Europa simte în ceafă amenințarea rusă, iar tot mai multe state, în special cele din Est, caută să ia măsuri care ar descuraja orice agresor. Fost comandant al Comandamentului Corpului Multinaţional Sud-Est al NATO, general NATO (r) Cătălin Tomescu explică, pentru „Adevărul”, cum ne-am distrus singuri industria de apărare și capacitatea de ripostă, printr-un amestec de dezinteres, incompetență și corupție.
Toată Europa se pregătește pentru ce e mai rău și speră că astfel va preveni un conflict de proporții, iar România nu face excepție. Totuși, spre deosebire de altă țări din Estul Europei, la noi, deocamdată, rezultatele se văd prea puțin, fie că este vorba de investițiile în tehnologia militară, în industria de profil sau în resursa umană.
Generalul-locotenent (r) Cătălin Tomescu, fost comandant al Comandamentului Corpului Multinaţional Sud-Est al NATO de la Sibiu, spune că industria de apărare, în special unitățile de stat, dar și cele private, suferă enorm. Dacă alte ramuri ale industriei au fost ajutate, în acest moment industria de apărare ar avea cu siguranță nevoie de unele înlesniri din partea statului. În ultimii ani, după Revoluție, întreaga industrie de apărare a fost lăsată de izbeliște, ceea ce are urmări în ziua de azi, susține el.
În unele cazuri, lipsa de interes a politicienilor a mers mână în mână cu incompetența sau chiar cu corupția la nivel înalt. De altfel, la fel cum s-a întâmplat în economie, în industria civilă, unde Federația Rusă a găsit interpuși pentru a-și promova interesele în detrimentul României, brațul lung al Moscovei a ajuns și în industria de apărare sau cel puțin a reușit să influențeze unele decizii. Decizii care în timp s-au dovedit a fi împotriva intereselor naționale ale României. Evident, incompetența și corupția au avut un rol poate chiar mai mare.
„Ne–au distrus capabilitățile existente, din păcate uneori și cu ajutorul nostru, vecinii de la răsărit împreună cu prietenii lor din zonă”, spune generalul.
Batem pasul pe loc
De altfel, România are o situație particulară în zonă, iar politicenii români și-au făcut de regulă mai prost temele în acest domeniu. Generalul Tomescu dă aici ca exemplu alte țări din Estul Europei, state care deși s-au confruntat, la fel ca România, cu probleme diverse în ultimii 30 de ani, au înțeles că nu își pot asigura securitatea fără o industrie de apărare funcțională.
Un exemplu foarte bun este cel al Poloniei, țară care alături de România se află pe flancul de Est NATO. Dacă România și-a lăsat industria de apărare de izbeliște, polonezii au știut foarte bine să-și urmărească interesele și să obțină sprijin din partea marilor companii occidentale. De multe ori, aceleași mari companii și-au manifestat interesul pentru a investi în România, însă au fost tratate cu indiferență.
„Chiar am fost în Polonia de curând, acolo am aflat și că polonezii au obținut un nou contract important, pentru elicopterele anti-tanc Apache. Noi?!? Am fi putut avea și noi, la fel ca polonezii, o industrie de apărare și am fi putut să o retehnologizăm, cum fac ei, să apelăm la offset, dar a interesat pe cineva? La noi, nimic! Practic, aproape totul bate pasul pe loc”, e consternat generalul.
Politicieni indiferenți
În opinia sa, industria de apărare a României este în continuare la cote de avarie, iar politicienii par absenți. Vestea proastă este că și Armata României este o cenușăreasă, iar tehnologia militară de ultimă oră despre care se vorbește intens că ar urma să ajungă în țară va sosi abia peste câțiva ani, conform comenzilor.
„În marea majoritate a cazurilor noi vorbim la timpul «viitor», în timp ce alții – Polonia, Ungaria, Turcia – ca să vorbim doar de țări din zona noastră, vorbesc la timpul «prezent». Deci merge greu, greu de tot. Sunt dezamăgit profund, ce să mai discutăm?”, adaugă generalul.
Tanchist în timpul activității, generalul Tomescu atins problema lipsei tancurilor. El a comentat și informația că România ar urma să beneficieze de mai multe tancuri americane Abrams. Nu este însă foarte clar câte. România a comandat deja 54 de tancuri Abrams, din SUA, dar generalul-maior Teodor Incicaș, șeful Direcției Generale pentru Armamente, nu a exclus ca numărul total să ajungă la 300 de tancuri noi, fără să spună însă dacă s-a luat o decizie în acest sens.
Putem lua tancuri mai eficiente
„Eu știu că deocamdată România are contract pentru un batalion de tancuri Abrams. Deci va fi un batalion, în primă fază, așa știu. Nu știu dacă s-a decis să luăm mai multe batalioane de tancuri americane Abrams”, mai spune el.
