7.8 C
București
21 noiembrie 2024
econtext.ro
ȘTIRI

Trupele Kievului au debarcat în Crimeea. Steagul Ucrainei, din nou arborat în peninsulă

Serviciile ucrainene de informații au anunțat că au reușit să debarce pe coasta de vest a peninsulei Crimeea.

Raidul și-a atins toate obiectivele și este parte a unei operațiuni „pe termen lung”, aflată în desfășurare, a declarat un oficial de la Kiev. Militarii ucraineni au arborat steagul Ucrainei în Crimeea, chiar în ziua în care țara sărbătorește 32 de ani de independență.

Direcția de Informații a Ucrainei a publicat imagini cu „operațiunea specială”. Militarii au reușit să debarce pe coasta de vest a peninsulei Crimeea, în apropierea localității Maiak. Satul găzduiește baza Regimentului 3 de comunicații al trupelor ruse și reprezintă un important nod radar al armatei ruse.

La debarcare, militarii ucraineni au respins un atac al forțelor invadatoare, fără a suferi pierderi. Dar au omorât mai mulți soldați inamici și au distrus echipamente și vehicule rusești.

Șeful Direcției de informații, Kirilo Budanov, a declarat că, de acum, Ucraina are „capacitatea de a lovi orice punct din Crimeea temporar ocupată”.

Blogerii militari au legat raidul de distrugerea unui sistem de apărare antiaeriană S-400 al armatei ruse. Lovitura spectaculoasă a fost filmată de o dronă ucraineană. Potrivit serviciilor ucrainene de informații, armata rusă ar fi spus că a fost vorba de o „distrugere controlată” a muniției.

Zelenski a salutat „poporul liber ucrainean”

Direcția de informații a Ucrainei a mai revendicat și un alt succes. Potrivit lui Kirilo Budanov, spionii ucraineni au reușit să convingă un pilot rus să aterizeze cu un elicopter Mi-8 în Ucraina. Aparatul de zbor transporta piese de aviație.

În timpul operațiunii din Crimeea, militarii ucraineni au arborat steagul țării – un gest simbolic, în contextul în care Ucraina sărbătorește 32 de ani de independență față de URSS. Președintele Zelenski a salutat „poporul liber ucrainean”.

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: „Ducem o luptă pentru ceva ce e important pentru fiecare dintre noi. O Ucraină independentă”.

La Kiev a fost organizată o expoziție cu tancurile rusești distruse în luptă. În inima orașului a apărut un „câmp” de stegulețe, câte unul pentru fiecare soldat ucrainean căzut în război.

Related posts

Ucraina a doborât un avion de spionaj rusesc în valoare de 350.000.000 $. 15 soldați au murit

econtext

Adevarata miza a suspendarii presedintelui Traian Basescu

Asaftei Bogdan

Vladimir Putin ar putea fi arestat! Va merge în Turcia deși s-a emis un mandat de arestare pe numele său

econtext

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More