Pe măsură ce forțele ruse avansează în regiunea estică Donbas, crește presiunea asupra Kievului să se așeze la masa de negocieri cu Rusia. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a pregătit un „plan de victorie pe care să îl prezinte președintelui american Joe Biden și despre care spune că va pune capăt războiului în favoarea Ucrainei, relatează Washington Post. În același timp, candidatul republican Donald Trump și partenerul său de candidatură, senatorul JD Vance (Ohio), au semnalat clar că au un plan pentru încheierea rapidă războiului.
Un acord de tipul „pământ în schimbul păcii” ar pecetlui probabil soarta regiuni Donbas, o regiune marcată de conflicte și separatism alimentate de Moscova încă de la începutul războiului de acolo, în urmă cu 1O ani. Sondajele arată însă că ucrainenii nu sunt nicidecum dispuși să renunțe la pământul lor, în special soldații care au luptat din răsputeri să-l apere toți acești ani.
„Ar fi o lovitură de stat, pentru că această idee ar fi promovată de cei care locuiesc în orașe pașnice. … Nimeni de aici nu ar sprijini-o –pământul acesta este acum stropit cu sângele nostru”, a mărturisit Veronika, 23 de ani, un medic militar care s-a stabilit în Sloviansk după ce a fugit din orașul Donețk împreună cu familia ei în momentul când separatiștii proruși l-au cucerit în 2014.
Un sondaj de opinie realizat în luna mai de Institutul Internațional de Sociologie de la Kiev a constatat că o treime dintre ucraineni ar accepta acum să facă concesii teritoriale Rusiei dacă așa s-ar pune capăt rapid războiului și Ucraina și-ar păstra independența. Totuși mai bine de jumătate de populație respinge ideea de a ceda teritorii în schimbul păcii.
Sondajele anterioare efectuate de Carnegie Endowment for International Peace au constatat că aproape jumătate dintre ucraineni acceptau ideea ca Ucraina să se angajeze în negocieri cu Rusia, însă numărul lor scădea dacă concesiile teritoriale erau puse pe masă. Aproape două treimi, de exemplu, au respins ideea unui acord care ar îngheța „liniile actuale ale frontului”, în vreme ce 86% s-au arătat neîncrezători că Rusia s-ar abține de un atac, chiar și după semnarea unui tratat.
7% dintre ei au spus că s-ar alătura unui protest armat în cazul concesiunilor teritoriale, însă cifra s-a dublat în rândul soldaților și al veteranilor – inclusiv cei care au luptat în ultimul deceniu.
Zelenski insistă că acest lucru nu se va întâmpla și a vorbit în mod repetat despre planul său – fără a dezvălui niciun detaliu, cu excepția faptului că presupune continuarea ofensivei în regiunea Kursk, despre care spune că are potențialul să împingă Moscova să pună capăt războiului.
„Precum pierderea unui membru”
Pașa, 34 de ani, un fost miner de cărbune din Pokrovsk, care acum e comandant de drone, e de părere că pierderea Donbasului ar fi „cataclismică”. Apoi, nici așa nu ar exista vreo garanție că asta va pune capăt agresiunii. „Rusia este o țară a ambițiilor imperialiste – nu se vor opri.”
Mulți luptători insistă că negocierea cu Rusia nu funcționează. După ce au trecut prin eșecul Acordurilor de la Minsk – un acord de încetare a focului (2014-2015) în mare măsură nerespectat și pe care Putin l-a încălcat invadând – cei din Donbas nu își fac iluzii în privința unui acord de pace. Chiar și cedând teritorii, Moscova doar și-ar lua timp să se regrupeze înainte de o nouă invazie.
Natalia Bredova, 38 de ani, din Sloviansk, cunoaște prea bine costul războiului. Fiul ei în vârstă de 20 de ani, Volodimir, a fost ucis în luptele de la Avdiivka în martie. Soțul ei slujește și el în armată.
„Au murit prea mulți bărbați pentru asta – este prea târziu să vorbim despre negocieri. Ei sunt lumina națiunii noastre. Trebuie să continuăm să luptăm”, a spus ea, adăugând că nu va trăi niciodată sub ocupația rusă, chiar dacă i s-ar oferi „mormane de aur”.
Pentru mulți ucraineni din Donbas, un vast bazin minier, cândva o bijuterie în coroana industrială a imperiului sovietic, amenințarea care se profilează a ocupației ruse este o realitate pe care o trăiesc de multă vreme.
Vitali Barabaș, șeful administrației militare a orașului Avdiivka, luptă cu Rusia din 2014. Orașul a fost în cele din urmă capturat de Rusia în această iarnă.
Acum stă într-un birou din Pokrovsk, ocupându-se de sarcinile administrative, inclusiv ajutând rezidenții să solicite despăgubiri pentru casele pierdute și coordonând centrele pentru cei care s-au refugiat de aici in Dnipro. Pe un perete sunt agățate steagurile regiunii Donbas și Avdiivka, ultimul constând într-o o flacără roșie pe un fundal verde, simbolizând flacăra care a ars cândva deasupra uriașei fabrici de oțel din Avdiivka.
„Sunt în armată din 2014, așa că știu cum este să pierzi un teritoriu”, a spus el. „Dar mulți oameni suferă… și sentimentul asemănător pierderii unui membru.”
Oficialul a dispărut timp de trei zile după ce Rusia a capturat Avdiivka.. „Trebuia să fiu singur … Până și rudele mele au înțeles să nu mă contacteze. Eram într-o stare mentală foarte proastă.” În prezent, îi place să meargă la poligon sau să se plimbe cu motocicleta prin Dnipro pentru a face față stresului.