Pe de altă parte, la fel ca alți experți, generalul Cătălin Tomescu consideră că România ar trebui să-și îndrepte atenția și spre tancuri, poate chiar mai eficiente. Aici ar fi vorba, în primul rând, de tancurile sud-coreene K2 Panther produse de Hyundai și probabil cele germane Leopard. Un posibil avantaj ar fi că sud-coreenii ar fi tentați să coopereze cu industria de apărare din România, ceea ce ar putea să însemne că anumite componente ar putea fi fabricate chiar aici.
„Sunt de meserie, vorba aia. Sunt tancuri apropiate ca și calități, aș spune la fel de bune ca și Abrams. Toate trei au avantaje și dezavantaje pe criteriile: cost, performanțe, greutate, mentenanță, durata de lucru a țevii de tun, protecția echipajului etc. Este doar o părere, nu le dau eu sfaturi celor care conduc instituția militară acum, dar pot să le dau căteva idei pe care le exprimam în discuțiile cu cei în drept pe vremea cand eram eu activ. Mă refer aici la două elemente foarte importante. În primul rănd, din punct de vedere al abordării problemei, structurile politice decidente trebuie să înțeleagă că militarii știu să elaboreze foarte bine cerințele operaționale, criteriile de performanță, caracteristicile tehnico-tactice, ale echipamentelor pe care le solicită și nu au nevoie de «ajutorul» lor”, completează generalul.
Ce ar trebui să facă politicienii
El a explicat și felul în care ar trebui să se implice decidenții politici sau mai exact cum ar trebui să-i lase pe profesioniști să decidă care ar fi necesitățile armatei.
„Mai concret ei nu trebuie să intervină în această fază. Sarcina lor (a decidenților politici) este asigurarea, cu un grad ridicat de predictabilitate, a fondurilor financiare necesare, prin programe multianuale. Numai apoi se derulează un întreg proces prin care se desfășoară achiziția. A doua idee se referă la criteriile de selecție a producătorului asupra cărora trebuie să se înțeleagă decidentul militar cu cel politic. În opinia mea acestea ar trebui să fie (le prezint într–o ordine aleatorie): interesul național, criteriile de cost, calitate și performanță dovedită pe cerințele exprimate de beneficiar, gradul de complexitate al echipamentului și cerințele în exploatare, mentenanță, depozitare, modernizare ulterioară. Desigur și asigurarea cu muniții și țevi de rezervă, posibilitatea creării unor facilități de producție în țară, în special a pieselor și subansamblelor esențiale, a muniției și țevilor de tun care sunt de importanță strategică. Și mai sunt asigurarea concomitentă a echipamentelor cu simulatoarele de instruire aferente, asigurarea concomitentă, în volum complet, a derivatelor (tanc dragor, tanc pentru evacuare etc). Cam așa cred eu că trebuie pusă problema”, adaugă ofițerul.
Există, este adevărat, câteva vești bune, iar generalul Cătălin Tomescu nu ocolește subiectul. Acestea vin însă mai degrabă de la firmele private care activează în domeniul apărării. De altfel, mai spune el, companiile de stat ar putea să ia exemplul privaților.
„Aș aminti că există firme private care au avut și au succes în producerea de echipamente militare, au contracte chiar cu NATO ca și organizație și cu multe state membre. Pe baza experienței firmelor private putem dezvolta și pe cele de stat, problema este numai să vrem. De asemenea am procedat foarte bine că am luat HIMARS și Patriot, pentru Forțele Terestre, iar aviatorii au și ei sistemele Patriot și au derulat cu oarecare succes programul F-16. Militarii au pregătit planuri multianuale foarte bune cu privire la achiziția de echipamente în ordinea priorităților. Vă spun cu toată sinceritatea că eu știam în 2015 că achiziția tancurilor noi va începe în 2026 pentru că altele erau prioritățile atunci, unele dintre ele fiind realizate si prezentate anterior”, susține generalul.
Nu ne putem asigura nici măcar muniția strict necesară
Prioritățile s-au schimbat din 2022, din momentul în care a izbucnit un război chiar la granițele țării. „Problema este că în anul 2022 a început războiul, la granițele noastre, iar în aceste condiții toate echipamentele importante au devenit prioritate. Dar unul major și deosebit de important, început atunci, nu a reușit și aici mă refer la programul de achiziționare a corvetelor care a căzut după 7 ani de eforturi, exact atunci cănd forțele navale aveau nevoie de aceste capabilități. Cum oare a putut fi posibil așa ceva? Sigur nu militarii au greșit, noi facem doar cerințele operaționale și vă las pe dumneavoastră să ghiciți cine a greșit. E suficient să vă uitați ce achiziții a declanșat Polonia de la începerea războiului și până acum. De ce ei pot și noi nu?”, spune el.
Dincolo de toate acestea, România este poate singura țară membră NATO care se confruntă cu o problemă greu de crezut la acest nivel. România, spune generalul, nu are fabrici de muniție, fără de care armele devin practic inutile. Acest lucru este de neconceput, consideră Tomescu.
