Horaţiu Potra, pe care Călin Georgescu ba nu-l cunoaşte, ba îl cunoaşte, este acuzat, pe reţelele de socializare, că ar fi comis atrocităţi împotriva civililor în Africa. Postările unor jurnalişti străini, dar şi ale unui ONG din Congo au încins mediul online.
După reţinerea lui Horaţiu Potra, mercenar în Legiunea Străină, reţelele de socializare au explodat, apărând numeroase postări şi fotografii cu el, în care este asociat cu FARDC (forțele armate ale CongoWazalendo (o grupare paramilitară dintr-o provincie congoleză.) și cu FLDR (rebelii rwandezi din Congo), scrie Antena3.
Un adevărat tsunami s-a produs şi în România când au fost date publicităţii, luni seară, fotografii în care candidatul independent Călin Georgescu a fost surprins împreună cu mercenarul din Legiunea Străină Horaţiu Potra. Mai mult, patronul unei ferme de cai afirmă că cei doi s-au întâlnit pentru a organiza proteste violente în Bucureşti, cu câteva ore înainte ca Horaţiu Potra să fie reţinut de poliţişti, în timp se se îndrepta spre capitală cu maşina plină de arme.
După ce iniţial a declarat că îl ştie doar din auzite, „ca toată lumea”, Călin Georgescu a trebuit să recunoască faptul că îl cunoaşte personal pe Horaţiu Potra, dar a susţinut că fotografiile incriminatoare au fost făcute în urmă cu mai mulţi ani şi a negat că s-a întâlnit sâmbătă cu acesta.
Între timp, pe reţelele de socializare au apărut acuzaţii extrem de grave cu privire la misiunile desfăşurate de mercenarul român Horaţiu Potra în Congo. Citiţi în continuare doar câteva dintre ele.
„Domnul Horațiu Potra, care conduce o bandă de mercenari în estul Republicii Democratice Congo, a fost arestat în țara sa, România, când a fost prins înarmat până în dinți într-un convoi care se îndrepta spre București.
Acest om, recrutat de mai multă vreme de guvernul din Kinshasa, antrenează și conduce operațiuni militare pentru FARDC (forțele armate ale Congo – n. red.), are legături cu Wazalendo (o grupare paramilitară dintr-o provincie congoleză – n. red.) și cu FLDR (rebelii rwandezi din Congo – n. red.) din estul Congo. Aceștia au fost implicați în încălcări grave ale drepturilor omului împotriva civililor, mai ales împotriva comunităților Tutsi, care sunt țintite frecvent de grupări armate și prin care se răspândește ideologia genocidară anti-Tutsi.
În februarie 2024, Horațiu Potra a fost văzut în locurile în care milițiile Wazalendo, FDLR și FARDC au luat mai mulți membri ai comunității Tutsi, i-au torturat și le-au tăiat capetele.
În ciuda participării acestor grupări de mercenari europeni, care comit acte grave împotriva drepturilor omului și a populațiilor civile, prin atacuri sistematice la adresa populației Tutsi, UE, SUA și ONU nu au făcut niciodată declarații ferme de condamnare a prezenței acestor mercenari în Kivu, alături de grupări armate”, scrie într-o postare pe Twitter a Maisha RDC, un ONG congolez care se ocupă de studierea discursului urii și a instigărilor la genocid.
„Fără să discutăm de afacerile interne ale României, Franței și Rusiei, Horațiu Potra este implicat și în Congo (DRC), acolo unde a fost contractat ca mercenar șef și lucrează pentru Tshisekedi (Felix Tshisekedi, președintele DRC.), pentru «a-l proteja» pe acesta alături de FDLR și pentru a comite violențe în provinciile estice ale Kivu”, scrie și Albert Rudatsimburwa, jurnalist din Congo.
„Bum! Mercenarii români ai lui Tshisekedi au fost arestați după ce au încercat să-și vândă serviciile împotriva NATO în propria țară”, se arată într-o altă postare pe Twitter.