Capitala României a ajuns pe primul loc în topul celor mai bune orașe europene de locuit pentru nomazii digitali, potrivit unui raport publicat pe platforma Citymonitor. Viteza internetului, costul vizei, cheltuielile lunare, prețul chiriei sau al unei mese în oraș au fost criteriile de care s-a ținut cont în realizarea clasamentului. În top mai sunt orașe precum Madrid, Nicosia sau Budapesta.
Libertatea a stat de vorbă cu două nomade digitale cu zeci de ani de călătorit prin lume și zeci de țări vizitate, printre care Spania, Bulgaria, Croația, Mexic, Australia, Statele Unite ale Americii și România. Am vrut să știm dacă această poziție în topul clasamentului reflectă și experiența lor la noi.
Nomazii digitali sunt persoanele care călătoresc în toată lumea și care pot munci în același timp fiindcă au joburi care pot fi făcute la distanță. Curentul a luat amploare în pandemie și multe țări au venit cu tot felul de avantaje pentru acest tip special de turism.
Deși curentul nomazilor digitali este prezent deja de mulți ani în Europa, România a reglementat beneficiile fiscale pentru aceștia abia în 2023. Viza se acorda deja din 2022. Astfel, nomazii digitali care vin acum la noi sunt scutiți de plata impozitelor pe veniturile din afara României, nu plătesc contribuțiile de asigurări sociale și nici la sănătate, pentru până la șase luni.
Autorii legii făceau și un calcul: „dacă România ar atrage 2.000 de nomazi digitali anual, care ar cheltui în medie 2.000 de euro pe lună, la finalul unui an vor fi aduși aproximativ 50 de milioane de euro în economia națională”. Doar că în luna mai anul acesta, doar zece nomazi digitali erau înregistrați la noi, potrivit Inspectoratului General pentru Imigrări, citat de Hotnews.
A călătorit prin toată lumea cu două rucsacuri
René Peralta are 46 de ani și, de când se știe, călătorește. René e jumătate japoneză, jumătate hawaiiană. A crescut pe insula din Pacific și spune că acest lucru i-a deschis oportunități să călătorească. Mai mult decât atât, de peste 20 de ani, René face bani în timp ce călătorește. A început să facă website-uri, iar acum, lucrează în marketing online și creează conținut. „Fac o mulțime de fotografii. Scriu foarte mult. Fac multe drumeții. Explorez foarte mult și iau aceste experiențe și le pun online”, ne-a povestit René.
René călătorește cu două rucsacuri: unul în care are dispozitivele electronice – laptop, camere, cabluri, baterii și celălalt, în care are doar haine. Dacă nu are hainele potrivite pentru temperaturile din orașele în care merge, René își cumpără altele de la magazinele de acolo. Apoi, le donează. În România, René a fost la sfârșitul lui 2019.
„Vei fi hărțuită în România”
René alege locurile în care merge după ceea ce îi place ei cel mai mult, adică natura: „Îmi plac drumețiile, așa că locurile în care îmi place să merg sunt cele în care am cât mai multă natură”, ne-a spus ea.
Așa a ales și România, în ciuda a ceea ce îi spuneau cei din jur atunci când i-a anunțat care este următoarea destinație: „Când mi-am anunțat prima dată familia și prietenii că voi merge singură în România și că voi trece prin aceste locuri, toți erau speriați și spuneau că voi fi hărțuită, că mă voi rătăci și n-o să mă mai pot întoarce”, ne-a spus nomada. Ea nu i-a ascultat și a venit în țara noastră, unde spune că i-ar plăcea să se întoarcă.
„Experiența mea de a călători prin România și de a petrece mult timp în București, cu aparatele mele de fotografiat, cu telefoanele mele, cu rucsacul meu mare pe umeri, a fost foarte plăcută”, ne-a spus aceasta.
Dragostea pentru România trece prin stomac
Atunci când călătorește, René dorește să meargă în locuri mai puțin cunoscute turiștilor, locuri autentice. De aceea, ea a vizitat mai multe orașe din România, pe lângă Capitală: Alba Iulia, Brașov, Cluj-Napoca, Făgăraș, Hunedoara, Râșnov, Sebeș, Sinaia și Sibiu.
