Averea elitei Rusiei a fost legată de efortul de război. Unii miliardari au fugit, câțiva au murit în condiții suspecte, iar majoritatea sunt atât critici, cât și supuși ai Kremlinului. Elita din Rusia acum se confruntă cu o alegere dificilă.
Pot rămâne pasivi și astfel pot ajunge la ceea ce propaganda sovietică a numit „lada de gunoi al istoriei”. Sau își pot folosi resursele pentru a rezista dictaturii lui Vladimir Putin și apoi, când regimul se va prăbuși, vor putea scrie istorie, potrivit unui comentariu The Messenger.
În Rusia lui Putin, ipocrizia și falsitatea sunt evidente, la fel și corupția care permite elitei de la Kremlin să ducă o viață de lux alături de familii. Desigur, niciuna dintre aceste caracteristici nu este tipică doar camarilei lui Putin.
Elitele de pretutindeni au fost și sunt predispuse unor astfel de excese. Diferența este că democrațiile limitează oportunitățile pentru un astfel de comportament nepotrivit, în timp ce autocrațiile îl încurajează. După cum spunea Lordul Acton, „puterea corupe, iar puterea absolută corupe în mod absolut”. Iar puterea exercitată de Putin și de tovarășii săi este aproape absolută.
Elita conducătoare a deținut mereu puterea absolută și a adunat averi. Povestea propagandistului turbat, Vladimir Solovyov, care are doi copii nelegitimi cu pașapoarte americane, deși urăște Occidentul din toată ființa sa, nu este doar despre bărbați puternici care se comportă rău, ci despre un sistem politic care promovează și chiar impune abuzul în serviciu.
Numeroase imperii, monarhii, autocrații, dictaturi și regimuri totalitare și fasciste au evidențiat aceleași trăsături, așa încât regimul lui Putin poate fi comparat cu orice alte entități istorice, de la Roma antică la Bizanț, de la Imperiul Otoman la Germania nazistă.
Să ne amintim și de Uniunea Sovietică, predecesoarea Federației Ruse. Atunci, ca și acum, elita conducătoare a deținut puterea absolută și a adunat averi, chiar dacă compatrioții lor duceau o viață de mizerie și disperare. Mai important, retragerea elitei sovietice din viața de zi cu zi, combinarea interesului URSS cu interesele sale și incapacitatea acesteia de a reforma sistemele politice și economice disfuncționale ale țării au contribuit direct la prăbușirea URSS.
Elita lui Putin se confruntă cu o soartă similară
Pentru ca edificiul sovietic să se năruiască a fost nevoie doar ca Mihail Gorbaciov să pună în aplicare Glasnostul și Perestroika.
Elita lui Putin se confruntă astăzi cu o soartă similară. Pentru ei, viața este ca-n paradis – într-adevăr, este incredibil de bună. Deci, de ce ar trebui schimbat ceva? De ce să introduci reforme; de ce să încerci să transformi Rusia într-o țară modernă? Având în vedere modul în care elita rusă rămâne, încă, devotată auto-îmbogățirii, aceste întrebări nici măcar nu le-au trecut vreodată prin minte.
Elita din Rusia împreună cu țara pe care Putin o conduce greșit vor păși pe urmele Uniunii Sovietice. Gorbaciov a zdruncinat sistemul sovietic putred până-n temelii, permițând libertatea de exprimare și punând frână Partidului Comunist.
Putin a zdruncinat sistemul rusesc, putred până-n temelii, lansând în mod stupid o invazie totală a Ucrainei. Apoi, aparatul sovietic a profitat de haosul sistemic pentru a se îmbogăți și mai mult. A confiscat proprietăți valoroase, a format alianțe cu organizații criminale și a adunat averi uriașe.
Pot ajunge la „lada de gunoi a istoriei”
De fapt, au condamnat Rusia post-sovietică să devină un stat cleptocrat, fascist. Acum, averea elitei este legată de efortul de război. Câțiva au fugit, unii au murit în condiții suspecte, iar majoritatea sunt atât critici, cât și supuși Kremlinului. Se confruntă cu o alegere grea. Pot rămâne mercenari, pasivi, și pot ajunge la ceea ce propaganda sovietică a numit „lada de gunoi istoriei”. Sau își pot folosi resursele pentru a rezista dictaturii lui Putin și apoi, când regimul se va prăbuși, pot face istorie.