6.7 C
București
20 aprilie 2024
econtext.ro
BANII NOȘTRI PIAȚA MUNCII Recomandate

Veste tristă în plină inflație: salariul mediu scade!

Câştigul salarial mediu net, în România, a fost de 4.254 lei, în luna ianuarie din 2023, în creştere cu 15% faţă de aceeaşi lună din anul anterior, dar în scădere cu 3,3% (-144 lei) comparativ cu decembrie 2022, arată datele publicate, miercuri, de Institutul Naţional de Statistică (INS), scrie Agerpres.
Explicația oficială e că în decembrie s-au dat prime
Potrivit sursei citate, în prima lună a anului în curs, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a scăzut în comparaţie cu luna decembrie 2022, ca urmare a acordării în lunile precedente de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru sărbătorile de iarnă, pentru performanţe deosebite sau al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

„De asemenea, scăderile câştigurilor salariale medii nete din luna ianuarie au fost determinate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), cât şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice”, precizează INS.

„De asemenea, scăderile câştigurilor salariale medii nete din luna ianuarie au fost determinate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), cât şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice”, precizează INS.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net, la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2, s-au înregistrat după cum urmează: cu 31,3% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului, respectiv cu 26,4% în extracţia cărbunelui superior şi inferior; între 18,5% şi 24,5% în fabricarea produselor din tutun, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, industria metalurgică, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transporturi, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale; între 8,5% şi 16,5% în fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, alte activităţi extractive, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, fabricarea altor mijloace de transport, telecomunicaţii, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, transporturi pe apă, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), colectarea şi epurarea apelor uzate, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, agricultură, vânătoare şi servicii anexe.

Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă s-au datorat aplicării prevederilor legale , acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, anuale sau pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare), precum şi realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte).

Pe de altă parte, cele mai importante creşteri ale câştigului salarial mediu net au fost consemnate în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută (cu excepţia mobilei, inclusiv fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite), transporturi aeriene (între 6,5% şi 9,5%), respectiv în activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport, activităţi de poştă şi de curier, alte activităţi industriale n.c.a., fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, construcţii (între 1% şi 5%).

În sectorul bugetar, în luna ianuarie 2023, s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă în: învăţământ (+5%), sănătate şi asistenţă socială (+2,8%), respectiv în administraţia publică (+2,7%), în principal ca urmare a aplicării prevederilor legale.

În ceea ce priveşte câştigul salarial mediu brut, acesta s-a situat, în prima lună din acest an, la valoarea de 6.831 lei, cu 276 lei (-3,9%) mai mic decât în luna decembrie 2022.

Related posts

Puya se mută la țară?! Și-a luat casă din chirpici și se laudă cu asta! „E, mai degrabă o chestie făcută așa în pur stil sălăjenist. Am făcut-o de-al dracu, na!”

Axinte Dan

Rocsana Marcu și-a schimbat radical viața! S-a stabilit în Anglia și e afaceristă!

Vlad-Tătaru Andreea

Criza nu exista pentru toti in Romania. Vezi in ce judete ECONOMIA galopeaza de parca nici n-ar fi criza

Asaftei Bogdan

Leave a Comment

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More