Tot pentru a gusta cât mai mult din cultura românească, René a încercat să guste și din cele mai cunoscute mâncăruri tradiționale: ardei umpluți, bulz, chiftele, ciorbă de burtă, frigărui, mici, salată de vinete, sarmale, slănină. Lui René i-a rămas întipărită amintirea cozonacului. Ea l-a asemănat cu „o pâine dulce, care e ca și cum ar avea scorțișoară în ea”.
Cel mai mult, lui René i-a plăcut Salina Turda. A spus că transformarea salinei în atracție turistică este o idee ingenioasă și că „a fost o experiență unică” în viața ei.
S-a ambiționat ca să poată să muncească și să călătorească în același timp
Anna Kochanska are 38 de ani, e din Polonia și a descoperit nomadismul abia în 2015. Pe atunci, spune ea, cei mai mulți care aveau acest stil de viață erau programatori sau antreprenori. Ea nu putea practica aceste profesii, dar, după cum ne-a povestit, dorința ei de a deveni nomadă era tot mai mare când a descoperit comunitățile de călători de acest tip din Lisabona, unde locuia atunci. Anna s-a ambiționat și și-a căutat un loc de muncă pliat pe acest stil de viață. „Nu erau locuri de muncă la distanță atunci. Doar foarte puține. Dar am convins compania la care m-am angajat că vreau să lucrez de la distanță. Și am devenit primul angajat de la distanță din acea companie”, ne-a spus Anna.
Anna călătorește cu un geamantan de 20 de kilograme și cu un rucsac. În geamantan își poartă hainele, iar în rucsac are aparatele de care are nevoie pentru a putea lucra. Anna a fost de mai multe ori în România, prima dată în 2019, iar ultima oară, anul trecut.
„Dacă ar fi știut cât de complicat este, nu și-ar fi înregistrat afacerea în România”
Anna alege acum destinațiile în care merge după locurile în care se întâmplă ceva ce îi stârnește interesul. Dacă este un eveniment care îi place, ea merge acolo. Acum este și cunoscută în țările unde autoritățile organizează evenimente pentru nomazii digitali și este invitată ca speaker. Ne-a spus că astfel de lucruri se întâmplă în Croația, Bosnia-Herțegovina sau Bulgaria.
Și Anna crede că și în România ar trebui să se întâmple astfel de evenimente. „Se pot face multe pentru a aduce nomazi și apoi pentru a crea un ecosistem în care aceștia să se poată dezvolta sau pentru a-i conecta cu localnici. Dar, în România, eu nu am găsit pe nimeni care face acest lucru. Așadar, comparând cu alte țări în care se întâmplă deja acestea, cred că dacă cineva merge în România ca nomad digital în acest moment, este pe cont propriu”.
Anna are și două cunoștințe care și-au mutat firmele în România și ne-a spus că „e foarte multă birocrație, cu care nu erau obișnuiți pentru că ei vin din țări occidentale. Au insistat totuși, pentru beneficiile fiscale.”
„Unul dintre ei chiar mi-a spus că, dacă ar fi știut cât de complicat este, nu și-ar fi înregistrat afacerea în România, în ciuda beneficiilor. Ei trebuiau să aibă traducători și avocați pentru a se descurca. Și mi-au mai spus că, uneori, primeau informații contrare. De exemplu, o persoană le-a spus că s-ar putea face ceva, însă acel lucru era imposibil în realitate”, a povestit poloneza.
Viața în România, sub 2.000 de dolari pe lună
Pentru nomazii digitali, viața în România este și accesibilă, potrivit celor două care au locuit temporar la noi.
