4.5 C
București
23 noiembrie 2024
econtext.ro
ACTUAL

România, ajutată de SUA să doboare dronele rusești care ne trec granița. „Există un plan cuprinzător”

Asistentul pentru afaceri europene şi eurasiatice al secretarului de stat american, James O’Brien, a declarat, marţi, că SUA lucrează cu România în ceea ce priveşte ameninţările venite în contextul războiului din Ucraina.

„Cel mai important lucru pentru România este să aibă o idee clară despre riscuri. Avem o comunicare constantă. Rusia a spus clar că nu are intenţia de a lovi teritoriul NATO. Deci, asta stabileşte linia de bază. Apoi, lucrăm cu România cu privire la ameninţări, inclusiv ameninţări cibernetice şi hibride, cu privire la ameninţările din partea dronelor, aşa cum s-a întâmplat de două ori în ultimul an – acest lucru implică atât conştientizarea ameninţării, cât şi capacitatea de a opri o dronă dacă aceasta ajunge în România -, despre supravegherea din aer, atât maritimă, cât şi terestră, şi protecţia împotriva ameninţărilor maritime.

Țara nostră a făcut foarte multe pentru a-şi construi propria capacitate în toate aceste dimensiuni. Lucrăm cu armata română pentru fiecare dintre acestea pentru a vedea unde trebuie să completăm. Aşadar, simt că există un plan cuprinzător şi că acesta se potriveşte cu natura ameninţării şi ne vom asigura că, în cazul în care ameninţarea evoluează, munca pe care o facem cu România va păstra baza”, a spus James O’Brien, într-o discuţie cu presa, întrebat care ar fi nevoile României pentru o mai bună protecţie în faţa războiului din Ucraina.

Oficialul american a apreciat cooperarea dintre țara noastră şi Ucraina, subliniind că aceasta este esenţială pentru poporul ucrainean şi ajută ţara noastră să fie mai sigură.

„Lucrăm cu Ucraina. Ajutăm Ucraina să-şi apere integritatea teritorială. Despre acest lucru este lupta şi cu cât Ucraina poate să poarte lupta cu Rusia şi să ţină Rusia ocupată şi aceasta să se retragă, cu atât mai sigură va fi România. Activitatea noastră cu România este de a ne asigura că lupta nu se poate extinde şi că România îşi poate apăra bine teritoriul şi oamenii împotriva oricărui risc ca această bătălie să vină în direcţia sa. Dar, de fapt lupta se dă în Ucraina şi de aceea cooperarea pe care România a furnizat-o Ucrainei a fost esenţială nu numai pentru poporul ucrainean, ci ajută şi Romania să fie mai sigură”, a declarat oficialul american.

Asistentul pentru afaceri europene şi eurasiatice al secretarului de stat al SUA, James O’Brien, efectuează în perioada 15-19 aprilie vizite în Bulgaria, România, Elveţia şi Slovenia.

În Romania, el a avut o întrevedere cu ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr. Cu acest prilej, potrivit MApN, demnitarul român a evidenţiat necesitatea consolidării prezenţei NATO pe întregul Flanc estic, „aspect imperativ pentru securitatea şi stabilitatea regiunii extinse a Mării Negre şi nu numai”.

Related posts

Japonezii construiesc orasul viitorului – Fujisawa Sustainable Smart Town

Asaftei Bogdan

România cumpără sisteme de apărare aeriană de 2 miliarde $. Franța și Israel fac oferte

econtext

România, cel mai mare producător de gaz din UE. Am învins „forțele” Europei – Germania și Olanda

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More