiar mai puțin. Noi, din partea de est a Mării Baltice, avem puține frontiere naturale și nu avem unde să ne retragem”.
Atacurile „hibride” sunt deja începute
Menționând că țările lor au fost deja supuse unor „atacuri hibride”, cum ar fi războiul cibernetic, „în fiecare zi”, diplomații citați au avertizat că o „provocare existențială” la adresa independenței lor „poate părea inițial ambiguă, mascată de un viscol de dezinformare și alte distrageri”.
„În aceste circumstanțe, confuzia înseamnă înfrângere. Prin urmare, noi, dar și aliații noștri, trebuie să fim pregătiți să răspundem rapid, convingător și eficient la toate tipurile de amenințări”, au adăugat cei trei reprezentanți ai țărilor baltice.
Ce ar trebui să facă țările membre NATO
Pentru a descuraja Rusia, ei au cerut „luarea mai rapidă a deciziilor” în cadrul NATO și au îndemnat toți membrii „să investească în forțele și echipamentele care să asigure că noile planuri de apărare ale alianței devin realitate”. Ambasadorii au subliniat că poziția „în prima linie” a statelor baltice presupune că acestea sunt „pregătite să lupte pentru a apăra fiecare centimetru și fiecare suflet” și că „NATO trebuie să facă același lucru”. De asemenea, au afirmat că conducerea NATO are nevoie de o Mare Britanie „puternică”.
Ucraina încă are nevoie de ajutor
Referitor la Ucraina, ambasadorii au evidențiat că nu trebuie să se permită Rusiei să obțină victoria. Ei au subliniat că aderarea Ucrainei la NATO în viitor nu numai că va proteja țara împotriva altor agresiuni rusești, dar va întări și alianța, deoarece „ca aliat hotărât, Ucraina va contribui la securitatea noastră”.
„O cale clară pentru aderarea Ucrainei trebuie să fie o prioritate pentru Summitul legat de ce de-a 75-a aniversare a Alianței, de la Washington, în această vară”, au cerut diplomații.
Intervenția ambasadorilor survine într-un moment de îngrijorare tot mai mare cu privire la capacitatea Ucrainei de a se opune în continuare Rusiei și la incertitudinea privind viitorul NATO.
Un pachet de ajutor militar american în valoare de 60 de miliarde de dolari pentru Ucraina rămâne blocat în Congres. În același timp, membrii NATO încearcă să se pregătească pentru posibila realegere a lui Donald Trump, care a exprimat de mai multe ori ideea retragerii Statelor Unite din alianță.