6.7 C
București
24 noiembrie 2024
econtext.ro
ACTUAL

Benzina se scumpeşte în întreaga lume şi asta înseamnă un nou avans al inflaţiei

Benzina se scumpeşte începe să crească peste tot în lume, o veste care înseamnă noi presiuni inflaţioniste pentru băncile centrale şi guvernele din întreaga lume, transmite Bloomberg.

Benzina a atins cel mai ridicat nivel din ultimele nouă luni la Bursa de la New York. Pieţele de carburanţi au fost afectate la nivel mondial de o combinaţie între opriri neaşteptate ale rafinăriilor şi un nivel al stocurilor mai redus decât cel normal la importante hub-uri de stocare precum coasta americană a Golfului Mexic şi Singapore.

Relansarea preţurilor la benzină ar putea da bătăi de cap băncilor centrale, inclusiv oficialilor de la Rezerva Federală americană, care se străduiesc să răspundă la întrebarea de câtă înăsprire a politicii monetare este nevoie pentru a readuce inflaţia sub control.

„Costurile mari la energie ar putea împinge în sus preţurile de consum şi ar putea conduce la o nouă inflaţia a bunurilor de consum – un sector în care majorările de preţuri au încetinit”, spune Andrew Hollenhorst, economist şef la Citigroup Inc.

Potrivit analiştilor, creşterea cu un cent a preţului galonului de benzină în SUA reduce puterea de cumpărare anualizată cu 1,15 miliarde de dolari. Asta înseamnă că reducerea preţului benzinei cu 1,30 dolari pe galon în al doilea trimestru a permis consumatorilor americani să economisească 150 de miliarde de dolari, iar aceşti bani au fost cheltuiţi pe alte bunuri şi servicii. Acum scumpirea benzinei ar putea să acţioneze ca o frână în calea cheltuielilor, dacă preţurile vor continua să crească semnificativ.

Nivelul redus al stocurilor şi cererea mare înregistrată în regiunile importante sunt factorii care duc la creşterea preţurilor în întreaga lume. În Europa, preţurile la benzină cresc mai rapid decât cele la ţiţei, chiar dacă această tendinţă nu s-a tradus încă în preţuri mai mari la pompă. Între timp, condiţiile de pe piaţa din Singapore, un hub important din Asia, au fost afectate de exporturile chineze sub aşteptări. Pe multe pieţe emergente, asta înseamnă o povară mai mare pentru guverne, în condiţiile în care multe au introdus subvenţii pentru a contracara impactul costurilor ridicate asupra cetăţenilor săraci.

În Europa, consumul de benzină şi-a revenit în condiţiile în care marile pieţe auto (Germania, Franţa, Spania şi Italia) au înregistrat creşteri în ritm anual ale consumului. În acelaşi timp, regiunea resimte efectele sancţiunilor impuse Rusiei care creează probleme companiilor locale de rafinare în aprovizionarea cu ţiţei brut şi alte materii prime necesare pentru producţia de benzină. De asemenea, livrarea de benzină a fost afectată şi de faptul că unele rafinării au decis să majoreze producţia de motorină, în dauna producţiei de benzină, susţine Mark Williams, director de cercetare la firma de consultanţă Wood Mackenzie Ltd.

Related posts

Două cutremure în România în doar 4 ore, localizate la 600 km distanță. Cât de puternice au fost?

econtext

Nicolae Ciucă declară: România trebuie să-și întărească sistemul de apărare

econtext

O nouă monedă va fi lansată în curând! Banca Centrală a luat deja decizia

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More