Prințul Harry mărturisește în cartea sa autobiografică, intitulată „Rezervă“, faptul că nu a putut crede că mama sa a murit în tragicul accident din Paris din 1997, până când, zece ani mai târziu, i-a refăcut traseul fatal, realatează adevărul.ro.
În cea mai mare parte a vieții sale, Prințul Harry (38 de ani) a suferit din cauza traumei pierderii mamei la o vârstă fragedă. Nu împlinise încă 13 ani atunci când Prințesa Diana a murit în tragicul accident din Paris, urmărită de paparazzi. În toate relatările pe care le face în cartea sa, „Rezervă“, cele mai mari suferințe și greșeli din perioada de copilărie și adolescență sunt cauzate, spune Harry, de această traumă, precum și de răceala pe care el o simțea între părinții săi și de hărțuirea presei. „Adevărul“ vă prezintă în serialul „Confesiunile Prințului Harry“ cele mai importante dezvăluiri făcute în autobiografia lui Harry, fiul cel mic al actualului Rege, Charles al III-lea al Marii Britanii.
Harry relatează în cartea sa că, deși cele mai frumoase amintiri le are de la Castelul Balmoral, pe care îl consideră „paradisul copilăriei“ sale, tot acolo a aflat și cele mai triste vești, precum cea a morții mamei sale, la 31 august 1997. Descrie scena în care, atunci când avea 12 ani, tatăl său a venit să-l trezească din somn pentru a-i spune că Prințesa Diana a pierit într-un tragic accident rutier în Paris. „Mi-a pus mâna pe genunchi și mi-a zis: «Băiete drag, mama ta a avut un accident de mașină. (…) Mă tem că nu a supraviețuit»“. A rămas marcat foarte mulți ani de această traumă și relatează că foarte mulți ani, până la vârsta de 23 de ani, a tot sperat ca ea să revină. Povestește că a reușit să plângă puțin doar la înmormântare: „Am plâns, dar nu credeam că mama este în sicriu“.
Povestește că a avut perioade în care imaginea mamei era prezentă pe tot parcursul zilei. Se trezea spunându-și „Poate că asta-i ziua cea mare“. Iar după micul dejun: „Poate că o să reapară în dimineața asta“. Și după prânz: „Poate că o să reapară în după-amiaza asta“. Obsesia sa nu înceta nici noaptea, când avea vise întortocheate, care se învârteau însă în jurul aceluiași subiect – felul în care mama sa avea să revină: fie orchestrându-și o întoarcere triumfală, fie apărând incognito, deghizată, caz în care Harry o întreba, în vis: „Mami, tu ești?“. Dar nu primea niciodată răspunsul pentru că, de fiecare dată, în acest moment se trezea.
Problemele pe care le avea la școală, legate de faptul că nu putea memora ușor, le justifică spunând că se obișnuise, după moartea mamei sale, să nu-și exerseze această capacitate de a reține ușor ceva, tocmai pentru a face cât mai repede uitate cele mai triste amintiri și cea mai mare traumă, aceea de a-și pierde mama într-un mod atât de tragic. De asemenea, se simțea foarte atras de activitățile sportive, pentru că a remarcat că ele îl ajută să își consume energia și să se focuseze pe altceva.
Nu s-a simțit niciodată la nivelul intelectual necesar pentru a urma cursurile Colegiului Eton și povestește că a făcut cu greu față rigorilor și ritmului de învățătură de acolo. A solicitat de mai multe ori să fie în clase cu „începători“, mai ales la Franceză, pe care nu o putea învăța. Îl enerva foarte mult și ținuta de acolo, frac negru și cămașă albă, pe care o considera „de înmormântare“ și care, din cauza asta, îi trezea amintirile neplăcute de la ceremonia funerară a mamei sale.
Poate că aceste frământări legate de dispariția mamei sale au contribuit, în cele din urmă, la faptul că s-a simțit atras, încă din adolescență, de alcool și de droguri. A fost foarte impresionat de faptul că tatăl său nu l-a tras de urechi atunci când a aflat că ar consuma droguri și spune că nici nu a stopat avalanșa de articole de presă despre asta, la vremea respectivă, pentru că așa ar fi fost sfătuit de consilierul său de imagine. Harry insinuează în cartea sa că actualului Rege Charles al III-lea i se spusese că e mai avantajos ca opinia publică să-l perceapă ca pe „un părinte singur, cu probleme“.
