1.4 C
București
22 noiembrie 2024
econtext.ro
ȘTIRI

Unități de elită ale FSB suferă pierderi în regiunea Kursk

Unități speciale ale FSB sunt angajate în misiuni în regiunea Kursk și suferă pierderi în timp ce sunt echipate necorespunzător pentru a face față luptelor, relatează presa ucraineană, citând surse din cadrul serviciului rus de securitate internă.

Un locotenent rus în vârstă de 35 de ani, care a servit în forțele speciale din regiunea Moscova, ar fi fost ucis în luptele de lângă localitățile Sudja și Koreneve, potrivit postărilor de pe rețele sociale din 15 august, relatează New Voice of Ukraine

Cel puțin 100 de militari din unitățile de elită „Alpha” și „Vimpel” ar fi fost uciși până în septembrie 2024, dintre care și membri ai Serviciului de Frontieră.

Ziarul rus de opoziție Novaya Gazeta Evropa a relatat că a identificat un soldat din cadrul forțelor de operațiuni speciale ale FSB care a fost ucis în misiune în regiunea Kursk, confirmând pe această cale faptul că unități ale FSB sunt implicate în lupte în regiunea Kursk, au relatat analiștii de la Institutul pentru Studierea Războiului (ISW)

Publicația rusă a citat un ofițer al FSB potrivit căruia militari din unitățile „Alpha” și „Vimpel” au fost însărcinați cu misiunea de a identifica și distruge grupurile de sabotaj și recunoaștere ucrainene care operează în regiunea Kursk.

Ofițerul FSB a declarat că aceste grupări sunt slab echipate pentru a lupta împotriva forțelor ucrainene din armata regulată. Unitățile FSB desfășoară în mod obișnuit operațiuni de combatere a terorismului împotriva unor mici grupuri și probabil că nu au pregătirea și echipamentul necesare pentru a răspunde unităților ucrainene care efectuează atacuri combinate, au apreciat analiștii de la Institutul pentru Studierea Războiului

O altă sursă apropiată serviciilor secrete ruse a declarat pentru Novaya Gazeta Evropa că Centrul de Operații Speciale al FSB nu acționează în coordonare cu unitățile militare ruse și că încă nu există un cartier general care să coordoneze misiuni de luptă comune între FSB și armata rusă.

Liderul rus Vladimir Putin a ordonat FSB pe 9 august să desfășoare o operațiune de combatere a terorismului în regiunile rusești Belgorod, Briansk și Kursk , după declanșarea incursiunii ucrainene în 6 august, dar apoi a atribuit sarcini suprapuse Ministerului rus al Apărării, FSB și Gărzii Naționale Rusiei (Rosgvardia).

Kremlinul și comandanții militari ruși au avut dificultăți să creeze o structură de comandă și control coerentă și eficientă pentru a răspunde operațiunii din Kursk. Rămâne neclar ce responsabilități corespund operațiunii de combatere a terorismului în sarcina FSB sau Consiliului de Coordonare al Ministerului Apărării.

ISW a evaluat anterior că sarcinile suprapuse și structurile slabe vor continua să creeze fricțiuni între FSB și Ministerul rus al Apărării.

Related posts

Mărturia unui comandant ucrainean despre lupta înverșunată de 16 ore cu forțele de elită Spețnaz ce năvăliseră peste graniță

econtext

Care este singura țară din Europa de care se teme Putin? Va rupe părți din Ucraina

econtext

Un nou război e pe cale să izbucnească. Sierra Leone este în aceste momente sub asediu

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More