11.8 C
București
25 mai 2025
econtext.ro
ȘTIRI

Ce șanse are Ucraina să își restabilească granițele din 1991

Valeri Zalujni, fostul comandant suprem al armatei ucrainene, este de părere că Ucraina ar trebui să abandoneze obiectivul de a restabili granițele din 1991 sau pe cele de dinaintea invaziei ruse. Înlocuit din funcție în februarie 2024, pe fondul unor divergențe cu președintele Volodimir Zelenski, Zalujni ocupă în prezent postul de ambasador al Ucrainei la Londra.

Ucraina nu ar mai putea avea aceleași granițe 

În ultimul an, Zelenski și alte figuri publice au pledat pentru retragerea trupelor ruse și restabilirea granițelor Ucrainei din 1991, stabilite după destrămarea Uniunii Sovietice, inclusiv pentru recâștigarea Crimeei, anexată ilegal de Rusia în 2014.

Pe măsură ce eforturile recente s-au orientat pe demararea negocierilor legate armistițiu, Kievul a devenit mai rezervat în privința teritoriilor.

„Sper că nu există persoane în această sală care încă mai speră la un miracol sau la un semn norocos care să aducă pacea în Ucraina, graniţele din 1991 sau 2022 şi că va urma o mare fericire”, a declarat Zalujni, potrivit RBK.

Putin nu renunță la plan

Zalujni a subliniat că Rusia desfășoară un război de uzură, iar Ucraina dispune de resurse limitate și se confruntă cu provocări economice majore. Potrivit acestuia, singura soluție viabilă ar fi sprijinirea efortului de apărare prin tehnologie de ultimă generație.

„Opinia mea personală este că inamicul dispune încă de resurse, forţe şi mijloace pentru a lansa atacuri pe teritoriul nostru şi pentru a încerca operaţiuni ofensive specifice. Putem vorbi doar despre un război de supravieţuire cu tehnologie de ultimă generaţie, folosind un minim de mijloace economice pentru a obţine un beneficiu maxim”, a declarat el.

Ucraina

Ucraina are mari speranțe legate de negocieri

Sondajele de opinie arată că Zalujni se numără printre cele mai apreciate personalități publice din Ucraina. De asemenea, aceste sondaje indică o creștere a popularității lui Zelenski, mai ales după confruntarea avută cu președintele american Donald Trump.

În timp ce liderul american încearcă să exercite presiuni asupra Moscovei și Kievului, Ucraina a acceptat să demareze negocieri directe cu Rusia.

Vladimir Putin a afirmat că discuțiile pentru un memorandum vor cuprinde principiile unei potențiale soluții. De asemenea, cele două părți ar urma să discute despre calendarul și detaliile unui posibil armistițiu. În cazul în care Rusia refuză încetarea focului, Uniunea Europeană va adopta noi sancțiuni în acest sens.

Related posts

20 de avioane de luptă F-16, vândute de americani „partenerului strategic” care anticipează un război regional declanșat de China

econtext

Furnalele ingroapa Romania! Tara noastra, printre cele mai poluate din Uniunea Europeana. Vezi ce aer respiri

Asaftei Bogdan

„Superioritatea absolută”. Kim Jong Un a supervizat un test cu o nouă rachetă hipersonică cu combustibil solid, a anunțat presa de stat

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More