„Muniția devine deosebit de importantă și atunci la categoria de armament pe care o iei, e bine, chiar obligatoriu să poți să produci muniția aferentă în țară. Noi am avut cândva fabrici în care produceam muniție de infanterie, tancuri, artilerie toate destul de performante la vremea respectivă. Deci se poate face, dacă am putut cândva, asta e dovada. Ar trebui ca ori de câte ori se poate, atunci când cumpărăm tehnologie militară de vârf, scumpă, să cerem și să ni se facă o făbricuță în sistem offset unde să producem măcar o parte din echipamentele foarte importante, fără de care echipamentul respectiv devine nefuncțional. Dar cine să ceară, cine să negocieze? Șefii sau funcționarii de la stat care merg la negocieri cu translator după ei? Ar fi interesant să verificați competențele în domeniu a unora dintre șefii structurilor de stat specifice și abilitățile unor membrii din consiliile de administrație din aceste intreprinderi și regii autonome. O să vă cruciți ce sinecuri o să găsiți acolo, care culmea îi și incurcă, cu mare «sârguință», pe cei care știu și vor să mai facă treabă”, adaugă generalul.
Un alt exemplu al ineficienței noastre, în general, este dat de faptul că, deși România, alături de Ungaria, candida pentru o fabrică a companiei germane Rheinmetall, germanii au ales pentru a investi țara vecină. El mai amintește și că România ar fi putut beneficia încă din anii 90 de o investiție extrem de importantă din partea Bell Helicopters, însă i-a dat cu piciorul.
„Uitați-vă și la unguri, și ei sunt exemplu. Tocmai le-au făcut nemții de la Rheinmetall o fabrică. De ce nu au făcut-o la noi? De ce nu am știut să-i atragem? De ce nu am știut să negociem și să fim convingători? Și nu e deloc singurul exemplu. În anii 94 – 96, au venit la noi șefii companiei Bell Helicopters și au zis că vor să ne facă elicoptere de atac, aveam dreptul la 112, niciunul existent în prezent. Ceea ce avem noi sunt improvizații, modernizări a celor de transport. S-a făcut ceva? N-am fost capabili să batem palma și să profităm de interesul lor. Acum, de curând, am fi putut obține noi contractul pentru Apache, dar evident că nu am făcut asta. Au mers la polonezi. Ce să mai zici?”, se arată revoltat generalul.
Nu avem nici cine să folosească armele
Pe lângă lipsa armelor, generalul vorbește și despre o altă problemă: efectivul redus al Armatei Române. Problema este că deocamdată nu s-au găsit încă metode prin care tinerii să fie atrași în armată, convinși să se înscrie în programele de voluntariat.
„Eu nu cred că se mai pune problema să avem armată obligatorie, nu merg pe ideea asta. Dar ne trebuie oameni. Avem nevoie să avem o capabilitate de ripostă pentru ca un eventual inamic să se gândească de 10 ori înainte să ne atace. O armată nu se construiește pentru a câștiga un război, ci pentru a-l preveni, așa cum a spus-o Sun Tzî. Dar uite că noi avem probleme cu rezerva. Și se știe că nicio țară nu s-a apărat doar cu armata activă. E un efort comun al poporului”, explică el.
Generalul Cătălin Tomescu consideră că, în cazul unui război, este nevoie de un efort comun, inclusiv din partea civililor. Iar aceștia pot ajuta enorm, așa cum s-a văzut și în Ucraina.
„În caz de conflict e important și cel care face pâine, e important cel care se ocupă de instalațiile electrice ca să avem curent, e important și cel care lucrează în fabricile de armament, sunt importanți și doctorii, educatorii, muncitorii… Ce vreau să zic? Tot poporul este important, este un efort comun, la care participăm cu toții, armata și cei din structurile cu atribuții în domeniul securității și apărării sunt doar un element, acel element antrenat și pregătit pentru apărarea țării. Aici cel mai bun exemplu în contribuția tuturor genurilor de cetățeni, potrivit locului de muncă, îl puteți observa la vecinii noștri ucraineni”, mai adaugă el.
Generalul a ținut să încheie cu un apel la tineri, la cei care încă mai au sentimente față de țară și care consideră că pot să pună umărul, fiecare în felul său, pentru a asigura în final securitatea României.
„Închei prin a spune că apărarea țării este datoria fiecăruia dintre noi chiar dacă nu se face de către toți cu arma în mână. Cei care doriți să intrați în programul pregătit pentru rezerviști trebuie să știti că este mare nevoie de voi. Armata vă oferă posibilități de evoluție tuturor, indiferent de pregătirea pe care o aveți pentru că există funcții pentru fiecare: luptător, constructor, doctor, inginer, chimist, logistician, educator, polițist, chimist, jurist, funcționar etc. Și vă mai spun că intrând în sistemul militar nu aveți un servici ci, mai degrabă, o carieră cu unele restricții, dar și cu multe satisfacții”, încheie generalul.
