14.3 C
București
7 octombrie 2024
econtext.ro
ȘTIRI

UPDATE – Echipa lui Alexei Navalnîi confirmă moartea acestuia / Purtătoarea sa de cuvânt afirmă că familiei nu i se dă trupul neînsufleţit, pentru a ”acoperi urmele”/ Navalnîi, răpus de „sindromul morţii subite”, explicaţia oficială primită de mama sa

Alexei Navalnîi a murit, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al acestuia, citând confirmarea primită din partea mamei politicianului de opoziţie, care pune capăt ultimelor speranţe ale susţinătorilor săi că acesta ar mai fi în viaţă, relatează Politico. De asemenea, echipa sa solicită ca trupul lui Alexei Navalnîi să fie predat imediat familiei şi acuză că predarea este tergiversată ”pentru a acoperi urmele. Un alt membru al echipei sale afirmă că mamei lui Navalnîi i s-a spus că în cazul acestuia este vorba despre ”sindromul morţii subite”.

UPDATE – Anchetatorii ruşi au afirmat că trupul lui Alexei Navalnîi nu va fi predat familiei sale până la finalizarea anchetei, potrivit purtătorului de cuvânt al activistului, Kira Iarmiş.

Ea a declarat pentru BBC că familia nu ştie unde este ţinut cadavrul lui.

UPDATE – Reprezentanţii coloniei în care a murit Navalny i-au spus mamei activistului că a murit de „sindromul morţii subite”, potrivit unui membru al echipei sale.

Ivan Jdanov, un apropiat al lui Navalnîi, a postat actualizarea pe X, fostul Twitter, în timp ce familia lui Navallnîi aşteaptă să-i fie predat cadavrul său.

Echipa lui Navallnîi a susţinut că acesta a fost ucis şi a acuzat autorităţile ruse că i-au reţinut cadavrul pentru a „acoperi urmele”.

UPDATE – Kira Iarmiş, purtătorul de cuvânt al activistului rus, a declarat pentru BBC că echipa lui Navalnîi crede că Vladimir Putin a ordonat moartea activistului, care a fost probabil cel mai faimos critic al preşedintelui rus.

Ea a spus: „Ştim sigur că nu a fost doar o moarte, a fost o crimă”.

„Încearcă să acopere urme, de aceea nu dau cadavrul familiei sale şi de aceea încă îl ascund de ei”, a continuat Iarmiş.

Ea a spus că nu ştie unde este cadavrul şi când va fi dat familiei lui Navalnî deşi, conform legilor ruseşti, cadavrul unui deţinut ar trebui să fie dat rudelor în termen de două zile de la moarte.

UPDATE – Echipa lui Alexei Navalnîi a spus că trupul lui nu se află la morgă unde oficialii au spus că se află.

Kira Iarmiş, purtătorul de cuvânt al activistului rus, a declarat că mama şi avocatul lui NavalnÎI au ajuns la morgă, în Salekhard, un oraş din apropierea închisorii în care disidentul s-a aflat, dar aceasta a fost închisă.

Într-o actualizare pe X, fost Twitter, Iarmiş a spus că amândoi au fost „asiguraţi” de oficialii închisorii că trupul lui se află acolo.

Dar Iarmiş continuă spunând: „Avocatul a sunat la numărul de telefon care era pe uşă. I s-a spus că este al şaptelea apelant astăzi. Cadavrul lui Alexei nu este la morgă”.

ŞTIREA INIŢIALĂ – ”Alexei [sic] a fost ucis. Moartea sa a avut loc pe 16 februarie, la ora 14:17. ora locală, conform mesajului oficial către mama lui Alexei”, a declarat purtătorul de cuvânt Kira Iarmiş, într-un mesaj în rusă şi engleză publicat sâmbătă pe platforma de socilizare X.

”Un angajat al coloniei a spus că trupul lui Navalnîi se află acum în Salekhard. A fost ridicat de anchetatorii de la CI. Acum fac investigaţii pe el”, potrivit postării.

”Solicităm ca trupul lui Alexei Navalnîi să fie predat imediat familiei sale”, a mai spus acesta.

Autorităţile închisorii au anunţat vineri că Navalnîi, considerat pe scară largă drept duşmanul politic numărul unu al preşedintelui rus Vladimir Putin, a murit după ce şi-a pierdut cunoştinţa în urma unei plimbări.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a confirmat decesul, iar vestea a primit o acoperire largă din partea presei internaţionale şi ruse.

Dar unii dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai lui Navalnîi au avertizat că rudele sale nu au fost informate cu privire la moartea lui, o cerinţă a legii, dându-le motive de speranţă.

”Nu există niciun motiv să credem în propaganda de stat. Ei au minţit, mint şi vor continua să mintă. Nu te grăbi să-l îngropi pe Alexei”, a scris Leonid Volkov, aliatul lui Navalnîi, pe Telegram.

Această speranţă a dispărut acum, după ce mama lui Navalnîi şi unul dintre avocaţii săi au zburat la Yamal, lângă Cercul Arctic, pentru a vizita colonia penală de înaltă securitate unde fusese deţinut Navalnîi.

Politicianul în vârstă de 47 de ani a fost arestat şi închis în 2021, după ce s-a întors în Rusia din Germania, unde a urmat cu succes un tratament în urma otrăvirii sale cu un agent neurologic, în ceea ce aliaţii săi credeau că este o încercare de a-l ucide, ordonată de Kremlin.

Related posts

Momentul în care Ucraina distruge un sistem antitanc cu tot cu muniție. O rachetă, 10.000 $

econtext

Ultima oferta: Opt regiuni de dezvoltare plus doua judete distincte, Covasna si Harghita

Asaftei Bogdan

Zelenski, despre atacul, la pont, al rușilor. Cine ar putea fi marele trădător al Ucrainei

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More