17.5 C
București
19 aprilie 2025
econtext.ro
ȘTIRI

Ucraina i-a adus în fața presei pe chinezii capturați în timp ce luptau pentru ruși. Ce au declarat cei doi și reacția Beijingului

Cei doi cetățeni chinezi capturați de Ucraina luna aceasta în timp ce luptau în armata rusă au apărut luni într-o conferință de presă la Kiev, declarând că doresc să fie parte dintr-un schimb pentru a se întoarce acasă și făcând apel la concetățenii lor să nu le urmeze exemplul, transmite AFP.

10:55
China a cerut marți să se evite orice „manipulare politică” în cazul celor doi cetățeni ai săi de către Ucraina „Îndemnăm părțile implicate să aibă o viziune corectă asupra poziției obiective și imparțiale a Chinei și să se abțină de la manipulări politice și agitație mediatică”, a declarat reporterilor Lin Jian, un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe.

„Autoritățile chineze sunt în curs de a verifica informațiile și circumstanțele” privindu-i pe acești doi cetățeni, a adăugat el.

Ce au declarat cei doi chinezi capturați de Ucraina

Cei doi bărbați au vorbit luni cu jurnaliștii în timp ce aveau lângă ei soldați ucraineni înarmați și mascați. Îmbrăcați în uniforme militare și încătușați, cei doi au descris în mandarină modul în care au fost capturați în timpul luptelor din regiunea Donețk din estul Ucrainei, după ce s-au alăturat armatei ruse prin intermediul anunțurilor online.

„Sper ca China să mă poată schimba cu Rusia și Ucraina și să mă aducă înapoi în China”, a declarat unul dintre ei, identificat drept Zhang Renbo, în vârstă de 26 de ani.

Celălalt, identificat drept Wang Guangjun, 33 de ani, a făcut apel la „compatrioții săi care doresc să ia parte la războiul din Ucraina” să nu o facă. „Nu luați parte la acest război”, a spus el.

El a declarat că a fost recrutat în armata rusă prin intermediul „anunțurilor de recrutare de pe anumite aplicații chinezești precum Kuaishou și Douyin”.

Ambii bărbați au negat că ar avea vreo legătură cu guvernul chinez.

Volodimir Zelenski a declarat miercurea trecută că serviciile de informații ucrainene dețin informații despre 155 de cetățeni chinezi care luptă pentru armata rusă împotriva Ucrainei. El a acuzat, de asemenea, China de „implicare” în conflict, declarație pe care Beijingul a considerat-o drept „iresponsabilă”.

Related posts

De ce cred chinezii că Rusia va pierde războiul din Ucraina. Nici amenințarea nucleară nu-i ajută

econtext

Război în Israel. Se deschide graniţa în Fâşia Gaza. Cine poate părăsi zona de conflict

econtext

Alegerile din Australia pe modelul Călin Georgescu. Atacul Rusiei ține loc de campanie

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More