4.5 C
București
23 noiembrie 2024
econtext.ro
ACTUAL

Drama prin care a trecut Ciolacu s-ar putea repeta cu fiul său

Aflat în Germania, Marcel Ciolacu a povestit despre dificultățile prin care a trecut el și familia sa atunci când fratele său a decis să plece în străinătate și a punctat că speră ca asta să nu se mai întâmple.

Marcel Ciolacu și-a exprimat speranța ca fiul lui, care va termina în curând medicina în Constanța, să nu plece și el în străinătate. „În 1992, fratele meu a plecat în Germania. Pe atunci călătoream câte patru în mașină, cu alți cumnați. Ei și-au căutat „visul american” în Germania. Așa era perioada aceea. După 15-20 de ani s-au întors. Au reușit să aibă voința de a se întoarce și de a se realiza și în România.

Când a plecat fratele meu a fost o dramă. Aceeași dramă o resimt când mă întâlnesc cu fiul meu care, în curând, va termina Medicina”, a spus Marcel Ciolacu.

„Atâta minte am avut încât am făcut doar un copil… Dar sper să nu cumva să-i treacă prin cap să plece din România! Acum e student la Medicină”, a completat primul-ministru.

Ciolacu

Soluțiile lui Marcel Ciolacu pentru românii din diasporă

Premierul a declarat că primul pas pentru românii din diasporă este să se vină cu un proiect de start-up și a completat că trebuie mărit numărul de consulate.

„Sper să reuşim să construim împreună, şi cu doamna ministru de la Externe şi cu viitorii consuli, să încercăm să mărim numărul de consulate acolo unde este nevoie, poate să mai închidem din ele acolo unde nu este nevoie, dar trebuia cineva să stea în nu ştiu ce ţară. Să găsim pârghiile administrative. Bugetul României nu trebuie să fie zgârcit în ceea ce priveşte comunicarea directă cu diaspora”.

Potrivit acestuia, statul român este dator să menţină conexiunea cu diaspora şi de a găsi pârghiile necesare de a se simţii ancoraţi şi în decizia nu numai politică.

Ciolacu a subliniat importanța unei schimbări de „registru” în relația cu diaspora și a menționat că autoritățile de la București trebuie să renunțe la abordarea perpetuată de 32 de ani.

„Trebuie să schimbăm într-un fel registrul pe care îl perpetuăm de 32 de ani. Parcă am rămas un pic prizonieri ai unui cerc şi nu mai căutăm alte soluţii. Vorbeam cu prim-ministrul Portugaliei, domnul Costa – şi Portugalia a trecut la un moment dat printr-un exod de migranţi.

Mi-a spus foarte direct: nu mai încerca foarte mult, fiindcă foarte puţini se vor întoarce înapoi. Aşa am păţit şi noi, dar am ţinut o legătură foarte strânsă cu diaspora. Nu sunt bani aruncaţi pe fereastră de statul român. Trebuie să ne implicăm cu toţii, să-i ajutăm şi pe cei mai puţin norocoşi, ca să nu fie un abuz asupra lor, asupra forţei de muncă mai ieftină”, a subliniat el.

Related posts

Prognoza meteo, 20 mai. Cer înnorat în majoritatea regiunilor. Temperaturile pe regiuni

econtext

Decizie radicală luată de UEFA! Cum va fi afectată și naționala României?

Cazaban Emilia

Ploi și descărcări electrice în toată țara. Avertismentul meteorologilor

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More