21.6 C
București
3 octombrie 2024
econtext.ro
ȘTIRI

Viktor Orban, despre inundațiile din Ungaria. „Orice ajutor este binevenit, dar să nu cerem de pomană”

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că ţara mai are de trecut peste cinci zile grele de apărare împotriva inundaţiilor pentru ca apoi să poată respira uşurată, relatează MTI.

Viktor Orban a precizat că apărarea împotriva inundaţiei s-a desfăşurat vineri pe o lungime de 755 de kilometri, cu doar un kilometru în plus faţă de ziua de dinainte, ceea ce arată bine că s-a “trecut de jumătate”. El a subliniat că nivelul inundaţiei care trebuie învins este mai mic faţă de inundaţiile din 2013, ceea ce s-a reflectat în ritmul calm şi echilibrat al muncii.

El a arătat că nivelul apei în Szigetköz a scăzut deja cu aproximativ un metru, cel mai ridicat nivel era la Vác şi urma să ajungă la Budapesta, unde vârful trece în cursul zilei de sâmbătă, astfel că după-amiază toată atenţia se îndreaptă deja spre aşezările în aval de capitală.

Premierul a spus că a vorbit cu primarul Budapestei dimineaţa, la reuniunea corpului operaţional, şi a observat că atât el, cât şi apărarea Budapestei sunt în stare bună. Cooperarea este şi ea bună, nu au identificat niciun punct dificil, apărarea de la Budapesta şi protecţia asigurată de stat funcţionează în mod coordonat. În concluzie el a spus că sistemul de apărare al capitalei şi cel al statului au fost capabile să protejeze împreună Budapesta.

Prim-ministrul a cerut responsabililor cu apărarea să nu lase nici de acum înainte ca atenţia angajaţilor, lucrătorilor să slăbească, deoarece majoritatea rupturilor, accidentelor şi îmbibărilor cu apă au loc în perioada de după trecerea viiturii. Se poate întâmpla uşor – a adăugat el – ca o zi sau două de superficialitate, indolenţă sau lenevire să nimicească rezultatele muncii de apărare de până acum.

Vineri au participat la eforturile de apărare împotriva inundaţiei doar 5344 de persoane din efectivul oficial, faţă de 6149 în ziua anterioară. El a spus că, potrivit rapoartelor primite de la primari, vineri au lucrat 2753 de voluntari, iar sâmbătă sunt doar 1286. El a estimat că acest efectiv este suficient, deoarece sacii de nisip sunt deja umpluţi şi majoritatea au fost amplasaţi, acum sarcina mai importantă este monitorizarea şi patrularea.

Întrebat despre suma pe care Ungaria o poate primi din cele 10 miliarde de euro pe care Comisia Europeană le-a alocat pentru a ajuta Europa Centrală afectată de inundaţii, Viktor Orbán a răspuns: “Ungurii au o experienţă istorică conform căreia în caz de necaz nu putem conta decât pe noi înşine”.

El a subliniat că va trebui să se mai aştepte câteva zile. Totuşi, Orban crede că Ungaria “a reuşit şi de data aceasta”. „Apoi, dacă cineva, de undeva – o doamnă pe nume Ursula, Comisia Europeană – ne trimite sau nu bani sau ajutor, este destul de nesigur, nu credem până nu vedem cu ochii. (…) Dacă primim bani, e bine, dacă nu primim, e bine şi aşa, ne descurcăm şi singuri”, a spus premierul Ungariei. “Orice ajutor este binevenit, dar să nu cerem de pomană luând postura unui amărât cerşetor”.

El a reamintit că Ungaria a cheltuit 2 miliarde de euro pentru protecţia frontierelor, ea apără Europa, însă UE nu dă bani pentru această apărare.

Related posts

Vladimir Putin, tot mai paranoic. Casa de vacanță a devenit o fortăreață

econtext

Franța creează o forță europeană cu 5.000 de soldați desfășurați în „medii ostile”. Vizează Ucraina?

econtext

Anunțul lui Zelenski care îl va înfuria din nou pe Putin: Ucraina a primit lansatoare de rachete Patriot pentru apărarea aeriană

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More