26.5 C
București
10 octombrie 2024
econtext.ro
Recomandate RENOVATIO

Vești proaste de la Nicușor Dan! E nevoie de cel puțin 10 ani de reparații pentru toate clădirile cu bulină roșie din capitală!

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, estimează că în decurs de zece ani ar putea fi consolidate clădirile cu risc seismic din Bucureşti, notează Agerpres.

Nicușor Dan a precizat, într-o conferinţă de presă, că legislaţia care vizează consolidarea clădirilor a fost îmbunătăţită, dar obţinerea acordului tuturor proprietarilor reprezintă în continuare o „dificultate”, mai ales atunci când este vorba despre blocuri cu multe apartamente.

„În primul rând, de asta am dat drumul în masă la sute mii de metri pătraţi de expertizare, noi trebuie să ajungem să avem o situaţie reală a ceea ce este de consolidat. Dacă există banii şi faptul că statul român are această voinţă de a finanţa tot ce înseamnă consolidare, probabil, cum se întâmplă în administraţie, lucrurile decurg relativ lent, până lumea învaţă, până lumea începe să aibă încredere, probabil că o să ajungem şi noi, în condiţiile în care finanţarea există, să avem de ordinul sutelor de clădiri consolidate pe an. Şi, atunci, putem să ne gândim la un interval de 10 ani”, a susţinut Nicuşor Dan.

El a menţionat că Administraţia pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic a plătit pentru expertizarea a sute de imobile din Capitală şi există zeci de clădiri pentru care a fost realizată proiectarea, astfel încât să poate fi deschis şantierul. Pentru o parte dintre aceste proiecte a fost obţinută finanţare PNRR. Totodată, Primăria Capitalei a depus cereri de finanţare prin programul naţional gratuit iniţiat de Ministerul Dezvoltării.

Nicuşor Dan a estimat că, în perioada următoare, ar putea începe lucrările de consolidare pentru cel puţin două blocuri mari

„Aici este o problemă care vine de la nivel central – faptul că, pentru a accesa banii care sunt gratuiţi pentru consolidare, trebuie să ai acordul tuturor proprietarilor. Deci, dacă ai un bloc mare, în care ai 150 de apartamente, trebuie să ai acordul celor 150 de proprietari. De aici vine dificultatea pentru care nu sunt aşa de multe aplicaţii cum ne-am fi dorit. Adică, noi suntem un intermediar între asociaţia de proprietari şi minister. Facem toate eforturile să avem aplicaţii pe care să le ducem la minister, dar, acolo unde sunt blocurile mari, probabilitatea ca toţi oamenii să se înţeleagă, din păcate, este mică”, a explicat el.

Totodată, primarul general a admis că oamenii nu au încredere în programele de consolidare, ca urmare a modului în care au fost realizate acestea în ultimii 20 de ani. „Oamenii, să o spun foarte direct, nu au încredere în programele de consolidare, din cauza a ceea ce s-a întâmplat de 20 de ani cel puţin, de când Primăria spune că îi ajută şi nu îi ajută”, a declarat Nicuşor Dan.

Potrivit edilului general, noua lege a consolidării rezolvă o serie de „probleme mari” din cauza cărora nu s-au accesat bani în anii anteriori.

„De exemplu, finanţarea era anuală şi nu multianuală. Şi atunci, o autoritate locală, oricât de bine intenţionată era, nu putea într-un an să facă şi proiectul, şi execuţia, să şi deconteze banii. Ăsta este unul dintre motive. Un alt motiv era că se finanţau apartamentele, dar nu se finanţau aşa-numitele spaţii cu alte destinaţie. Deci, dacă într-un bloc aveai 50 de apartamente, iar la parter aveai două sau trei spaţii comerciale, proprietarii şi Primăria, ca să acceseze banii, trebuiau să se înţeleagă ei între ei, cu acel împrumut pe 25 de ani pe care îl dădea statul şi trebuia să îi convingă şi pe cei cu spaţiile comerciale de la parter să investească integral din banii lor acest proces de consolidare. Şi, de foarte multe ori, nu reuşeau. Deci, acestea erau problemele mari”, a mai explicat el.

Nicuşor Dan a remarcat că, în baza noii legislaţii, proiectele de consolidare pot fi realizate şi de către Primăriile de sector.

„Primăriile de sector sunt mai apropiate de asociaţiile de proprietari pentru că au mult mai multe atribuţii pe zona asta şi sunt sectoare care au început să facă şi ele proiecte, adică să ajute asociaţiile de proprietari să depună proiecte de consolidare. A dispărut dificultatea cu spaţiile cu altă destinaţie, a dispărut împrumutul pe 25 de ani şi, dimpotrivă, statul finanţează integral toate cheltuielile. A rămas problema asta cu necesitatea acordului tuturor proprietarilor, care, înţeleg de la domnul ministru al Dezvoltării, a fost impusă de Ministerul Justiţiei în procesul de elaborare. Ăsta este motivul pentru care nu s-au atras bani”, a primarul general.

Related posts

Alertă la metrou! Stație plină de fum!

Popescu Dan Cristian

Scandal imens în familia lui Leo de la Strehaia în timp ce acesta se zbate între viață și moarte! S-au furat 20 de galbeni!

Axinte Dan

Protestele din învățământ iau amploare în toată țara! Sindicaliștii sunt tot mai nemulțumiți!

Moise Lidia

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More