18.4 C
București
15 aprilie 2024
econtext.ro
ACTUAL

Trupele lui Putin pot ajunge în România în 24 ore. Harta care arată ce teritorii ar cuceri în 2024

Trupele lui Putin pot ajunge în România în doar 24 ore. Harta care arată ce teritorii ar cuceri în 2024. Războiul trebuie să se încheie cu Ucraina eliberând pozițiile ocupate de Putin, de unde poate invada alte teritorii, spune Institutul pentru Studierea Războiului (ISW).

Trupele lui Putin pot ajunge în România în doar 24 ore. O hartă publicată de Institutul pentru Studierea Războiului (ISW) arată ce teritorii ocupă în prezent Rusia, de unde ar putea invada și alte țări în 2024.

Hărțile ISW compară ultima situație de pe teren cu teritoriul deținut înainte de invazia Rusiei din 2022.

Trupele lui Putin pot ajunge în România în 24 ore. Harta care arată ce teritorii ar cuceri în 2024
Într-o analiză publicată la 31 decembrie, think tank-ul de la Washington a abordat sugestiile conform cărora Kievul ar trebui să ia în considerare cedarea de teritorii pentru a pune capăt războiului, care a ucis sute de mii de oameni și a strămutat milioane.

SUA este cel mai mare donator de ajutor militar Ucrainei, dar asistența suplimentară de la Washington a fost oprită de parlamentarii republicani care pun la îndoială angajamentul financiar continuu pe care și-l dorește Ucraina.

Trupele lui Putin

ISW susține că singurul rezultat pe care SUA și aliații săi ar trebui să îl accepte este o Ucraina care poate „descuraja și înfrânge” orice agresiune viitoare a Moscovei, menținând în același timp „o economie suficient de puternică pentru a prospera fără cantități mari de ajutor extern”.

Pe fondul discuțiilor despre presiunea Ucrainei de a „ceda pământ pentru pace”, teritoriu pe care rușii îl ocupă acum, există zvonuri despre interesul Kremlinului în negocieri de acest fel, scrie ISW.

Dar acest argument „ignoră consecințele militare, economice și financiare pe care aceste sacrificii teritoriale le-ar avea pentru securitatea pe termen lung și viabilitatea economică a Ucrainei”, potrivit ISW.

Cele mai recente hărți ale ISW dezvăluie că granițele Ucrainei și linia de contact dintre Ucraina și Rusia înainte de invazia din 2022 erau de peste 3.000 de kilometri și includeau zone mari de apărat, în special în nord-est.

O altă hartă, datată la 31 decembrie, arată cum câștigurile teritoriale ale Rusiei ar deveni o „zonă de așteptare” pentru o viitoare invazie și că Ucraina trebuie să elibereze regiunile Herson și Zaporojie pentru a evita acest lucru.

Trupele lui Putin

ISW avertizează că Rusia nu își va abandona obiectivele de câștig maximum acum sau în viitor și că „cele mai avantajoase linii pe care Ucraina le-ar putea menține din punct de vedere militar și economic sunt granițele sale recunoscute internațional din 1991”.

Aceasta înseamnă că înghețarea câștigurilor războiului acum „avantajează enorm Rusia și crește riscurile și costurile pentru Ucraina și Occident de a descuraja, darămite a învinge, o viitoare încercare a Rusiei de a îndeplini prin forță obiectivele lui Putin”.

Nicio țară din vecinătatea acestor teritorii ocupate de Rusia nu ar fi în siguranță dacă Ucraina le-ar ceda. Important pentru România, trupele lui Putin ar putea ajunge aici în 24 ore, printr-o „operațiune specială surpriză”.

Cine susține Moscova​

Analiza ISW este pe aceeași linie cu altele, întocmite de experți pe baza datelor din teren și a relațiilor Moscovei cu puteri ce o ajută financiar și cu armament.

În 2024, strategia lui Putin presupune menținerea hărților actuale și înghețarea conflictului din Ucraina. Analiştii proeminenţi nu se aşteaptă la vreo ofensivă majoră din partea Kremlinului în prima jumătate a anului, potrivit english.aawsat.com.

Trupele lui Putin

Kremlinul nu are nevoie de schimbări semnificative pe teren ce ar putea altera echilibrul de putere existent, într-un moment în care țara așteaptă alegeri cruciale în martie.

Faptul că rezultatul este bine știut nu îi diminuează semnificația, anume că Putin a reușit să rămână la Kremlin, iar aceste alegeri vor consolida „putinismul” în Rusia pentru o lungă perioadă de timp.

Forțele ruse au reușit efectiv să înghețe conflictul pe întreaga linie a frontului și să prevină orice progrese semnificative. Succesul este acum măsurat în metri de câștiguri sau pierderi teritoriale.

