„Triunghiul de la Weimar” va dezvolta o nouă armă cu rază lungă de acțiune. Germania, Franța și Polonia intenționează să dezvolte împreună arme cu rază lungă de acțiune, subliniind că lipsa acestor tipuri de arme reprezintă o lacună gravă în apărarea europeană.
Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a declarat, în cadrul unei reuniuni cu omologii săi francez și polonez la Paris, că obiectivul este de a „reuni un grup de state europene care sunt de acord să elimine acest deficit de capacități pe termen mediu și lung” și de a realiza acest lucru până la summitul NATO din iulie. Dacă totul merge conform planului, o declarație de intenție ar putea fi semnată la summit.
„Triunghiul de la Weimar” va dezvolta o nouă armă cu rază lungă de acțiune. Un răspuns pentru ruși
„Chiar și o putere nucleară trebuie să își susțină descurajarea nucleară cu un sistem de descurajare convențională”, a recunoscut ministrul francez al apărării, Sebastien Lecornu.
Deși Franța s-a abținut mult timp de la dezvoltarea unor astfel de capacități, temându-se că își va slăbi descurajarea nucleară, acum și-a schimbat poziția.
Parisul s-a alăturat, de asemenea, unei inițiative a Germaniei, Poloniei și Olandei pentru îmbunătățirea mobilității militare în Europa, în timp ce desfășurarea tancurilor Leclerc franceze în România a evidențiat lipsa infrastructurii și birocrația implicată în mutarea echipamentelor militare, relatează AFP.
Aceasta a fost prima reuniune în formatul „Triunghiului de la Weimar” din 2015.
În cursul întâlnirii, Sebastien Lecornu, Boris Pistorius și Wladyslaw Kosiniak-Kamysz au convenit să efectueze antrenamente comune în Polonia în 2025 și să solicite NATO să asigure coordonarea ajutorului militar acordat Ucrainei de diferitele țări, care în prezent se reunesc ad hoc în așa-numitul format Ramstein, transmite France Presse.