„Mi-am desfășurat cea mai mare parte a activității de la hotel și pentru o lună, de la cazare la mâncare și distracție, am cheltuit sub 2.000 de dolari americani. Am făcut multe drumeții și am căutat reduceri”, a povestit René. Ea a folosit mașina pentru a se deplasa și crede că infrastructura României ar putea fi îmbunătățită. „Nu-mi place să conduc în București, e foarte înfricoșător, dar când intri pe autostradă, e liber. Totuși, nu sunt prea multe autostrăzi, sunt încă în primele etape de construcție, așa că era dificil”, ne-a explicat René.
Anna a observat și scumpirile de după pandemie. Dacă în 2019 ar fi putut trăi cu 1.000 de euro pe lună, acum atât a costat-o doar cazarea: „Anul trecut, nimeni nu a vrut să-mi închirieze un apartament cu mai puțin de 1.000 de euro. După război și Covid, turismul și inflația au explodat. Așa că prețurile au crescut peste tot”, ne-a spus Anna.
„Internetul a fost mult mai bun decât în Statele Unite”
Deși munca pe care o realizează se desfășoară exclusiv online, René ne-a spus că și cea mai mare provocare de-ale ei este aceea de a putea fi online. Unde este acum, în Mexic, René spune că are o conexiune foarte slabă la internet. Din acest punct de vedere, nomada a lăudat România: „internetul a fost mult mai bun decât în Statele Unite”.
Uneori, planurile nomazilor digitali se pot schimba foarte ușor, după cum am aflat de la ambele nomade. În 2020, când a început pandemia, René trebuia să stea în Paris pentru o perioadă mai lungă de timp. Dar pentru că totul s-a închis din cauza pandemiei, ea s-a refugiat efectiv în mijlocul naturii: „Din moment ce toate atracțiile turistice erau închise și o mulțime de țări erau închise, a trebuit să vin cu o idee diferită. Așa am ajuns să trăiesc în pădure”.
Și Anna practică de câțiva ani ceea ce se numește „slow nomadism”, adică stă mai mult timp în același loc. Acum, ea este de cinci luni în Capul Verde. „De obicei, plec din Europa iarna pentru că nu-mi place frigul”, ne-a spus ea.
A fost lăsată în stradă de proprietarul apartamentului închiriat
Când a venit în România anul trecut, Anna ne-a spus că proprietarul apartamentului pe care îl închiriase nu i-a mai răspuns: „Practic, am fost lăsat pe stradă, pentru că persoana de la care am închiriat nu a venit și era noapte. Era miezul nopții”.
Totuși, cea mai mare barieră pe care René și Anna o întâlnesc este limba. „Accentul meu nu este tipic nici măcar pentru un american, așa că, pentru mine, să pronunț cuvintele este dificil. Sună corect în mintea mea, dar accentul schimbă totul și asta a fost cea mai mare provocare. De aceea, am învățat că era mai bine să scriu tot ce voiam să comunic și unde voiam să merg, pentru că oamenii se uitau la mine ciudat”, ne-a mai zis René.
„Avem nevoie de mai multă educație pentru cei care lucrează la distanță”
„Limba a fost adesea o problemă, mai ales dacă nu erau persoane tinere. Localnicii mă vedeau căutând ceva sau doar fiind undeva, poate singură. Așa că se apropiau de mine și voiau să mă ajute. Dar este dificil să te conectezi când nu înțelegi ce vorbesc”, ne-a spus Anna, care ar fi vrut și să participe la mai multe evenimente în România. Doar că nu erau în limba engleză.
Anna crede că între nomazi și culturile în care merge trebuie să existe o relație bilaterală: nomazii să se gândească cum să ajute comunitățile în care intră, iar acestea să îi primească și să îi îndrume. „Cred că este foarte important ca noi, nomazii, să fim conștienți și să ne gândim la impactul pe care îl avem asupra locurilor în care mergem. Eu mă ocup de asta. Și cred că avem nevoie de mai multă educație pentru cei care lucrează la distanță, despre acest impact, despre ce pot face pentru a contribui la comunitățile lor locale. Cred, de asemenea, că și localnicii au nevoie de mai multă educație pentru a înțelege ce este această mișcare a nomazilor”, crede aceasta.