Experții spun că Moscova câștigă „războiul de uzură” și așteaptă ca ruptura dintre țările occidentale cu privire la susținerea Ucrainei să se adâncească.

Moscova crede că poate valorifica epuizarea armelor și munițiilor occidentale, în timp ce își asigură arsenalul său.

Multe țări occidentale susțin acum înființarea de industrii comune de apărare cu Kievul, ca alternativă la furnizarea de arme și tehnologii militare fabricate în țările NATO, ceea ce înseamnă că ajutorul militar pentru Ucraina se diminuează.

În acest timp, Moscova își consolidează alianțele. În ciuda coeziunii limitate a alianțelor regionale ale Rusiei în ultimul an și a sprijinului fragil pentru poziția anti-occidentală a Kremlinului, Moscova a reușit să-și extindă rutele comerciale alternative pentru a contracara sancțiunile occidentale.

Mai mult, a reușit să crească ponderea utilizării monedelor naționale în comerțul în cadrul Shanghai și BRICS și bilateral cu aliați strategici precum China, care reprezintă aproximativ jumătate din comerțul exterior al Rusiei.

Această tendință este de așteptat să continue în noul an, Moscova urmărind să îmbunătățească rutele alternative de aprovizionare, în special coridorul nord-sud, în cooperare cu China, Iran și țările din Caucazul de Sud, și să relaxeze condițiile comerciale cu aliații săi.

De asemenea, Kremlinul lucrează pentru a-și consolida alianța cu țările din Sudul Global, contestând dominația SUA în soluționarea disputelor regionale.

Această strategie a devenit mai pronunțată odată cu izbucnirea Războiului din Gaza. De aceea, Moscova caută să extindă colaborarea cu Africa, trimițând grupări de mercenari asemănătoare cu Wagner în diferite țări africane.

Aceste țări sunt bogate în resurse, diamante, petrol, gaze, minerale, iar Rusia a reușit să pună la conducere lideri ce se opun presiunilor occidentale.

În ceea ce privește relația cu cel mai important aliat al său, China, cele două țări intenționează să lanseze proiecte comune în mai multe domenii în 2024 pentru a îmbunătăți coordonarea politicilor externe și a susține inițiativele strategice comune.

Aceasta include planuri pentru proiecte masive în construcții navale, tehnologie și energie verde. În special, China a înlocuit acum Uniunea Europeană ca principal partener comercial al Rusiei. În 2023, volumul comerțului bilateral a crescut cu 23 la sută, ajungând la 201 miliarde de dolari.

Iranul, aliatul care îi dă lui Putin temutele drone Shahed
Continuarea consolidării relației cu Iranul se numără printre principalele decizii politice ale Rusiei pentru noul an, deoarece este cel mai proeminent partener regional al Rusiei.

Teheranul joacă un rol proeminent în aprovizionarea Moscovei cu armament și s-au pus bazele unui parteneriat privind industriile comune în curs de dezvoltare atât în sectorul civil (producție de automobile, asamblare de avioane) cât și în cel militar.

Cooperarea militară implică în primul rând producția de drone și continuarea dezvoltării industriilor de rachete, Rusia promițând Iranului un acord mult așteptat pentru ultima generație de avioane de luptă Sukhoi.

Coreea de Nord, de asemenea, aprovizionează Rusia cu armament. În plus, toate aceste țări țin Occidentul ocupat cu amenințări pe rutele maritim de comerț – Marea Roșie, Marea Arabiei, Golful Aden, Strâmtoarea Ormuz”.

Un alt aliat al lui Putin, Venezuela, dă de lucru Occidentului prin amenințarea că va ocupa o mare porțiune din Guyana, adică partea bogată în resurse de petro și gaze.

Țările aliate Rusiei sunt puteri care au forța să provoace conflicte în alte părți ale lumii și a angaja armatele occidentale, lăsând Ucraina în voia lui Putin.

Întrebat despre șansa unor negocieri în 2024, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că Putin nu a obținut rezultatele pe care și le-a dorit pentru ceea ce el numește o „operație militară specială”.

„Această slăbiciune el o simte ca un animal, pentru că este un animal și îi place gustul sângelui. De aceea, dacă va simți că îi revine puterea, te va mânca total, cu toată libertatea UE, NATO, democrație! Uitați de toate astea. Nu. Nu văd niciun semnal de pace, văd doar pași ai unei țări teroriste”.

Related posts

Săptămna trecută a fost finalizată modernizarea Parcului Eroilor Sanitari din Sectorul 5 al Capitalei

econtext

Riseup Student Fest continuă și weekendul acesta, în Campusul Politehnicii București. Intrarea este liberă

econtext

Dunarea ingheata! Vezi o GALERIE FOTO cu oameni traversand Dunarea inghetata in urma cu o suta de ani

Asaftei Bogdan

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More