7.8 C
București
21 noiembrie 2024
econtext.ro
ȘTIRI

Ucraina n-are șanse să câștige războiul? Nicio armată nu a făcut față rezistenței armatei Rusiei

Potrivit generalului australian în rezervă Mick Ryan, liniile de apărare construite de soldații ruși sunt atât de elaborate și atât de mortale încât nicio armată nu a făcut față acestui tip de rezistență în ultimii 80 de ani. Iată ce șanse are Mick Ryan, general australian în rezervă, care a luptat în Afganistan și în Irak, a vorbit despre războiul din Ucraina și despre șansele să câștige războiul.

Armata Rusiei va fi greu de înfrânt, în ciuda ajutorului militar oferit de Occident

Mick Ryan, general australian în rezervă, care a luptat în Afganistan și în Irak, a vorbit despre războiul din Ucraina și despre șansele soldaților ucraineni de a învinge armata Rusiei, fiind unul dintre cei mai apreciați analiști militari ai „operațiunii militare speciale” ale Rusiei din țara vecină. În prezent, el nu dă șanse de reușită contraofensivei armatei Ucrainei în condițiile actuale de luptă.

„Este al treilea război la care particip și de departe cel mai greu. Cea mai proastă zi în Afganistan și Irak ar fi o zi grozavă în Ucraina”, a declarat el într-un interviu acordat pentru The Daily Beast.

„Liniile construite de ruși sunt atât de elaborate și atât de mortale pentru atacatori încât nicio armată nu a făcut față acestui tip de rezistență în ultimii cel puțin 80 de ani. Pe lângă tranșee și poziții fortificate, soldații ucraineni se confruntă cu o combinație letală de elemente care constă din milioane de mine antiblindate și antipersonal, drone de supraveghere care pot transmite informații către artileriști, drone kamikaze care pot avaria vehiculele de luptă, sisteme de război electronic menite să obstrucționeze dronele inamice”, a explicat el într-un interviu acordat pentru revista financiară „The Economist”.

Armata Ucrainei are slabe șanse să câștige războiul

Imaginile surprinse prin satelit din perioada în care armata Ucrainei se pregătea de contraofensivă arătau că soldații ruși își întăreau prima linie de apărare cu câmpuri minate, baricade, fortificații de tip „dinți de dragon” și alte obstacole. Potrivit lui Mick Ryan, liniile de apărare ale armatei Rusiei, care au o adâncime de zeci de kilometri în unele locuri, au fost concepute pentru a opune rezistență chiar și celor mai complexe asalturi cu arme combinate.

„Este incredibil de greu ceea ce încearcă să facă soldații ucraineni”, a zis el, referindu-se la câmpul de luptă din Zaporojie.

În prezent, soldații ucraineni încearcă să străpungă linia inamică de pe frontul de luptă din Zaporojie în speranța de a avansa către orașele Melitopol și Berdiansk și de a separa în două forțele invadatoare.

Însuși președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a recunoscut ritmul lent al înaintării soldaților ucraineni, punând totul pe seama liniilor defensive robuste construite de soldații ruși. În plus, câmpurile pline de mine i-au forțat pe alocuri pe soldații ucraineni să lase în urmă tancurile avansate oferite de Occident și să atace la picior, la fel ca în Primul Război Mondial.

Ce ar trebui să facă armata Ucrainei?

Din punctul de vedere al lui Mick Ryan, armata Ucrainei ar avea mai mult succes pe câmpul de luptă dacă ar desfășura atacuri de arme combinate de cea mai înaltă complexitate. Este vorba de o tactică care include într-o cordonare precisă blindatele, infanteria și aviația pentru a crește măsurile de protecție și capacitățile ofensive în cadrul unui asalt.

„Ucrainenii încă nu au demonstrat capacități în acest sens”, a spus el.

Related posts

Șeful armatei ucrainene, anunț de ultimă oră, care poate schimba cursul războiului, după ce s-a consultat cu un partener strategic

econtext

Zelenski ar vrea ca România să curețe cerul Ucrainei de rachetele Rusiei. Cu ce argumente?

econtext

PATRU ANI DE CRIZA au rupt Romania in doua: salariile au urcat cu 40% in unele sectoare, dar s-au prabusit in altele. VEZI ce salariati au fost inghititi de criza

Asaftei Bogdan

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More