4.5 C
București
23 noiembrie 2024
econtext.ro
ȘTIRI

Noul decret semnat de Putin imediat după moartea lui Prigojin. Ce îi obligă pe membrii grupurilor paramilitare

Vladimir Putin a semnat, vineri, un decret care îi obligă pe membrii formaţiunilor paramilitare să depună jurământ faţă de Rusia, la fel ca soldaţii din armata regulată, la două zile după presupusa moarte a şeful mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin.

În virtutea acestui decret publicat pe site-ul guvernului, aceştia trebuie să jure „fidelitate” şi „loialitate” faţă de Rusia şi „să urmeze cu stricteţe ordinele comandanţilor şi superiorilor”.

De asemenea, ei se angajează să „respecte cu sfinţenie Constituţia rusă”, „să îndeplinească cu conştiinciozitate sarcinile care le sunt încredinţate” şi „să apere cu curaj independenţa ţării şi ordinea constituţională”, informează AFP, citată de Agerpres.

Acest decret semnat vineri de Vladimir Putin se referă la persoanele înrolate combatanţi voluntari, cele care „contribuie la îndeplinirea sarcinilor atribuite forţelor armate ruse” şi la alte „organisme şi formaţiuni militare”, inclusiv la forţele teritoriale de apărare formate în timpul conflictului din Ucraina.

Kremlinul, acuzat l-a ucis pe Prigojin

Deşi mercenariatul este interzis prin lege în Rusia, sunt tolerate activităţile „companiilor militare private” care oferă oficial servicii de „securitate”, dintre care Wagner este cea mai mare şi cea mai cunoscută.

Textul a fost semnat la două luni după ce mercenarii Wagner au încercat pentru scurt timp să mărşăluiască spre Moscova într-o revoltă menită să-i înlăture pe rivalii lui Prigojin din sistemul de apărare, o rebeliune condamnată de preşedintele Vladimir Putin ca o „înjunghiere în spate” trădătoare.

Se presupune că Prigojin a murit după ce un avion care îl transporta de la Moscova la Sankt Petersburg s-a prăbuşit miercuri seara, în avion aflându-se, de asemenea, mâna sa dreaptă, Dmitri Utkin, şi alţi responsabili ai grupului Wagner.

Vineri, Kremlinul a declarat că sugestiile şi speculaţiile occidentale potrivit cărora şeful mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, a fost ucis la ordinele sale sunt o „minciună absolută”.

Related posts

Dezvăluiri despre operațiunile unităților de elită ucrainene în spatele liniilor inamice: „Sunt simultan în mare siguranță și în mare pericol”

econtext

Un dispozitiv de ascultare, descoperit într-un birou al șefului armatei ucrainene Valeri Zalujnîi

econtext

PNL, cel mai lenes partid din Parlament. VEZI care este cel mai activ partid si care sunt PRIORITATILE tuturor partidelor

Asaftei Bogdan

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More