El nu crede că Zelenski ar semna un acord de pace prin care ar „abandona” Donbasul, fiind de părere că ar fi o „greșeală stupidă” să încerci să te înțelegi cu Moscova. „Majoritatea oamenilor speră că ne vom întoarce la Avdiivka. Ar fi dispuși să locuiască în corturi și să reconstruiască acest oraș.”
Alimentarea diviziunii în est
Putin a argumentat mereu că una dintre rațiunile sale de a duce un război împotriva Ucrainei este să protejeze poporul vorbitor de limbă rusă din estul Ucrainei de ceea ce el susține în mod fals că ar fi genocid acolo. Soldații ruși intervievați de The Washington Post în Rusia au menționat această justificare drept motiv-cheie pentru care au convingerea că războiul trebuie să continue.
În timp ce sentimentele pro-ruse și nostalgia pentru trecutul sovietic a fost din punct de vedere istoric mai puternică în est decât în alte părți ale Ucrainei, există totuși un număr mare de ucraineni vorbitori de rusă în Donbas care doresc ca aceasta să rămână ucraineană, mai ales după invazia la scară largă a Rusiei.
Pe măsură ce trupele ruse s-au mutat spre vest, oamenii din Donbas au fost siliți să-și abandoneze casele și să privească cum orașele și satele lor sunt bombardate până la moloz.
Alții, după ce au trăit departe vreme de luni sau ani de zile ca refugiați, spun că au fost cuprinși de dor amintindu-și de casele lor și de verile calde de aici, de câmpurile nesfârșite de floarea-soarelui și de mormanele de halde distinctive care marchează orizontul. Așa că s-au întors acasă și au învățat să trăiască la câțiva kilometri de linia frontului – sub amenințarea necruțătoare a loviturilor cu rachete. Acum însă, mulți dintre ei își fac din nou bagajele, pentru a putea să plece dacă forțele ruse ajung aproape.
„Odată cu războiul pe scară largă, măștile au fost smulse, totul a devenit clar, fără echivoc și concret”, spune Egor Firsov, în vârstă de 35 de ani, un deputat din Donețk înainte de invazie și care acum este medic militar în Niu- York, un oraș aflat în prima linie.
Firsov își amintește de Donețk înainte de ocupație ca fiind un loc bogat, cosmopolit: un oraș în care Beyoncé a cântat pe Donbas Arena și care a găzduit Campionatele Europene de Fotbal din 2012.
Donețk putea fi însă și un loc „periculos, aspru, adesea sălbatic”, a spus el într-un interviu acordat la Pokrovsk învară. Oamenii simțeau din ce în ce mai acut că regiunea și nemulțumirile lor erau ignorate de Kiev. Pe măsură ce oligarhii locali acumulau mai multă putere, pluralitatea politică a orașului a început să dispară, iar Donețk a devenit treptat mai deschis față de Moscova.
„Donețk însemna bani mulți, întreprinderi mari și fabrici mari rămase după Uniunea Sovietică”, a subliniat
Firsov. „Și pentru a menține puterea în aceleași mâini, elita actuală a ales o cale monolitică, unică… iar oamenii din Donbas, la acea vreme, au susținut acest lucru”.
După ce a condus protestele pro-europene în 2014, Firșov cunoaște foarte bine efectele propagandei ruse.
Televiziunea de stat rusă le-a repeteta locuitorilor din Donbas vreme de un deceniu că Kievul le bombardează casele și că președintele ucrainean de atunci, Petro Poroșenko, este vinovat pentru conflict. Dar când s-a pornit invazia, Firșov își amintește cum mii de bărbați și femei au aplicat pentru a se sluji în Brigada de Apărare Teritorială a Regiunii Donețk. „Era clar că inamicul este Rusia, că ea este agresorul care ne distruge pe noi și casele noastre”, a spus el.
Soldat: Toate sunt teritoriile noastre
Dacă unii ucraineni au simțit vreodată că Donbasul este o parte separată a țării care poate fi ignorată, invazia la scară largă pare să fi schimbat acea impresie pentru mulți ucraineni, chiar și în vestul țării.
Când a izbucnit războiul în 2014, unii refugiați din Donbas s-au simțit marginalizați. Locuitorii din alte părți ale țării i-au tratat ca și cum ar fi fost rădăcina instabilității Ucrainei, aducând doar probleme. Acum însă, când pierderea casei și viața ca refugiat au devenit o experiență comună pentru ucrainenii din întreaga țară, există mai multă empatie din partea lor, spun locuitorii din Donbas.
Mulți din Donbas adoptă din ce în ce mai mult ucraineana drept limbă principală. Soldații din alte părți ale țării, care nu fuseseră mai fuseseră niciodată în estul Ucrainei, s-au reinstalat în regiune. Unii s-au căsătorit cu localnici și au întemeiat familii.
„în 2014, a fost războiul din Donbas, acum este războiul din Ucraina”, a subliniat Firsov. „Dacă anterior se dezbătea dacă avem nevoie de Donbas, dacă putem renunța la el, acum nu mai există o astfel de discuție. Acestea sunt toate teritoriile noastre și le revendicăm pe toate.”
În această vară, așezați pe malul lacului sărat din Sloviansk, în timp ce soarele cobora pe cer și copiii se jucau în noroi, Mikola și Artem, doi soldați din nordul Ucrainei, se bucurau de o oră de răgaz, în așteptarea ordinelor comandantului.
Ajunseseră în Donbas cu o lună mai devreme și era prima dată când vedeau această parte a țării.
„Există o mulțime de emoții când aici, având în vedere istoria sa”, a spus Artem. „Dar nu poți felia o țară precum o bucată de plăcintă. Aceasta este o parte integrantă a Ucrainei: aceeași natură, aceiași copaci, același soare.”
